Un schit. Cuvântul în sine, aşa cum ni l-au lăsat moştenire grecii ce au păşit şi poposit pe meleagurile noastre veacuri de-a rândul, înseamnă un loc în care domneşte liniştea. Gândindu-ne la acest cuvânt liniştitor, mintea ne poartă către munţii învăluiţi într-o taină pururi ademenitoare, într-o poiană înconjurată de brazi tineri şi stejari seculari, unde în jurul unei bisericuţe trăiesc în smerenie doi sau trei pustnici uitaţi de lume, dar pururi rugându-se pentru ea. Dar locurile pe care ni le imaginăm sunt departe, iar noi suntem captivi în oraşe reale, aglomerate, veşnic neadormite, veşnic neliniştite.
Un loc liniştit şi un oraş permanent agitat. Sunt două lucruri care par imposibil de conciliat. Cum ar arăta un loc liniştit în Bucureşti, spre exemplu? Cum ar putea supravieţui un asemenea loc în spaţiul sufocant al Capitalei? Paradoxal, răspunsul la aceste întrebări, aparent retorice, nu are nevoie de abordări savante, foarte elaborate. Prin lucrarea lui Dumnezeu care dă liniştea celor ce o caută cu credinţă, răspunsul se articulează scurt, dar profund în două cuvinte: Schitul Darvari. La Schitul Darvari, liniştea şi rugăciunea fac casă bună cu oraşul. Deşi se află în inima Capitalei, iar oamenii trec în permanenţă pentru a se închina, Schitul Darvari reuşeşte să rămână ceea ce înseamnă un schit: un loc în care domneşte liniştea. Este o taină pe care o poţi înţelege doar păşind dincolo de poarta din piatră, străjuită de icoana Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Trecând prin această poartă nu întâlneşti o altă lume, aşa cum ai putea să te aştepţi. Rămâi în aceeaşi lume reală, cu bucuriile şi tristeţile ei, dar ceea ce se schimbă cu siguranţă este modul de a privi şi de a înţelege lumea. Mintea devine mai permeabilă la înţelesurile profunde ale vieţii iar în frumuseţea locului se face străveziu Izvorul frumuseţii negrăite. Toate şoptesc ceva. Nimic nu dezamăgeşte privirea. Deşi toamna e pe sfârşite, iar frunzele ruginii caută să monopolizeze decorul, iarba se încăpăţânează să rămână de un verde tânăr, de parcă ar vrea să se ia la întrecere cu brazii. Totul este sobru şi, în acelaşi timp, intim. În mijlocul schitului, se află biserica, albă şi curată ca o mireasă aflată în veşnica aşteptare a Mirelui. "Schitul Darvari e o bisericuţă de vis, în mijlocul unei grădini de roman semănătorist, şi e un fost metoc athonit. Locul nu poate să nu atragă prin graţia, micimea, liniştea lui tupilată", mărturiseşte monahul Nicolae Steinhardt în filele jurnalului său. Aici, în lăcaşul acesta ce mişcă sufletul spre cele înalte, îşi pleacă frunţile zilnic credincioşi din toată Capitala. Caută alinare la icoana Maicii Domnului - Prodromiţa şi la racla cu sfintele moaşte sau vin pentru sfaturile duhovniceşti ale părinţilor care îi primesc cu braţele deschise cât e ziua de lungă.
Ziua în misiune, noaptea în rugăciune
În ultimii 15 ani, de când a fost redeschis, schitul s-a deschis foarte mult societăţii, încercând să răspundă nevoilor felurite ale oamenilor, dar păstrându-şi, totodată, duhul mănăstiresc. Cum reuşeşte Schitul Darvari să rămână deschis şi izolat în acelaşi timp, ne-a mărturisit părintele stareţ Teofil Anăstăsoaie: "De obicei, schiturile se află în zone mai retrase, acolo mergând în special părinţi mai îmbunătăţiţi. Schitul Darvari s-a aflat şi el, la început într-o zonă mai retrasă, fiind la marginea Bucureştiului, dar pe măsură ce oraşul a început să se extindă, construindu-se tot mai mult, a ajuns în centrul Capitalei. Cu toate acestea, suntem privilegiaţi că nu avem artere principale în apropiere şi suntem mai feriţi de zgomot, avem o oarecare linişte. Cât priveşte vocaţia unui schit de a fi loc de isihie şi rugăciune, noi dorim să-l împlinim prin faptul că seara, după ce oamenii se retrag la casele lor, se închid porţile schitului şi noi ne retragem la rugăciune în biserică. Rugăciunea de noapte ne ajută să îmbinăm viaţa de isihie cu cea de zi pe care o dedicăm pelerinilor şi credincioşilor ce ne trec pragul."
Cei opt vieţuitori de la Darvari au înţeles foarte bine care este vocaţia unui schit care se află într-un oraş; au înţeles că nu pot păstra liniştea doar pentru ei, izolându-se dincolo de zidurile groase, ci doar împărtăşind-o cu cei din lume o pot coborî în adâncurile sufletului, făcând-o lucrătoare. Monahii de la Darvari sunt sensibili la problemele oamenilor din societate. Au înţeles că oamenii au, pe lângă nevoile spirituale, şi nevoi culturale. De aceea, cultul şi cultura s-au împletit în mod roditor la Darvari, încă de la începuturile sale. "În perioada interbelică mai ales, Schitul Darvari era frecventat de multe personalităţi culturale. Ultimul stareţ, părintele Simion Ciumandra, care a păstorit până în 1959, era duhovnicul acestor personalităţi, între care scriitorul Tudor Arghezi sau sculptorul Gheorghe Anghel. Se pare că şi patriarhul Teoctist adeseori venea la dânsul pentru povaţă. Întotdeauna, părinţii de aici au avut o anumită ţinută intelectuală, o pregătire deosebită. Chiar şi acum, monahii de la Darvari au această capacitate de a propovădui credinţa şi oamenilor din lumea culturală. Majoritatea au studii superioare, deţin un solid bagaj de cunoştinţe şi de cultură, ceea ce le permite foarte uşor să participe la un astfel de dialog. Mulţi dintre oamenii de cultură vin aici mai întâi ca vizitatori, să stea un sfert de oră pe o băncuţă pentru linişte. Noi ne apropiem de ei şi încet-încet le deschidem uşa bisericii. Sunt profesori universitari, oameni politici, artişti, oameni din lumea sportului; sunt oameni din toate categoriile. O caracteristică a comunităţii care s-a înfiripat aici este că toţi participă la slujbe ca într-o familie, fără să se mai facă distincţia aceasta între rangul social sau gradul de cultură. Vedem stând aproape oameni din diferite medii, lăudându-l pe Dumnezeu împreună. Acest lucru ne bucură şi noi ne încurajează să încercăm să le fim buni părinţi duhovniceşti, pentru ca ei să fie fii ai Bisericii cu adevărat, iubitori faţă de Dumnezeu, dar şi între ei, pentru a se ajuta reciproc", spune părintele stareţ Teofil Anăstăsoaie.
Zile şi seri la Darvari
În aceste zile, când subculturile tind să înăbuşe adevărata cultură, intelectualii îşi îndreaptă tot mai mult atenţia spre cultura ce izvorăşte din cult, garantată într-un fel de acesta. Îşi amintesc probabil de "Serile Darvari", de după Revoluţie, când pe băncuţele din grădina schitului, profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, între care părintele Dumitru Stăniloae, părintele Constantin Galeriu, purtau convorbiri ziditoare de suflet cu mari personalităţi ale lumii laice. Părintele stareţ Teofil nădăjduieşte că "Serile Darvari" vor fi readuse la viaţă odată cu inaugurarea sălii bibliotecii din noul corp de chilii, care oferă toate condiţiile pentru desfăşurarea unor întâlniri culturale. De această sală se vor folosi şi tinerii care participă deja la programele catehetice ale schitului. "În fiecare duminică seara, după slujba Paraclisului Maicii Domnului, se desfăşoară o serie de cateheze pentru tineri, organizate după un anumit program, în care se dezbat teme legate de credinţă sau se răspunde la întrebările pe care aceştia le ridică atunci când vin şi să discute cu duhovnicii de la noi din schit. Faptul că sunteţi poziţionaţi în centrul Bucureştiului şi că ne aflăm lângă Şcoala Centrală face ca foarte mulţi tineri să treacă pe aici după ce termină orele pentru a se închina sau a participa la slujbe. Aici, totdeauna găsesc un preot care le răspunde la întrebări", ne-a mai spus părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie.
Părinţii de la Schitul Darvari au luat pe umeri sarcinile grele ale misiunii de catehizare şi ajutorare a tinerilor, dar povara devine după un timp plăcută pentru că răsar roadele. Tinerii care, după reactivarea schitului în 1996, păşeau timizi peste pragul schitului în căutarea unui cuvânt care să le normalizeze viaţa şi sufletul schilodite de îndoctrinarea comunistă au devenit astăzi creştinii fervenţi ai societăţii bucureştene. Părintele stareţ mărturiseşte că foarte multe familii tinere s-au întemeiat aici. "Sunt tineri care, participând la slujbe, au ajuns să se cunoască şi să se hotărască să-şi întemeieze o familie, considerând că e mai de folos să ai alături un om credincios, cu care te-ai cunoscut la biserică şi în care poţi avea mai multă încredere decât într-unul pe care l-ai întâlnit în alte părţi. Aceste familii tinere au acum copilaşi pe care îi aduc duminică de duminică la împărtăşit şi pe care îi vedem de multe ori, după slujbă, jucându-se prin curtea schitului, printre flori", spune stareţul.
Astăzi, Schitul Darvari îmbracă veşmânt sfinţit
În ultimii ani, prin eforturile neostenite ale vieţuitorilor, schitul a dobândit o nouă strălucire. Astăzi, în ziua prăznuirii Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, toate aceste eforturi primesc cununa sfinţirii. "Anul acesta s-au împlinit 15 ani de când schitul a fost redeschis. În toată această perioadă au fost refăcute chiliile, iar biserica a fost renovată: pictura ei a fost restaurată, catapeteasma din secolul al XIII-lea a fost curăţată şi repoleită cu aur, s-au pus vitralii, s-a realizat o nouă raclă din argint pentru părticelele celor 16 sfinţi, iar icoana Maicii Domnului - Prodromiţa, adusă aici în anul 1922 de călugării prodromiţi, a fost aşezată într-un baldachin nou. Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli de anul acesta încununează toată această perioadă de reînnoire şi avem bucuria că Preafericitul Părinte Daniel slujeşte aici pentru prima dată ca patriarh. Putem spune că ansamblul Schitului Darvari este acum cu totul reînnoit, iar biserica a redevenit ceea ce era cândva pentru Capitala ţării, "o oază de linişte şi spiritualitate", aşa cum o numea Nicolae Steinhardt", ne-a declarat părintele stareţ Teofil Anăstăsoaie. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va resfinţi astăzi pictura, catapeteasma bisericii şi noua raclă din argint pentru sfintele moaşte.
Mersul prin istorie al Schitului Darvari
Schitul Darvari a fost ctitorit de boierul Mihail Darvari, un mare latifundiar de la începutul secolului al XIX-lea, în spatele Bisericii Icoanei, gândindu-l ca necropolă. Biserica, construită în 1834, avea trei hramuri: "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena", după numele soţiei boierului, Elena, "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril", după numele boierului, dar şi "Învierea dreptului Lazăr". Obştea s-a format prin 1835, când 12 călugăriţe au fost aduse de la Mănăstirea Ciorogârla. Maica Sofia, prima stareţă, a cârmuit obştea între 1835 şi 1846 şi, mai apoi, între anii 1854 şi 1859, în timpul căreia au slujit doar preoţi de mir. În 1865, ca urmare a secularizării lui Alexandru Ioan Cuza (1863), călugăriţele au fost trimise la mănăstirile Pasărea şi Ciorogârla, iar schitul a fost închis. Datorită călugărilor români de la Schitul Prodromul din Muntele Athos, prin 1869, schitul se redeschide. În 1894, la cererea mitropolitului Ghenadie Petrescu, Nicolae Darvari, epitropul schitului, repară biserica, adăugându-i o turlă şi un pridvor. Peste câţiva ani, între 1933 şi 1934, Mihail Darvari, nepotul ctitorului, înlocuieşte din temelie vechiul lăcaş, construind biserica actuală. Planurile de construcţie aparţin arhitectului Gheorghe Simotta, iar pictura interioară, în frescă, pictorului I. Keber. În 1959, regimul comunist închide schitul, iar lăcaşul devine biserică de mir, ca filie a Bisericii Icoanei. Datorită vrednicului de pomenire patriarh Teoctist, la 31 martie 1996, Schitul Darvari a redevinit aşezământ monahal. Părintele Ambrozie Meleacă este chemat de la Mănăstirea Crasna, din Prahova, şi devine primul stareţ după 1989. Din anul 2000, când părintele Ambrozie este hirotonit Episcop-vicar patriarhal, locul său este luat de părintele Ghervasie Mânzicu. Acesta reface chiliile deteriorate de pe partea sudică, construind şi o clopotniţă, după planurile originale făcute de arhitectul Gheorghe Simotta. Noul corp este opera arhitectului Nicolae Vlădescu. Ascultarea stăreţiei este încredinţată părintelui Eftimie Zeca, din 2006, iar de la sfârşitul anului 2007, cârmuitor duhovnicesc este numit, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, părintele Teofil Anăstăsoaie, exarh administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor. În prezent, sunt opt vieţuitori.
