Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Spania: 50 de ani de la încheierea dictaturii
Premierul Pedro Sanchez a adus un omagiu „miracolului” spaniol la marcarea, joi, a 50 de ani de la moartea generalului Franco, lăudând succesul ţării, care a trecut în jumătate de secol „de la o dictatură represivă la o democraţie deplină”, relatează AFP. Francisco Franco a murit în 20 noiembrie 1975, la 82 de ani, după ce a condus Spania cu o mână de fier aproape patru decenii. Numit chiar de Franco, regele Juan Carlos, tatăl actualului monarh Felipe al VI-lea, i-a succedat la putere. Alegeri democratice au avut loc în 1977, iar în 1978, la 6 decembrie, o nouă Constituţie a fost aprobată prin referendum. (C.Z.)



.jpg)