Dintre aşezămintele monahale ridicate în anii de după Revoluţia din 1989, Mănăstirea de la Sita Buzăului se remarcă prin frumuseţe, simbolistică şi mai ales prin rolul avut în viaţa duhovnicească a românilor ortodocşi din Covasna. Cele 35 de maici din mănăstire oferă un model de viaţă de obşte, în care rugăciunea se împleteşte armonios cu munca şi ajutorarea semenilor.
În anumite părţi ale ţării se simte o mai mare nevoie de a avea locuri unde spiritualitatea ortodoxă să fie adusă mai aproape oamenilor, pentru a-i împărtăşi din tezaurul nesecat al trăirii duhovniceşti în permanentă legătură cu Dumnezeu. Mănăstirile istorice, alături de cele ridicate nu de foarte mulţi ani, au adus oamenii în căutarea unui izvor duhovnicesc din care să se adape din când în când, atât din bogăţia spirituală a trăirii după vechea pravilă monahală, cât şi din liniştea sufletească atât de dorită în multe împrejurări ale vieţii. În judeţul Covasna, în inima ţării, nevoia de a sădi în inimile românilor minoritari cuvântul Evanghelic şi tradiţiile spirituale şi româneşti a fost simţită din plin în anii de libertate câştigată cu preţ de sânge în evenimentele din 1989. Iată de ce la Sita Buzăului, o localitate ca o poartă spre munţii falnici din centrul ţării, a răsărit o mănăstire, o adevărată lavră şi un „Tabor românesc“, după cum avea s-o numească în dese rânduri Înaltpreasfinţitul Ioan, Mitropolitul Banatului, care a fost episcop de Covasna şi Harghita vreme de 20 de ani. Mănăstirea „Schimbarea la Faţă“ de la Sita Buzăului a adus, după cum ne sugerează şi hramul, mult dorita trecere de la o secetă aspră în ceea ce priveşte existenţa aşezămintele monahale în această parte a ţării, la abundenţa de daruri duhovniceşti. Deşi nouă, mănăstirea a devenit în ultimii ani un important loc de pelerinaj, un loc binecuvântat de Dumnezeu de unde te împărtăşeşti cu harul divin şi frumuseţea acestor meleaguri. Urcuşul spre mănăstire, deşi greoi la prima vedere, ne învaţă că atingerea culmilor vieţii duhovniceşti necesită eforturi considerabile. Apoi ne învaţă că urcând spre Dumnezeu, lăsăm în urmă, pe pământ, cele ale lumii. În cele din urmă, învăţăm că pentru a ne schimba în întregul fiinţei noastre, aşa cum ucenicii Mântuitorului Hristos au văzut pe Muntele Taborului, trebuie să lăsăm cele sfinte să ne cuprindă toată existenţa noastră şi să ne lumineze viaţa.
Iniţiativa sătenilor
Ajunşi la mănăstirea de la Sita Buzăului rămânem impresionaţi de frumuseţea locurilor vegheate de aşezământul monahal aşa cum făceau odinioară vechile cetăţi medievale de apărare. Pe drumul şerpuit spre mănăstire am întâlnit pelerini mergând agale, îngânduraţi şi doritori să ajungă cât mai repede la aşezământul de unde, aşa cum s-a auzit, te întorci schimbat. Păşind în mănăstire, rămâi impresionat de frumuseţea aşezământului, de ordinea perfectă în care sunt aşezate toate: biserica din centrul ansamblului, corpul de chilii, clopotniţa şi toate celelalte anexe. Măicuţele aleargă de colo colo prin incintă, care cu ascultare la bucătărie, care la biserică ori la alte treburi gospodăreşti. Îţi dai seama imediat că te afli într-un loc unde viaţa de obşte şi rugăciunea sunt fundamentele traiului cotidian.
Am întâlnit-o pe maica stareţă, monahia Loida Iovănesc, pe care am întrebat-o câteva lucruri despre aşezământul monahal de la Sita Buzăului. Am aflat de la maica Loida că mănăstirea a fost dorită foarte mult de preoţii şi credincioşii din această zonă.
„Mănăstirea a fost înfiinţată în 1997, la iniţiativa oamenilor din sat şi a părintelui protopop Florin Tohănean, protoiereul de Întorsura Buzăului. Pământul pe care a fost ridicată mănăstirea noastrăa fost donat de credincioşi din satul Sita Buzăului. Are hramul «Schimbarea la Faţă» pentru că este aşezată pe acest deal, asemănat cu Taborul unde Mântuitorul nostru Iisus Hristos S-a schimbat la Faţă. De foarte multe ori, Înaltpreasfinţitul Ioan numea mănăstirea noastră «Taborul maicilor de la Sita Buzăului»“, ne-a spus maica stareţă. Şi într-adevăr, mănăstirea este un adevărat Tabor al Covasnei, un loc al schimbării interioare şi al luminii harice.
Biserica mare
Iniţial, s-a dorit ca pe aceste locuri să fie ridicată o mănăstire de călugări. Fiindcă acest lucru a fost greu de îndeplinit, din anul 2000, aşezământul a devenit mănăstire de maici. Încet-încet, lucrurile au început să capete contur, prin eforturile maicilor, ale credincioşilor din sat şi ale multor binefăcători.
„În anul 2002 a fost aşezată piatra de temelie pentru biserica mare. Zidirea locaşului de cult a durat aproape zece ani. În 2012, biserica noastră a fost sfinţită“, continuă maica stareţă Loida. Odată cu biserica au fost ridicate şi corpul de chili, clopotniţa de la intrare şi celelalte anexe. Între timp, slujbele religioase erau oficiate într-o bisericuţă de lemn, care s-a degradat între timp. Actualmente, se păstrează pe acel loc o biserică de lemn, ca simbol al mănăstirii şi care aminteşte de primul locaş de cult al aşezământului. Din 2004, slujbe religioase au fost oficiate în biserica ridicată, locaşul de închinare fiind pictat în perioada 2007-2010 de o echipă condusă de pictorul Vasile Buzuloi.
Slujba de târnosire a bisericii mari de la mănăstire a fost oficiată de un sobor de arhierei, din care au făcut parte Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan şi Preasfinţitul Paisie, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. Biserica mănăstirii, aşezată în inima ansamblului monahal, marchează întreaga incintă şi invită pe cei care calcă pragul mănăstirii să intre aici, să se roage şi să-L afle pe Dumnezeu.
Vieţuire ca la Muntele Athos
Cel mai impresionant lucru întâlnit la mănăstirea covăsneană este viaţa duhovnicească a obştii monahale. Am aflat că programul duhovnicesc şi liturgic, precum şi întreaga pravilă a maicilor sunt făcute după modelul lavrelor de la Muntele Athos. Această viaţă duhovnicească deosebită este şi motivul pentru care sute de pelerini din toată ţara vin mereu aici pentru a se ruga şi pentru a fi binecuvântaţi de acest mare dar al trăirii cu Dumnezeu.
„Suntem 35 de maici, cu viaţă de obşte. Părintele nostru duhovnic este Ghenadie Trif, cu metanie la Mănăstirea Frăsinei. Încercăm să-l slujim pe Dumnezeu după puterile noastre“, ne-a mai spus maica Loida Iovănesc.
În timpul nopţi, la ora 3.30, măicuţele intră în biserică pentru a se ruga în cadrul slujbei de Miezonoptică, slujbă religioasă urmată de Utrenie, Ceasul întâi şi Sfânta Liturghie. După-amiaza, de la orele 15.30, slujbele religioase reîncep la Sita Buzăului. Ceasul al nouălea, Vecernia şi Pavecerniţa sunt oficiate în partea a doua a zilei şi de cele mai multe ori locaşul de rugăciune este plin de oameni. Fiindcă cele 35 de maici sunt în majoritate tinere, rudele şi familiile lor sunt mai mereu alături de ele. Am aflat de la credincioşi că majoritatea maicilor au studii superioare şi pregătire academică în diferite domenii. Pentru că au lăsat toate cele ale lumii, pregătirea lor şi cariera într-un domeniu profesional pentru a deveni mirese ale lui Hristos, maicile de la Sita Buzăului sunt văzute de pelerini ca adevărate sfinte, alese ale lui Dumnezeu.
De curând, obştea s-a îmbogăţit cu încă şase monahii. Cele şase surori din obşte au îmbrăcat haina monahală şi au luat cele trei voturi de ascultare necondiţionată, sărăcie de bunăvoie şi feciorie. Slujba de tundere în monahism a fost oficiată de IPS Mitropolit Laurenţiu şi a fost un moment emoţionant pentru obşte, rudele şi familiile celor şase maici şi pentru pelerini. Maicile au fost aduse înaintea Sfântului Altar sub mantia monahală a maicii stareţe, care le-a devenit îndrumătoare spirituală, mamă şi camarad în urcuşul spre mântuire.
Paraclisul de iarnă
Un alt eveniment duhovnicesc important în viaţa mănăstirii, desfăşurat în perioada recentă, a fost sfinţirea paraclisului de iarnă, aflat în corpul de chilii. Slujba religioasă a fost oficiată de IPS Mitropolit Laurenţiu, ca locţiitor de Episcop al Covasnei şi Harghitei, şi a adus o bucurie duhovnicească aparte. Paraclisul poartă hramul Bunei Vestiri şi a fost ridicat în perioada 2008-2009. Pictura a fost realizată de Ciprian Buzuloi, în perioada 2010-2011. Noul altar de rugăciune sporeşte viaţa duhovnicească a mănăstirii şi aduce o frumuseţe aparte ansamblului monahal.
Paraclisul, deşi de mai mici dimensiuni, este la fel de frumos împodobit ca şi biserica mare. Întregul spaţiu liturgic impresionează prin pictura deosebită, mobilierul sculptat şi celelalte podoabe. Aici, maicile se vor nevoi zilnic prin rugăciune, iar credincioşii din satele apropiate, dar şi de mai departe, vor găsi aici un izvor nesecat de har.
La plecarea din mănăstire, pelerinul simte că s-a îmbogăţit în cele sfinte, că a păşit pe pământ binecuvântat şi că a întâlnit oameni ai lui Dumnezeu. Aici simţim dorinţa oamenilor de a se lega pe viaţă de acest colţ de rai, un loc mult dorit de români, după cum ne-a mai spus maica Loida.
„În judeţul Covasna sunt doar trei mănăstiri: cea de la Valea Mare, cea de la Mărcuş şi mănăstirea noastră. Oamenii sunt foarte dornici de locaşuri de închinarepentru că este o zonă românească, dar care n-a avut mănăstiri. Oamenii vin mereu aici şi participă la sfintele slujbe, la activităţile care se desfăşoară în mănăstirea noastră şi la tot ceea ce este legat de viaţa duhovnicească a mănăstirii“, ne-a mai spus maica stareţă.
Eforturile maicilor, ale oamenilor din zonă şi ale preoţilor de aici de a revigora viaţa duhovnicească a Covasnei au dat roade bogate. Mănăstirea de la Sita Buzăului a devenit acum un aşezământ de renume, în care, cu siguranţă vor intra din ce în ce mai multe maici. În prezent, se lucrează la un corp unde vor funcţiona atelierele de pictură sau sculptură, brutăria, prescurăria şi alte aşezăminte unde maicile se vor nevoi pentru a oferi oamenilor ajutor şi mângâiere sufletească.
