În 18 decembrie 1892, la „Mariinsky Theatre”, în Sankt Petersburg (Rusia), sub bagheta dirijorului italian Riccardo Drigo, avea loc prima reprezentație publică a baletului „Spărgătorul de nuci”, de Piotr Il
Povestea unui bulgar, muncitor agricol în Anglia rurală
Ştiri cu muncitori necalificaţi, bătuţi de soartă, din Europa Occidentală, au fost tot mai des difuzate de canalele media în ultima perioadă. Jerome Taylor a făcut, pentru cotidianul britanic „The Independent“, o incursiune în taberele de români şi bulgari sosiţi în Anglia, la muncă. Aici, „în rulotele din Anglia rurală“, a găsit doar oameni nefericiţi, care, nefiind lăsaţi să lucreze mai mult de patru ore pe zi, nu pot pune ban peste ban. După ce îşi vor fi plătit chiria într-o baracă portabilă împărţită cu alţi trei muncitori, un acces la internet ce merge rareori şi o taxă unică de 40,60 euro pentru asigurare şi servicii de transport, românii şi bulgarii ajung să se împrumute ca să se poată întoarce acasă, subliniază „The Independent“. Principalele titluri ale presei europene sunt prezentate pe site-ul http://www.presseurop.eu/ro.
Tentaţi de perspectiva de a câştiga peste 200 de euro pe săptămână culegând fructe de sezon în Anglia rurală, est-europenii care călătoresc în Marea Britanie cu vize temporare dau peste o realitate foarte diferită, subliniază „The Independent“, important cotidian britanic pro-european, în prologul unui reportaj realizat în tabăra unor muncitori dornici să câştige un ban cinstit în Regatul Unit. În urmă cu două luni, Ivan Borisov şi-a părăsit locul de muncă ca agent de turism în Bulgaria, unde lucra vara ghidând turişti în staţiunile de pe litoralul Mării Negre, şi s-a îndreptat spre delurosul Herefordshire. Cu toate că avea un loc de muncă stabil şi vorbea cinci limbi străine, la fel ca alte mii de muncitori sezonieri din estul Europei, veniţi, an de an, în Anglia, Borisov a crezut că orele lucrate pe timpul verii în fermele de fructe îi vor aduce suficienţi bani pentru a justifica depărtarea, timp de şase luni, de soţia sa, Mira, şi de copilul lor nou-născut. Dar, la începutul acestei săptămâni, bărbatul de 27 de ani stătea într-o cârciumă la marginea oraşului Leominster, holbându-se la cei 8,85 euro, care trebuiau să-i ajungă până la următoarea sa plată, peste patru zile. „Pentru banii pe care îi câştigăm nu merită nici să ne dăm jos din pat“, a spus el, aruncând o privire pe unghiile lui mânjite cu noroi. „Este imposibil să pun ceva deoparte, deci nu pot trimite bani acasă, la soţia mea. Când vorbesc cu ea îi spun că totul este bine, pentru că nu vreau să o supăr“. Mirajul lirelor sterline În Bulgaria, unii prieteni îl asiguraseră pe Borisov că o vară în Marea Britanie i-ar aduce mii de lire sterline, mult mai mult decât ar fi putut vreodată spera să câştige în oraşul lui natal, Varna. Munca va fi grea, i s-a spus, dar va munci cinci zile de opt ore, în fiecare săptămână. În realitate, are noroc dacă câştigă mai mult de 52 de euro la sfârşitul fiecărei săptămâni, echivalentul a circa 2,90 euro/oră. „Mă simt ca un sclav“, spune el. „Vreau să mă întorc în Bulgaria, dar unde voi găsi bani să plătesc zborul?“ Motivul pentru care are atât de puţine economii este că întreprinderea pentru care lucrează, S&A Produce, unul dintre cei mai mari cultivatori britanici de fructe, furnizorul unor supermagazine celebre ca Tesco şi Sainsburyâs, îi dă rareori mai mult de patru ore de lucru pe zi, patru zile pe săptămână. Apoi îi deduce aproximativ jumătate din câştigul săptămânal pentru a plăti taxele obligatorii, inclusiv pentru cazarea într-o baracă portabilă, cu alţi trei muncitori, pentru accesul la internet ce merge rareori, şi o taxă unică de 40,60 euro pentru asigurare şi servicii de transport. Pentru salariul minim de 6,66 euro pe oră, munca pe care o face Borisov este exact tipul de muncă care-ţi rupe şalele, prost plătită, pe care britanicii au preferat de mult să o lase emigranţilor est-europeni. În acest an, 21.000 de est-europeni au intrat în Marea Britanie în cadrul Schemei lucrătorilor sezonieri în agricultură, ce le permite să lucreze într-o fermă pe o perioadă de şase luni. Tocmai acordul lor pentru un salariu mic permite britanicilor să cumpere fructe ieftine. Românii şi bulgarii, sclavii fermelor din Marea Britanie Pentru două luni, ceea ce Borisov şi prietenul lui, Andrei, au numit „casă“ a fost o mică baracă portabilă într-o tabără temporară în afara satului Brierley. În toiul sezonului de cules al fructelor, tabăra a adăpostit mai mult de 1.000 de muncitori. O tabără în Marden, situată la şapte mile în sudul Leominster-ului, adăposteşte 1.400 de muncitori, dintre care majoritatea sunt români şi bulgari, care, spre deosebire de celelalte ţări est-europene, au drepturi de muncă limitate în Marea Britanie şi nu îşi pot schimba locurile de muncă. Lucrătorii care au vorbit pentru „The Independent“ s-au plâns de faptul că, în multe dintre „capsulele“ în care trăiesc, ce măsoară puţin mai mult de şase metri pe trei, dorm patru persoane şi este o căldură înăbuşitoare. În rulote, în schimb, dorm adeseori şapte persoane. Grupul S&A a declarat că doar 20 de capsule de pe sit au adăpostit vreodată patru persoane şi numai pentru că angajaţii ar fi cerut să fie împreună. În zilele când este de muncă, aceasta începe devreme, angajaţii fiind duşi cu autobuzul pe câmpurile de căpşuni adăpostite sub sere de plastic, cunoscute sub numele de poli-tuneluri. Chiar dacă munca poate fi grea, ce-i supără pe migranţi este că li se dă, rareori, mai mult de patru ore de muncă pe zi, neputând deci economisi bani. Întrucât nu au voie să lucreze şi în alte locuri, aceştia se adună, în timpul rămas de peste zi, în centrul oraşului Leominster. Cei mai mulţi dintre românii şi bulgarii care au trudit în Marea Britanie au declarat însă că nu se vor mai întoarce să muncească vreodată aici, din cauza patronilor englezi.