Pe părintele profesor Mihai Vizitiu l-am găsit în Sfântul Altar al Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Târgu Neamț cu Sfânta Scriptură în brațe - la propriu și la figurat. După o perioadă îndelungată în care părintele a predat Noul Testament, nici nu ne puteam imagina să-l găsim altfel decât redescoperind scrierile sfinte. Chipul blând și senin și privirea plină de înțelepciune ne-au îndemnat din primul moment să-l considerăm pe părintele a fi un suflet plin de dragoste și un îndemn de urmat, atât pentru cei tineri, cât și pentru tinerii cu o experiență a anilor mult mai vastă.
Părintele Vizitiu s-a născut și a crescut într-o familie de creștini iubitori de Dumnezeu, care seară de seară se bucurau de cuvintele Domnului. „La mine îndreptarea spre Biserică n-a venit întâmplătoare: părinții mei erau oameni foarte credincioși. Noi am fost doi frați la părinți - am fost trei, dar unul a murit de mic - și tatăl meu avea în casă Sfânta Scriptură, care era cu caractere chirilice; și de acolo, în fiecare seară făcea lectură cu noi. Așa ne-am născut: Scriptura stătea sub icoană și după ce făceam rugăciunea în genunchi cu părinții, tata - că dormeam în aceeași cameră, noi, copiii, într-un pat, mama cu tata într-alt pat, camera de curat nu era încălzită iarna - ne citea până când simțea că noi nu mai putem recepta ceea ce ne lectura el din Sfânta Scriptură. Desigur că alegea pasajele care ne-ar fi interesat pe noi, copiii“. Acestea ni le-a povestit părintele profesor cu o urmă de nostalgie în glas și în privire. Ne-a spus și cum dragostea pentru muzica psaltică a cultivat-o la Schitul Zosin. Multe duminici a petrecut părintele la acest schit sub îndrumarea duhovnicească a celor doi slujitori de acolo: părintele stareț și un alt părinte, care se întâmpla să fie rudă cu părintele Mihai. După clasele elementare, părintele a urmat studiile Seminarului Teologic de la Neamț, apoi a continuat cu studiile de licență, masterat și doctorat la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, iar Dumnezeu a rânduit ca la ambele să ajungă să predea și să cultive în tinerii studenți învățăturile Noului Testament.
Spovedania trebuie să ţină cont de vârsta credincioşilor
Timp de patru ani, imediat după împlinirea vârstei de 30 de ani și odată cu hirotonia sa în preot, părintele profesor Mihai Vizitiu a fost slujitor în Parohia Târpești, Neamț. Aici a apărut întrebarea inevitabilă - Cum a fost pentru sfinția sa, ca tânăr duhovnic, să-i păstorească pe cei mai înaintați în vârstă? Răspunsul părintelui nu a întârziat să ne bucure. Ne-a spus că odată cu primirea harului preoției, când dobândești și binecuvântarea de duhovnic, deja nu mai poți spune că ești tânăr duhovnic, pentru că duhovnicia presupune și o anumită maturitate spirituală. Experiența trăită la Schitul Zosin l-a învățat pe părintele o modalitate practică de spovedanie, astfel încât nu s-a văzut niciodată în imposibilitatea de a face spovedania așa cum o cereau rânduielile. Părintele ne spune că a învățat de la duhovnicii și profesorii săi ca atunci când se sărvâșește Sfânta Taină a Spovedaniei să țină cont de etapele vieții fiecăruia, pentru că într-un fel are loc spovedania cu copiii, într-un fel cu adolescenții și tinerii, cu tinerii maturi și într-un fel cu cei care au atins vârstele cele mai înaintate. Desigur, preotul trebuie să se adapteze la fiecare etapă și să se pună pe sine în fiecare dintre aceste etape. Părintele a făcut toată viața sa misiune în județul Neamț, așa că mereu când a simțit nevoia de sfaturi, a avut de la cine să primească învățăturile cuvenite pentru a trece peste impasuri, deoarece mulți dintre părinții din această zonă i-au fost fie colegi, fie profesori. „Fiind anul pastorației persoanelor vârstnice, vreau să spun că aceștia sunt mai ușor de spovedit. Dificultățile apar la cei tineri, la cei de după vârsta adolescenței. Cu vârstnicii este nevoie de mai multă atenție, pentru că ei se află în stări diferite - unii sunt văduvi sau văduve, alții au diferite boli, iar eu încerc să păstrez în permanență legătura cu cei suferinzi și neputincioși. Mergeam acasă să-i împărtășesc și să îi spovedesc cât mai des pentru că îi vedeam că ei își doresc acest lucru.”
„Pentru un bătrân lucrul cel mai cumplit nu este suferința trupului, ci singurătatea”
Părintele atinge unul dintre cele mai importante aspecte ale pastorației persoanelor vârstnice, anume grija de a nu-i lăsa pe cei care ne-au crescut în singurătate. „Sunt oameni vârstnici care nu duc lipsă de nimic material, însă singurătatea este aceea care îi copleșește, așa că eu îi căutam și încercam să îi vizitez, pentru că nu erau telefoane pe atunci. Acum e mai simplu, îi mai sun eu din când în când, pentru că acest lucru le dă un sentiment de bucurie.” După cei patru ani de la Târpești și după alți 20 de ani de pastorație în Parohia Humulești, încă are fii duhovnicești din aceste parohii, chiar dacă slujirea o face în Târgu Neamț. Un lucru prețios pe care ni-l amintește părintele este că în Taina Spovedaniei este nevoie de foarte multă răbdare și ne spune că, odată cu vârsta, se sporește și înțelepciunea, așa că majoritatea fiilor duhovnicești vârstnici pe care îi are părintele sunt oameni curați cu frumoase vieți duhovnicești și trăiesc cu speranța că Dumnezeu îi va ajuta.
„Și în actul spovedaniei, ca și în relațiile cu ceilalți, Dumnezeu nu trebuie să fie elementul secundar. În spovedanie Hristos este în centru, de aceea și în rugăciune spunem «Iată și Sfânta Lui icoană înaintea noastră este, iar eu sunt numai un martor, ca să mărturisesc înaintea lui toate cele ce-mi vei spune mie». Așa că ei au nădejdea că Dumnezeu îi ajută și îi ascultă. Mă gândeam cu ce argumente biblice să vin eu când vă spun lucrul acesta și am găsit un citat în Psalmi, care spune un lucru foarte frumos, de care ar trebui să țină cont fiecare, mai ales omul în vârstă. Când omul este în situația de a se simți singur, trebuie să aibă convingerea că el de fapt nu este cu adevărat singur, așa cum regăsim în psalmul 70: «Nu mă lepăda la vremea bătrâneților, când va lipsi tăria mea, ca să nu mă lași pe mine la asemenea moment».”
Sfânta Scriptură ne îndeamnă să-i cinstim pe cei vârstnici, iar acestui fapt părintele îi aduce un alt frumos pasaj din Levitic drept argument, cu privire la respectul pe care noi trebuie să-l acordăm bătrânilor: „Înaintea celui cărunt să te scoli, să cinstești fața bătrânului și să te temi de Domnul Dumnezeul Tău dacă nu-l cinstești pe el” (Lev. 19, 32), căci ei sunt sub supravegherea Lui Dumnezeu Tatăl. „În Iov, capitolul 12, se motivează și de ce spune să te scoli și să te pleci în fața vârstnicilor: «Oare nu la bătrâni sălășluiește înțelepciunea? Și priceperea nu merge mână mână cu vârsta înaintată?»“ Până și în Decalog, amintește părintele, în porunca a cincea, se spune clar: „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta ca să îți fie ție bine și să trăiești ani mulți pe pământ”. Iar cinstirea aceasta trebuie să o acordăm atunci când noi, cei tineri, ajungem deja spre maturitate, iar părinții noștri ajung la vârsta înaintantă. Aceste lucruri, ne sfătuiește părintele, le putem săvârși prin cele mai simple gesturi - o vizită sau chiar un apel telefonic îl tonifiază pe cel singur și îi oferă putere. Trecând la Noul Testament, părintele aduce în atenție un citat din Timotei, despre cum să ne purtăm cu bătrânii: „Pe cel bătrân să nu-l înfrunți, ci să îl îndemni ca pe un părinte. […] Pe femeile bătrâne îndeamnă-le ca pe niște mame” (I Tim. 5, 1-2), citat ce vine deosebit de frumos în sprijinul poruncii a cincea din Decalog.
