Furia săpăturilor arheologice şi a expediţiilor din anii ’30

Cercetările de teren de la începutul şi mijlocul secolului al XX-lea sunt amplu relatate în ziarele interbelice. Presa din întreaga lume descria, cu lux de amănunte, spectaculoase descoperiri arheologice, precum şi triumfătoare expediţii ştiinţifice. Savanţii cercetau zone pustii şi căutau oraşe dispărute sau urme ale unor civilizaţii imaginate. În acelaşi timp, aşezări vechi de mii de ani erau scoase la lumina zilei. Teritoriul României, bogat în urme ale trecutului, era vizitat de arheologi din întreaga lume. „Săpăturile arheologice se anunţă deosebit de active în această campanie de lucru. Sub semnul vremurilor noi, opera de reconstrucţie a trecutului pământului românesc se bucură de o reală înţelegere“, scria presa din anii ’30.

În Italia anilor ’20, scoaterea la lumină a oraşului antic Herculanum era o prioritate. „Oraşul Herculanum va fi desgropat. Săpăturile vor începe la 21 aprilie. - Mai important decât Pompei“ anunţă ziarul „Universul“ din 27 martie 1927. „De curând sâa anunţat că guvernul italian a luat hotărârea de a proceda la săpături însemnate în regiunea Herculanum. Primele săpături vor începe la 21 aprilie. Pompeiul era un oraş monden, în genul oraşelor Biarritz, sau Deauville, în vreme ce Herculanum era un oraş locuit de romani bogaţi. La Pompei nu sâa găsit nici o carte, pe când dimpotrivă la Herculanum sâa găsit o bibliotecă. Nu trebuie să trecem însă cu vederea că lucrul va fi foarte greu şi de foarte lungă durată. Nu numai că Herculanum se găseşte sub un oraş modern, dar el se găseşte încă sub un strat de treizeci de metri grosime în medie format de patru erupţii succesive“.

Şi Atena era în perioada interbelică un imens şantier arheologic. „Sâa descoperit Academia lui Platon“ anunţă „Adevărul“ din 14 iunie 1933. Tot „Adevărul“ din 19 august 1933, în „Săpăturile dela Athena“, menţionează marile investiţii făcute de o societate americană: „După cum se ştie, o societate americană a întreprins mari săpături la Atena pentru descoperirea vechei Agora (vechiul Forum). Aceste săpături vor dura încă vreo zece ani. A fost nevoie de a se face mari exproprieri în cartierele dimprejurul Acropolei. Sâa investit în acest scop un capital fantastic care se cifrează la aproape trei sute de milioane de dolari. Rezultatele acestor săpături au fost până acum extrem de satisfăcătătoare. Dar cea mai importantă săpătură a fost descoperirea Academiei lui Platon. Sâau găsit inscripţii cu celebrele lui dialoguri. Săpăturile vor continua până în anul 1943“.

Pe urmele lui Aladin, pe „coridoare care se pierdeau în adâncul muntelui“

„O mie şi una de nopţi“ devine, din basm, hartă a comorilor secrete: „Descoperire minunată sau halucinaţie?“ se întreabă ziarul „Universul“ în ediţia din 16 ianuarie 1927. „«Westminister Gazette» afirmă că un distins arheolog englez, al cărui nume îl trece însă sub tăcere, dar care lucrează în numele Muzeului Britanic, ar fi făcut o descoperire menită să-l pue pe urmele unui tezaur antic, de o bogăţie fabuloasă şi care ar întrece tot ce sâa găsit până astăzi de acest fel. Povestirea pe care o face gazeta engleză aduce mult cu povestea lui Aladin din O mie şi una de nopţi. E vorba de un misterios oraş numit Petra, o cetate săpată în stânci după cum indică şi numele său şi care păstrează intacte templele, casele şi mormintele sale de piatră roşiatică (...) Dar se povesteşte că în inima muntelui, în pereţii căruia sunt săpate casele oraşului antic Petra, sunt galerii în care sâar ascunde comori nestimate la care însă nimeni nu poate pătrunde (...) În 1812 germanul Burkhardt regăsi oraşul, dar de atunci nu se poate spune că nimeni nu mai putu ajunge la Petra, căci toate încercările se loviră de rezistenţa arabilor“.

Alte expediţii în zona orientală erau făcute de savanţi europeni: „Şase ani de cercetări în Asia Centrală. Lacuri rătăcitoare şi oraşe pierdute“, din 11 august 1933 din „Adevărul“, unde se arată că „Decoperiri importante, care aruncă o lumină nouă asupra istoriei pământului, au fost făcute în Asia Centrală de expediţia chino-suedeză a doctorului Sven Hedin. Această expediţie sâa terminat acum după şase ani de muncă pe teren. Sâau făcut descoperiri privitoare la mai multe domenii ştiinţifice. Au putut fi studiate insecte păstrate în roci de acum o sută de mii de ani (...) Sâau găsit unelte vechi şi scrieri preistorice, dinozauri, fosile şi plante rare (...) Pe un front de 2000 mile de la Peking la Kashga, expediţia a studiat tot pustiul Central Asiatic, între Edsingol şi Pamir“.

Cercetări pe teren românesc

România nu era ocolită de cercetările arheologilor străini şi români. Ziarul „Adevărul“ din 8 octombrie 1933 în articolul „Excursiunea arheologilor străini prin România“ arată că „Săptămâna aceasta o parte din teritoriul ţării noastre a fost vizitat de un grup de peste 30 de arheologi din toate ţările (...) Sâau vizitat Muzeele din Turnu Severin, castrul Drobeta, ruinele podului lui Traian precum şi nouile săpături din staţiunea preistorică dela Ostrovul Corbului (...) În zilele următoare distinşii invitaţi au vizitat Băile Herculane cu antichităţrile locale, Caransebeşul, Sarmizegetusa, Orăştie şi Cetatea Dacă dela Costeşti (...) Escursiunea aceasta, făcând parte dintrâun întreg program internaţional, alcătuit din iniţiativa institutului arheologic din Berlin, a avut de rezultat cunoaşterea de aproape a bogăţiilor noastre arheologice (...) O impresiune deosebită au produs săpăturile interesante dela Sarmizegetusa, dela Costeşti, executate de d-nii profesori Teodorescu şi Daicovici din Cluj“.

„Dinogeţia, Trosmis şi Enisala, străvechi cetăţi romane şi medievale vor fi scoase la lumina zilei“ anunţă „Evenimentul zilei“ din 18 aprilie 1939. „Săpăturile arheologice se anunţă deosebit de active în această campanie de lucru. Sub semnul vremurilor noui, opera de reconstrucţie a trecutului pământului românesc se bucură de o reală înţelegere (...). D. rezident regal Contantin Giurescu împreună cu d. profesor Scarlat Lambrino, directorul Muzeului Naţional de antichităţi, au făcut o vizită de cercetare a monumentelor arheologice şi istorice din judeţul Tulcea. Au fost vizitate pe malul stâng al Dunării, Cetatea Bisericuţa (Dinogeţia), bogată în urme romane şi bizantine, în maginea Măcinului, Cetatea Arubium (...) La 15 km de Măcin, la Igliţa, au fost cercetate locurile care ascund Cetatea Trosmis (...) Au mai fost vizitate Isaccea (Noviodum), Mânăstirea Cocoş, Biserica din Niculiţel, Mânăstirea Cilic-Dere după care s-a oprit la Enisala (Heracleea) ale cărui puternice ziduri domină apele Razelmului“.

▲ În căutarea Atlantidei

Locurile misterioase şi sălbatice, hărţile cu „pete albe“ îndemnau exploratorii la cercetări. Nu lipseau însă riscurile: „Dispărut“, anunţă ziarul „Adevărul“ din 4 septembrie 1933, despre soarta colonelului Fawcett care s-a pierdut în jungla Braziliei, numită de băştinaşi „iadul verde“. „Trei bărbaţi: colonelul Ph. Fawcett, fiul său - pe atunci în vârstă de 21 de ani şi Raleigh Rimell, de 23 de ani, au pornit în primăvara anului 1925 spre pădurile virgine ale Brazilei, spre a descoperi acolo misterioasa ţară «Atlantis». Nici până azi ei nu sâau înapoiat din această expediţie (...) Colonelul Fawcett cunoştea pădurea virgină braziliană ca geograf. Omenirea datorează lucrărilor sale cunoaşterea ţinuturilor neexploatate încă până atunci. Fawcett credea că în pădurile braziliene nu se ascund numai râuri nedescoperite, aur şi diamante. Era convins că pădurile braziliene ascund o taină mare: secretul originei rasei albe şi visa să descopere în junglele Braziliei cetăţi de marmoră şi o cultură înaintată“. După ce colonelul Fawcett a dispărut în junglă, mai multe expediţii au pornit în căutarea lui, dar fară succes.

Himera Atlantidei era căutată asiduu pe continentul sud-american sau în lumea nouă. Pe 15 septembrie 1933, „Adevărul“ arată în articolul „Un Pompei în Mexic“ care este stadiul descoperirilor din câmpia mexicană: „În Mexic, în mijlocul unei vaste câmpii, este un oraş anume Teotihuacan. Lângă el sunt câteva piramide foarte vechi, în felul celor din Egipt numite «Piramidele Soarelui» şi una numită «Piramida Lunei». Pe câmpia nesfârşită sunt presărate câteva mici orăşele, liniştite şi tăcute, parcă adormite sub dogoarea soarelui. În zare se zăreşte vulcanul Popocatepel. Oraşul San Juan pare o jucărie în această imensitate (...) Sub pulberea câmpiei, sub pământul ars de soare zac ascunse ruinele oraşului Teotihuacan, un Pompei al Mexicului (...) Piramidele cari rezistă timpurilor arată, ca şi Egipt, că aci a fost un centru de civilizaţie. Ultimele săpături arheologice efectuate la Teotihuacan arată două sau poate chiar trei civilizaţii suprapuse (...)“, relata dr. P. Robescu.