Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
Bucuria de a dărui
Luna decembrie a devenit în societatea capitalistă, consumistă, o lună a cadourilor sau a cumpărăturilor. De la mic la mare, oamenii sunt bombardaţi în perioada de sfârşit de an cu reclame care îmbie la achiziţii de toate felurile, iar localităţile ţării intră într-o stare febrilă: toată lumea goneşte după cadouri, uitând, de multe ori, de semnificaţia sărbătorilor.
Acum ne iau ochii irezistibilele "oferte speciale" şi "preţuri promoţionale". Totul ne îmbie să luăm daruri, atmosfera este propice cumpărăturilor, există numeroase magazine care împachetează şi ambalează frumos cadourile. Nimeni nu îţi pune însă în sacoşă şi un mic ghid al modului în care ar trebui să dăruieşti. De aceea, poate ne surprindem că ajungem să cumpărăm daruri din obligaţie, din snobism, uitând care este de fapt adevărata semnificaţie a dăruirii. Potrivit Codului bunelor maniere, "Cadoul nu este obligatoriu. Cadoul nu poate fi nici cerut, nici comandat, nici sugerat decât în câteva situaţii speciale. A şti să oferi mici daruri şi să o faci cu discreţie reprezintă un semn de nobleţe sufletească". Dăruind, vei dobândi Un om care dăruieşte din toată inima primeşte în schimb o bucurie de nedescris. A dărui este în firea întregului univers. Iar a accepta darul este a doua natură a întregului univers. Dar, mai ales, nu trebuie să uităm că puterea de a dărui vine de la Dumnezeu. Zgârcenia, însă, vine de la ego. Ceea ce ne împiedică să dăruim din suflet este egoul. Simţul eului, impurificat de dorinţele infinite ale plăcerii şi comodităţii, poate fi o povară imensă ce nu poate fi îndepărtată cu uşurinţă. E clar astfel că cine doreşte să-şi îmbunătăţească puterea de a dărui trebuie să îndepărteze egoul. Prin simplul act de a dărui, egoul poate fi purificat şi apoi depăşit complet. Există însă şi pericolul ca egoul să-şi supună şi să pervertească până şi actul elementar şi sfânt al dăruirii. Este vorba, aici, de toate darurile pe care le realizăm cu scopul de a câştiga faimă sau diferite alte avantaje. "Dând ceea ce nu ai, dobândeşti ceea ce ai ştiut să dai din golul fiinţei tale. Darul suprafiresc se reflectă asupră-ţi, se întoarce la tine ca un bumerang, ca o rază de lumină proiectată de oglindă", scria Nicolae Steinhardt în "Dăruind vei dobândi", explicând că şi cel care nu are poate dărui. De altfel, Iisus, pe când era în templu, ridicându-şi privirea văzu bogaţii care puneau ofranda lor în vistieria templului. Văzu şi o văduvă săracă aruncând acolo doi bănuţi. Şi zise: "Drept vă spun că această văduvă săracă a pus mai mult decât toţi. Căci toţi aceştia au pus ofranda din prisosul lor, pe când ea, din nevoia sa, a pus tot ce avea la viaţa ei". "Cu un bănuţ dăruit poţi cumpăra cerul. Nu fiindcă cerul ar fi atât de ieftin, ci fiindcă Dumnezeu este atât de plin de iubire. Dacă n-ai nici măcar acel bănuţ, atunci dă un pahar cu apă rece!" (Sfântul Ioan Gură de Aur). Cursuri pentru a şti să dăruieşti Nu este totuşi greu de observat că o persoană care nu intră într-o casă cu mâna goală este privită cu mai multă simpatie decât musafirul care se scuză de fiecare dată că la florărie era închis. Modul în care dăm şi primim cadourile se poate învăţa. Nu întâmplător, în Japonia - ţara politeţii - se fac cursuri pe această temă. Un cadou trebuie gândit, cumpărat, ambalat, oferit. Trebuie să fie frumos, util şi să provoace o adevărată plăcere celui care îl primeşte. Tocmai aceste dificultăţi dau unui cadou o valoare deosebită, şi nu preţul lui. Potrivit Codului bunelor maniere, acesta va fi înlăturat cu grijă. Excepţie fac discurile şi cărţile, de pe care preţul nu se şterge. De asemenea, o carte nu se atinge. Se poate pune între filele ei o hârtie elegantă sau o carte de vizită pe care ne putem exprima gândurile bune. Dedicaţii şi autografe pot fi date numai de către autori. Egoismul uman "Fiecare copac este egoist: duce apa către rădăcinile sale, seva în ramuri, în frunze, fructe şi flori. Iar atunci când înfloreşte, trimite mireasma sa către toţi: cunoscuţi, necunoscuţi, apropiaţi sau străini. Când se încarcă de fructe, le dăruieşte, le oferă celorlalţi. Asemeni copacilor, şi oamenii ar trebui să fie egoişti prin a începe să se iubească pe ei înşişi ca, mai apoi, dragostea să se reverse şi să-i atingă şi pe ceilalţi. Aflându-ne în starea de împlinire, începem să o împărtăşim asemeni unui nor de ploaie care trebuie să se reverse din preaplinul său. Dacă se potoleşte setea celuilalt, dacă se potoleşte setea pământului, asta este mai puţin important. Dacă omul ar iradia de bucurie, ar fi plin de lumină, complet liniştit, atunci el ar putea să împărtăşească toate acestea fără să i se ceară, pentru că a dărui este o bucurie imensă a sufletului. Când dăruieşti, îţi oferi o bucurie mai mare decât aceea pe care o ai atunci când primeşti". (Octavian Paler, "Deşertul pentru totdeauna") Pilda unui om sărac - Părinte, dar eu, care sunt sărac şi nu am ce dărui, cum să fac eu milostenie? Dacă aş avea şi eu mai mulţi bani, aş da cu dragă inimă, dar aşa… - Fiule, nu asta înseamnă milă. Uite, de exemplu, ieri dimineaţă, plecând cu treburi, am văzut-o peste drum pe mama ta, ieşind din curte şi ajutând până acasă o bătrână, care se ostenea cu o legătură de lemne. Mai târziu, am zărit-o iarăşi îndrumând un călător care se rătăcise şi, chiar dacă nu l-a putut ospăta, un sfat bun şi o cană cu apă rece s-au găsit şi pentru el. Când vecina de alături a plecat în târg cu treburi, i-a lăsat în grijă copilul cel mic. Spre seară, când doi săteni se certau în drum, a ieşit şi, cu vorbe frumoase, i-a împăcat. Vezi tu, acum, ce este mila? Chiar dacă nu ai bani să dai şi celorlalţi, nimic nu te împiedică să-i ajuţi cu atât cât poţi. Nu trebuie să dai din buzunar, ci din suflet.