Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Historica Cei mai săraci francezi sunt şi cei mai singuri

Cei mai săraci francezi sunt şi cei mai singuri

Fundaţia Franţa a publicat miercuri, 6 iulie, un studiu care demonstrează legătura dintre precaritate şi izolare. În articolul publicat în cotidianul francez "La Croix" în aceeaşi zi, Franck Berteau este de părere că tinerii sunt afectaţi în mod deosebit de acest fenomen, pentru că un tânăr cu o situaţie precară din cinci este şi singur. Reţelele sociale nu compensează această pierdere de legături.

Sărăcia înmulţeşte cu doi riscul singurătăţii. Este imaginea arătată de un studiu efectuat de Fundaţia Franţa, publicat miercuri, 6 iulie. Conform acestei anchete, aplicată unui eşantion de 4.006 persoane, 18% dintre cei care declară un venit cumulat într-un cuplu inferior sumei de 1.000 € pe lună nu dezvoltă nici o relaţie stabilă, fie că este vorba despre familie, prieteni, vecini sau în cadrul serviciului sau al unei asociaţii.

În medie, francezii se regăsesc doar în proporţie de 9% în acest caz. După părerea lui Odile de Laurence, responsabilă a Observatorului Fundaţiei Franţa, aceasta se poate explica prin faptul că "deficienţa mijloacelor financiare generează un acces restrâns la transport, la locuri de sociabilitate şi o reticenţă în a primi invitaţi la domiciliu, din cauza lipsei de spaţiu".

O altă concluzie a acestui studiu este faptul că incidenţa precarităţii economice asupra izolării apare în jurul vârstei de 30 de ani. O perioadă în timpul căreia reuşita financiară devine crucială pentru integrarea socială. Viaţa de student se încheie şi, odată cu ea, un mod de viaţă colectiv în care divergenţele de venit nu sunt luate în considerare.

Intrarea pe piaţa muncii şi construirea unui cămin familial schimbă datele. Astfel, 20% dintre persoanele cu vârste între 30 şi 39 de ani care trăiesc în pragul sărăciei nu întreţin decât raporturi episodice - de câteva ori pe an - cu familia, prietenii, colegii sau vecinii lor. "În timpul acestei perioade se manifestă primele rupturi socio-economice, precum pierderea serviciului, divorţul sau despărţirea", precizează Odile de Laurence.

"Familiile parentale sunt expuse în mod special"

Sunt factori care apasă cu atât mai mult, cu cât îi afectează pe indivizii cu situaţie financiară precară. Studiul arată astfel că sărăcia creşte riscurile induse de celelalte cauze ale singurătăţii - precum handicapul sau văduvia, care influenţează negativ viaţa socială. Cât despre plecarea copiilor din căminul familial, acest fapt fragilizează structurile monoparentale.

"Copiii reprezintă un vector puternic de sociabilitate", comentează responsabila Observatorului Fundaţiei Franţa. Această afirmaţie este reflectată de faptul că 26% dintre căminele monoparentale se află în situaţie de izolare în momentul în care se instalează această etapă în viaţă. Julien Damon, sociolog şi profesor asociat al Sciences-Po, consideră că sărăcia devine din ce în ce mai monoparentală: "Înainte eram săraci, dar în anumite familii eram foarte numeroşi. Astăzi, mai degrabă familiile monoparentale sunt mai mult expuse sărăciei."

Importanţa reţelei de prieteni

Familia nu ar reprezenta, în opinia lui Franck Berteau, o fortăreaţă eficace împotriva izolării, dacă este să credem în acest studiu. 23% dintre persoanele abordate care au declarat un venit lunar inferior sumei de 1.000 € nu au acces decât la o singură reţea de sociabilitate, iar pentru 41% dintre ele aceasta este reţeaua de prieteni, în timp ce numai 13% se îndreaptă către rudele apropiate sau depărtate.

Dacă sărăcia convoacă singurătatea, contrariul se verifică, de asemenea. "Astăzi, izolarea conduce şi la precaritate", analizează Julien Damon. "Aceste două dinamici se autoîntreţin. De altfel, nu trebuie să uităm niciodată că sărăcia nu trebuie privită doar în plan financiar: lipsa de legături sociale o defineşte la fel cum o definesc şi banii".

Relaţiile virtuale nu vin să compenseze acest deficit de legături sociale. Într-un moment în care oferta de reţele sociale şi de sociabilitate pe internet explodează, cei mai săraci nu par să profite de acest aspect. Conform studiului, numai 6% dintre persoanele cu un venit lunar sub 1.000 € au recurs la reţele virtuale.

Un contract de muncă pe o perioadă nedeterminată pentru a asigura revenirea la muncă

Următorul articol publicat în acelaşi cotidian "La Croix", în aceeaşi ediţie din 6 iulie, apare ca o continuare a primului articol, rămânând în sfera socială, care prezintă soluţia propusă de o întreprindere din Franţa, pentru a susţine persoanele cu venituri reduse din cauza pierderii serviciului şi pentru a le motiva să muncească. Articolul este semnat de data aceasta de François-Xavier Rivaud.

Provincia franceză Touraine găzduieşte compania Amétis, o întreprindere care angajează persoane cu un contract de muncă pe o perioadă nedeterminată, pentru a-i ajuta să-şi găsească un loc de muncă stabil. În acest demers, compania lucrează cu o reţea de 150 de întreprinderi din provincie, consiliul general, organisme care se ocupă cu formări.

După un an de activitate, Amétis Touraine a fost nevoită să-şi mute sediul în locaţii mai spaţioase, la nord de oraşul Tours. Primele două grupuri de douăsprezece persoane salariate ale acestei întreprinderi specializate în reinserarea profesională vor primi alături de ele noi angajaţi. Thierry Petonnet, directorul companiei, speră să recruteze aproximativ 50 de candidaţi pe an, 12 în fiecare trimestru. Cu toţii vor face parte din această "agenţie de tranziţie", unde fiecare este salariat şi primeşte în fiecare lună echivalentul salariului minim pe economie în Franţa. Este un mod original de a asigura întoarcerea la serviciu, este de părere autorul acestui articol.

"Trebuie să îndepărtăm frânele puse angajărilor şi să îi ajutăm pe oameni să-şi reia deprinderile serviciului: asiduitate, punctualitate… În acest proces, semnarea unui contract de muncă pe o perioadă nedeterminată este foarte importantă. Este un mod de a reda încrederea persoanelor care au fost uneori şomere chiar timp de 15 sau 20 de ani", insistă Thierry Petonnet. În schimb, exigenţele seamănă cu cele ale oricărui alt angajator. Aici, ca şi în alte companii, lucrăm cu normă întreagă, 35 de ore pe săptămână.

La început, programul conciliază parcursul individual cu cel colectiv. Cele 455 de ore de formare precalificativă pe care Amétis ar dori să le facă recunoscute la scară naţională reiau punctele fundamentale: să ştie să redacteze un CV, să se prezinte şi să argumenteze, să înveţe să zâmbească în ziua unui interviu etc. "Înlăturăm tot ce este abstract, abordarea noastră este foarte concretă. Nu facem matematică pentru a face matematică. Trebuie să existe un motiv", indică Anthony Maréchal, "managerul de competenţe", responsabil printre altele cu relaţia cu întreprinderile. În momentul în care trunchiul comun este încheiat, se organizează vizite şi stagii în diversele întreprinderi colaboratoare. Sprijinul individual este continuu. "Dacă una dintre aceste persoane are probleme de îndatorare, locuinţă, sănătate, noi suntem acolo pentru a găsi soluţii împreună cu ea", afirmă acesta.

Interesul pentru un asemenea program este dublu. În primul rând, Amétis cunoaşte nevoile pieţei de muncă. Pentru salariat, contactul cotidian cu echipa este un avantaj care îl stimulează. Josiane, 54 de ani, nu credea că la vârsta ei va mai putea găsi un serviciu. Delphine, 21 de ani, a găsit aici "siguranţa" care îi lipsea. Asiguraţi astfel, unii simt cum le cresc aripi. "Ştiu că pot conta pe contractul de muncă pe perioadă nedeterminată pe care îl au la noi. Nu îi vom lăsa să plece până când nu vor fi semnat un alt contract pe o perioadă nedeterminată", rezumă directorul Thierry Petonnet.

Traducere şi adaptare de Georgiana Bâra