Părintele Andrew Louth, profesor emerit al Universității din Durham, Marea Britanie, a primit „Crucea Moldavă”, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Distincția i‑a fost oferită
Părintele Andrew Louth, profesor emerit al Universității din Durham, Marea Britanie, a primit „Crucea Moldavă”, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Distincția i‑a fost oferită
Corul de copii și tineret „Symbol - Jean Lupu” al Patriarhiei Române marchează vineri, 18 septembrie 2026, 36 de ani de activitate. Înființată în anul 1990 de arhidiaconul Jean Lupu, formațiunea a devenit, de
Începând cu această lună, conducerea Centrului cultural‑social „Iustin Patriarhul” al Arhiepiscopiei Bucureștilor a fost încredințată părintelui Ciprian Valentin Chirițoiu. Cu o bogată experiență
Credincioșii din Episcopia Basarabiei de Sud au trăit momente de aleasă bucurie duhovnicească cu prilejul prăznuirii Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe - Ismail, unul dintre ocrotitorii eparhiei.
La Centrul eparhial din Cluj‑Napoca a avut loc joi, 17 septembrie, ședința semestrială de lucru a Permanenței Consiliului eparhial cu protopopii celor nouă protopopiate din cele două județe ale Arhiepiscopiei
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit luni, 14 septembrie, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din
Credincioșii Parohiei ortodoxe românești „Sfântul Ignatie Teoforul” din Auckland, Noua Zeelandă, au avut bucuria de a‑l avea în mijlocul lor luni, 14 septembrie 2026, pe Preasfințitul Părinte Mihail,
În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, credincioșii Parohiei „Sfântul Cuvios Evin din Munster” și „Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași” din Monasterevin, comitatul Kildare, Irlanda, au avut
Miercuri, 9 septembrie, Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din Irlanda cu prilejul celui
La începutul anului școlar 2026‑2027, Parohia Andronache din Protoieria Sector 2 Capitală a venit în întâmpinarea unor copii care au nevoie de sprijin, oferindu‑le ghiozdane complet echipate cu rechizite. Cu aj
Joi, 10 septembrie, a avut loc o nouă întâlnire cu beneficiarii Cantinei sociale „Sfânta Filofteia” a Asociației „Diaconia”, filiala sector 4, în cadrul proiectului „Bătrânețe cu suflet de copil”. A
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, Eparhia Sloboziei și Călărașilor, prin Serviciul de asistență comunitară - Biroul de asistență socială, în parteneriat cu Asociația socio‑culturală „Matei Basarab”, a oferit sprijin copiilor proveniți din familii aflate în dificultate la începutul noului an școlar. În perioada 1-4 septembrie 2026, 42 de copii au primit ghiozdane complet echipate cu rechizite școlare, în valoare totală de 7.600 de lei. Beneficiarii sunt înscriși în anul școlar 2026-2027 și participă periodic la activitățile educative și social‑filantropice desfășurate de Episcopia Sloboziei și Călărașilor împreună cu partenerii săi sociali.
Vineri, 11 septembrie, 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, „Sfântul Dumitru”-Slobozia, Cuza Vodă, Slobozia Nouă 1 și Amara 1, ale Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, au primit ghiozdane, articole vestimentare și încălțăminte necesare pentru a începe școala în condiții mai bune.
La Căminul pentru persoane vârstnice din localitatea Jugureni, Protoieria Găești, județul Dâmbovița, a avut loc joi, 10 septembrie, o acțiune social‑filantropică desfășurată cu binecuvântarea
Spicele se unduiau în valuri aurii asemeni apelor dintru început: „Și a fost seară, și a fost dimineață, ziua întâi” (Facere 1, 5). Un început era și atunci, dar nu al unei noi zile, ci al doritului
Biblioteca Judeţeană „Ion Minulescu” Olt organizează începând cu luna octombrie o serie de ateliere cu lecturi terapeutice pentru copii. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, citaţi de Agerpres, atelierele
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a transmis şcolilor mai multe recomandări enunţate de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, privind măsurile care trebuie luate în cazurile un
Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” a inaugurat Campusul profesional integrat Agritech de la Ezăreni, judeţul Iaşi, pentru 200 de elevi şi 100 de studenţi. „Este un proiect care s-a
Ministrul interimar al educaţiei, Mihai Dimian, a anunţat, în contextul rezultatelor obţinute de România la testările PISA, necesitatea implementării unui plan de măsuri pentru creşterea nivelului de
O frescă imensă reprezentând un misterios oraş roman, dar şi unul dintre cele mai mari mozaicuri cunoscute din epoca imperială vor putea fi admirate în cadrul noului Muzeu al termelor lui Traian, care și-a
În Aula Academiei Române - Filiala Iași se va desfășura, în perioada 9-10 octombrie 2026, Conferința națională cu tema „Spiru Haret 175. Școala - Reformatorul societății românești”. Potrivit
În contextul lucrărilor de reabilitare a clădirii Școlii Populare de Artă „Cornetti” din Craiova, restauratorii au descoperit o serie de picturi murale vechi de o sută de ani. Acestea se află în holul
În perioada 17-20 septembrie, la Botoșani se va desfășura cea de-a doua ediție a Festivalului de Literatură pentru Copii și Adolescenți Apolodor, eveniment organizat de Fundația Corona și finanțat de
Sala Palatului din București găzduiește, pe 7 octombrie 2026, de la ora 19:00, concertul extraordinar „3 Tenori ieșeni & Friends”, unul dintre evenimentele muzicale așteptate ale acestei toamne. Pe scenă vor urca cei trei tenori ieșeni - Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă -, alături de invitați speciali de renume.
Genetica medicală este o specialitate care caută cum informația din genele noastre influențează sănătatea, de la boli rare prezente din copilărie până la predispoziții ce apar abia după 18 ani. Genomica duce acest demers mai departe: dacă genetica analizează genele suspecte, genomica privește întregul ADN al unui om, incluzând și cele peste 20.000 de gene. Genomica este genetica medicală ajutată de tehnologii moderne de secvențiere.
Fiecare celulă din corpul nostru poartă manualul de instrucțiuni ADN în interior, scris cu numai patru litere, A, T, C și G, repetate în peste trei miliarde de combinații. Diferite părți din ADN s-au dovedit a influența o mulțime de trăsături ale omului, de la caracteristici legate de aspect până la predispoziția pentru diverse boli. Până acum câțiva ani, „citirea” completă a acestui manual era un proiect de cercetare de durată ce implica un cost imens. Astăzi, tehnologia numită secvențiere de nouă generație (NGS) a transformat acest proces într-o analiză medicală accesibilă, folosită tot mai des în spitale și clinici.
Aproximativ 300 de milioane de oameni din lume trăiesc cu o boală rară. Majoritatea acestor afecțiuni au cauze genetice. În unele cazuri, boala apare prin modificări „de novo”. Alteori, modificările genetice se transmit fără manifestări generații întregi.
Aproape în fiecare săptămână platformele sociale „lansează” un nou trend în materie de dietă, care devine viral pentru câteva zile. Într-un sondaj realizat la începutul anului trecut în Statele Unite ale
Epilepsia este o boală neurologică caracterizată prin apariția unor crize epileptice recurente, determinate de activitatea electrică anormală a creierului. Deși imaginea cea mai cunoscută este aceea a unei
Precizie, putere de concentrare, răbdare şi un simţ ascuţit al detaliului. De toate aceste elemente ai nevoie atunci când lucrezi la miniaturi în lemn. Costel Barabaşa, fost mecanic fochist şi fotograf
Mai întâi a fost satul Ţibăneşti... Astfel găsim atestată documentar, la 1483, la limita sudică a judeţului Iaşi, comunitatea de câteva zeci de gospodării aşezate de o parte şi de alta a râului
▲ Aproape 100 de tineri din mai multe ţări europene s-au întâlnit în luna august în tabăra Friedensgrund organizată în Ungaria de Dieceza romano-catolică de Hildesheim, Germania ▲ Tabăra are loc în
Se spune că balada „Mioriţa“ a izvorât din sufletul întristat al creştinului peregrin în căutarea mântuirii „pe-un colţ de rai“, în lumea împănată de tradiţii a Văii Caşinului, acolo unde, după
▲ IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Locţiitor de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, resfinţeşte astăzi biserica „Sf. Cuv. Parascheva“ a paroh
Trei săptămâni încheiate la Cucuteni s-a frământat neîntrerupt lutul, s-au ars ulcioare, s-a sculptat lemn aspru, s-au descoperit sunete, iar pământul, aerul şi locul au prins a se mişca.
▲ La Manoleşti Vale se construieşte biserică începând cu anul 1998 ▲ Cu sprijinul unor buni creştini, credincioşii de aici au ridicat în mijlocul satului biserica din zid, în timp ce în inimile lor se
Vacanţa îi determină pe unii botoşăneni să caute compania cărţilor. Mai cu seamă pe cei care nu şi-au permis de ani mulţi o binemeritată odihnă la munte ori la mare, dar şi pe cei pentru care lectura este
Sculpturi şi gravuri în lemn, portrete realizate în basorelief, obiecte de artizanat premiate la numeroase concursuri naţionale şi internaţionale. În egală măsură, spiritul artistic popular şi creativitatea
„Moşul cu îngheţata“ este personajul cel mai aşteptat în satele botoşănene în zilele de duminică şi la hramuri. Apariţia lui stârneşte bucurii nebănuite în rândul copiilor. Cei mai în vârstă îi
Conform Dicţionarului explicativ al limbii române, maneaua este un „cântec de dragoste de origine orientală, cu melodie duioasă şi tărăgănată“. Aflaţi la porţile Levantului, românii au adaptat repede
▲ Hramul singurei biserici din ţară ocrotite atât de Sf. Mahramă a lui Iisus Hristos, cât şi de Sf. Martiri Brâncoveni a fost o mare sărbătoare a parohiei ▲ 13 preoţi şi un diacon au oficiat Sfânta
Hudeşti este una dintre acele aşezări sortite indiferenţei. Numele ei nu-ţi spune nimic, iar dacă ai nefericita ocazie să te naşti pe aceste meleaguri, trebuie s-o iei cât mai repede la fugă, dacă vrei să
▲ Astăzi, la sărbătoarea hramului Adormirii Maicii Domnului, se va oficia, pentru prima dată, „în biserica cea mare“ din Galata, Sfânta Liturghie ▲ Privirea trecătorului grăbit sau mai puţin grăbit
▲ conducerea Spitalului Clinic de Psihiatrie „Socola“ din Iaşi a înfiinţat, la Şipote, primul post de preot misionar şi, implicit, primul lăcaş de cult de aici ▲ paraclisul de la Şipote va fi locul unde
▲ Publicaţia apare din ianuarie 2006, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi a ajuns deja la numărul 15 ▲ Credincioşii găsesc în paginile publicaţiei
Drumurile spre mănăstiri sunt, adesea, presărate cu necazuri şi încercări. „Ispite“ le numesc creştinii. Cel ce se încumetă la pelerinaj spre locurile în care freamătă spiritul viu al vieţuirii
▲ Timp de o săptămână, copii care nu au pus niciodată mâna pe un penson au realizat icoane comparabile cu cele realizate de pictori consacraţi ▲ În tabăra de creaţie organizată la Mănăstirea Lacuri din D
Aproape 2000 de credincioşi au venit pe 7 august la Mănăstirea Sihăstria. Şase ierarhi au sfinţit pictura bisericii mari, închinată primei românce trecute în rândul sfinţilor, Cuvioasa Teodora de la Sihla. Li
„Mână dumnezeiască a pictat icoana făcătoare de minuni, astfel încât, Maica Domnului te priveşte cu smerenie şi dragoste dumnezeiască în orice loc te-ai afla în biserică. Din gura Maicii Domnului
Luni, 6 august 2007, IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi Locţiitor de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu PS Calinic, Episcopul Argeşului şi Muscelului, PS Casian, Episcopul
▲ Astăzi se împlinesc 20 de ani de când Înalt Prea Sfinţitul Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, într-o noapte de vară, în paraclisul Mănăstirii Sihăstria din ţinutul Neamţului, depunea voturile monahale ▲ Din mărturiile celor care l-au cunoscut atunci, încercăm să conturăm portretul fratelui Dan Ilie, viitorul monah Daniel, actualul Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei ▲ Vă prezentăm în continuare ce ascultări a primit călugărul Daniel la Sihăstria, cum a fost la momentul depunerii voturilor monahale şi cum a vieţuit el după rânduiala aspră a Mănăstirii Sihăstria ▲
▲ Luni, 6 august a.c, de la ora 9.00, în prezenţa Înalt Prea Sfinţitului Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, se va sărbători unul dintre hramurile Mănăstirii „Schimbarea la Faţă“ şi „Sf. Voiev
Duminică, 29 iulie, între orele 17.00 - 20.00, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a organizat un amplu pelerinaj la Crucea Trinitas de pe colina Păun, din apropierea municipiului Iaşi. Pelerinajul de duminică,
Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci (Luarea Crucii și urmarea lui Hristos) Marcu 8, 34-3; 9, 1 Zis-a Domnul: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Adevărat grăiesc vouă că nu va trece neamul acesta până ce nu vor fi toate acestea. Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Iar de ziua și de ceasul
Fraților, toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi folosesc. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate zidesc. Nimeni să nu caute ale sale, ci fiecare pe ale aproapelui. Mâncați tot ce se vinde în
Sfinţii Mucenici Trofim, Savatie şi Dorimedont (^276) au trăit în timpul împăratul Probus (276‑282). Antiohia era condusă de dregătorul Eliodor. În timpul sărbătorii păgâne dedicate zeului Apolo, din
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI‑a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 494‑495 „(Sf. Cuv. Irodion de la Lainici) a fost unul dintre marii stareți ai monahismului românesc
În lucrarea sa de părinte duhovnicesc, Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim a cunoscut multe familii, pe care le-a îndrumat cu înțelepciune și discernământ pe drumul mântuirii. Însăși viețuirea
„Începutul educației constă în cercetarea cuvintelor” (ἀρχὴ παιδεύσεως ἡ τῶν ὀνομάτων ἐπίσκεψις), spunea atenianul Antisthene (445-365 î.H.), în asentiment deplin cu
În fiecare zi folosim sute, poate chiar mii de cuvinte fără să ne gândim prea mult la felul în care sunt alcătuite. Vorbim, citim, scriem, comunicăm și mergem mai departe. Uneori însă, o singură literă ne
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


