Spiritualitate și istorie la Mănăstirea Brebu

La Mănăstirea Brebu din judeţul Prahova, istoria se odihnește în Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil” și într-un peisaj ce poartă sufletul în rugăciune de slavă și mulțumire lui Dumnezeu. Dealurile molcome protejează platoul în care se află localitatea și ctitoria vrednicilor domnitori Matei Basarab și Sfântul Constantin Brâncoveanu. Viața monahală își urmează cursul aici așa cum a fost pecetluită și hărăzită de domnitorii ctitori. Și-n pacea locului oameni din localitate sau din zări îndepărtate vin să-și odihnească sufletul pentru câteva ceasuri și cinstesc memoria înaintașilor.

Ctitorie a marelui voievod Matei Basarab, vechi monument de arhitectură și artă, Mănăstirea Brebu a vegheat și și-a împletit existența timp de aproape patru veacuri cu istoria și viața localității cu același nume. A fost loc de rugăciune, cetate de apărare, dar și sălaș unde s-a dobândit lumina învățăturii de carte. Localitatea Brebu constituie o zonă de un pitoresc aparte, înconjurată de dealuri cu livezi și păduri, situată pe centura dealurilor și munților arcuiți, de-a lungul zonei unde Carpații Orientali se întâlnesc cu cei Meridionali, iar ca deschidere către miazănoapte spre depresiunea Câmpina. Brebu n-a fost nici expus ca sat de câmpie, dar nici izolat ca un sat de munte, platoul unde e așezată localitatea fiind mărginit de apele Doftanei și Lupei. Localitatea s-a aflat permanent pe traiectul căilor comerciale ale așezărilor vecine și spre Transilvania. 

Matei Basarab, primul ctitor al Mănăstirii Brebu

Am pășit în istoria Mănăstirii Brebu însoțită de stareţa Sebastiana Stoian, cea care ne-a fost ghid și călăuză spirituală într-o frumoasă zi de început de toamnă. Istoricii spun că sfântul locaș cu hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil a fost ridicat, în perioada 1640-1650, de Matei Basarab, pe locul unui schit mai vechi. Mănăstirea este așezată în centrul comunei. În jurul său sunt Şcoala „Matei Basarab”, primăria, parcul, dispensarul și câteva case. Odată ajunși în curtea mănăstirii, avem impresia că timpul s-a oprit în loc, iar istoria se odihnește pentru o clipă în complexul monahal de la Brebu. Trecut și prezent se întâlnesc într-o vie trăire a istoriei și credinței ortodoxe.

Cu adevărat impresionante la Brebu sunt ambianța întregii incinte, armonia desă­vârșită, proporțiile bine gândite ale edificiului și modalitatea de dispunere în spațiu. „Alături de biserică, vrednicul ctitor, iubitor de neam și Dumnezeu, a ridicat chilii și o stăreție încăpătoare unde, mai ales pe timpul verii, domnitorul poposea pentru rezolvarea diferitelor treburi din zonă sau la vânătoare. De altfel, Nicolae Iorga a considerat acest sfânt locaș ca având destinația inițială de necropolă a unor rude ale domnitorului Matei Basarab.

Zidurile care înconjurau mănăstirea au avut și scop de apărare, o dovedesc micile deschizături care se văd și astăzi, precum și podul de strajă. De asemenea, ferestrele bisericii a căror ambrazură este evazată spre interior dau mărturie de împrejurările vitrege de la noi”, ne-a spus monahia Sebastiana.

Sfântul Constantin Brâncoveanu desăvârșește mănăstirea

Decăderea mănăstirii în deceniile ce au urmat morții lui Matei Basarab a fost oprită de Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, care a renovat complexul monahal (1689) și a vegheat ca acesta să-și recupereze toate proprietățile cu care a înzestrat-o primul ctitor. În 1750, sfântul locaș a fost transformat în metoc al Spitalului „Sfântul Pantelimon” din București, prin hrisovul domnitorului Grigorie al II-lea Ghica. Cutremurele din 1790, 1802 și 1832 au provocat mănăstirii mari distrugeri. Complexul a fost salvat prin inițiativa vrednicului egumen Teodor Cernicanul (1838-1839, 1851-1852), însă această intervenție a afectat aspectul originar al edificiului. 

Pe fosta moșie a mănăstirii, la miazănoapte de incintă, este lacul Brebu, întins pe o suprafață de 3,8 ha. Aici venea, la sfârșitul secolului al 19-lea, generalul Carol Davila (1824-1884), organizatorul serviciului sanitar militar în vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Fetele de la Azilul „Elena Doamna”, patronat de soția lui Cuza, erau găzduite în fostele chilii ale mănăstirii, dărâmate în 1910, cărămida fiind utilizată la ridicarea școlii din centrul comunei, care poartă numele domnitorului Matei Basarab. „Declinul ctitoriei voievodale de la Brebu a fost accelerat în secolul al 19-lea, locașul devenind biserică de parohie, statut pe care l-a avut până în anul 2012, când aici s-a reluat viața monahală. În secolul 20, fostul așezământ monahal a cunoscut o suită de restaurări (1930-1939, 1955-1960, 1961-1963) care au încercat să-i redea înfățișarea originară”, a completat monahia Sebastiana. 

Asemănătoare cu cea de la Mănăstirea Dea­lu, cu ziduri groase ce măsoară la temelie 2 m, biserica este una spațioasă și foarte bine conservată. Decorul exterior este din cărămidă aparentă, cu decorația alcătuită din două registre de firide suprapuse. În interiorul sfântului locaș identificăm două pisanii. Prima, scrisă în slavonă, a fost așezată la târnosirea bisericii, în pronaos, deasupra arcadei de trecere în naos și are în mijloc cunoscuta stemă a Țării Românești: vulturul cu cruce. Cea de-a doua pisanie, pictată, datează din 1843 şi a fost așezată pe peretele nordic al pronaosului de către egumenul Teodor Cernicanul. Pictura catapetesmei și Altarului a fost realizată în 1901-1902 de pictorul Sava Henția, cu cheltuiala preotului Vasile Necolau, vrednic slujitor al bisericii. 

Încă de la intrare în curtea mănăstirii ne impresionează turnul clopotniței pe sub care trecem pentru a ajunge în incintă. Acesta este un edificiu solid din piatră și cărămidă, format din patru niveluri, totalizând o înălțime de 27 de metri. 

Casa Domnească a voievodului Matei Basarab

Fosta stăreție a mănăstirii, cunoscută și drept „Casa Domnească”, a găzduit de-a lungul timpului domnitorii țării care poposeau aici și alți oaspeți de seamă. Ea a fost construită în același timp cu biserica de la Brebu. În prezent, casa găzduiește o secție a Complexului Muzeal al Județului Prahova, având colecția intitulată „Muzeul de artă medievală Brebu”.

Despre obiectele de valoare ale mănăstirii, maica stareță Sebastiana ne-a spus: „O parte dintre obiectele de cult, veșminte, icoane și cărți de valoare ale Mănăstirii Brebu au fost duse la Muzeul Mănăstirii Sinaia, iar o altă parte s-au risipit de-a lungul timpului”.

Învățătura de carte la Mănăstirea Brebu

Pentru întreținerea obștii monahale, ctitoria lui Matei Basarab de la Brebu a fost înzestrată cu mai multe proprietăți. Documentele vremii arată că nu a fost niciodată închinată vreunei mănăstiri din străinătate, păstrându-și mereu independența. Domnitorul Matei Basarab a înzestrat mănăstirea cu aproximativ 3.000 de hectare.

Pe lângă faptul că a fost locaș de slujire, Mănăstirea Brebu a reprezentat și un loc în care s-a învățat carte. Catagrafiile vremii spun că la mijlocul secolului al 19-lea în Mănăstirea Brebu se găseau numeroase cărți românești, slavonești și grecești. Multe au aparţinut arhimandritului Ghenadie Pârvulescu și au fost distruse în urma unui incendiu. Altora li s-a pierdut urma. „Unele documente arată că preoții și cântăreții bisericii de la Brebu din anii 1800-1850 au învățat carte la «Școala Mănăstirii Brebu». Tradiția locală mai spune că, în preajma anului 1864, la Brebu se învăța carte și prin casele unor săteni, la biserică și într-unele dintre clădirile-anexă ale mănăstirii”, a adăugat maica stareţă.

Oameni de cultură au apreciat mănăstirea 

Pictorul Sava Henția a pictat biserica mănăstirii și și-a construit o casă în apropiere, trăindu-și la Brebu ultima parte a vieții. În vara anului 1908, pictorul Ștefan Luchian a petrecut lunile iulie și august aici, realizând peste 30 de lucrări, în general peisaje în care construcțiile țăranului sunt zugrăvite într-o strânsă armonie cu natura. La Mănăstirea Brebu a poposit și pictorul Nicolae Grigorescu, care a trăit ultimii ani de viață (1904-1907) într-o casă cu specific tradițional din Câmpina. El a înfățișat în tablourile sale aspecte din comuna Brebu și din vecinătate. Despre Mănăstirea Brebu și împrejurimile sale au lăsat însemnări istoricul Nicolae Iorga, precum și scriitorii Dimitrie Bolintineanu și Alexandru Vlahuţă. „Mai sus spre miazănoapte, într-o frumoasă deschidere de șes, e vechea Mănăstire Brebu, îngrădită cu ziduri înalte, ca o cetate. Aici a stat odată, îngrijată, și-a bătut metanii pentru mântuirea țării, milostiva domniță Elena, soția lui Matei Basarab, pe când domnul, în lupta de la Finta, roșea lunca și undele Ialomiței cu sângele vărsat în deșert al bieților români”, nota scriitorul Alexandru Vlahuță.

Resfințirea din anul 2012

Mănăstirea Brebu a fost resfințită în anul 2012, prin purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ca mănăstire de maici, urmând să păstreze legătura duhovnicească cu Mănăstirea „Sfântul Ioan Evanghelistul” și „Sfânta Cuvioasă Eufrosina”-Cornu. Din luna iunie 2013, stareță a fost numită monahia Sebastiana Stoian, care ne-a mai spus: „În luna august a aceluiași an au început să se facă slujbe după rânduiala călugărească. Mănăstirea funcționează momentan împreună cu Parohia Brebu I, până la construirea unei biserici de enorie. Au fost făcute demersuri pentru întocmirea unei documentaţii avizate și găsirea unor fonduri pentru demararea unor lucrări urgente de conservare, restaurare și întreținere a zidului de incintă destul de deteriorat, a clopotniței, bisericii și a obiectelor de patrimoniu”. 

Maica stareță Sebastiana Stoian locuiește împreună cu cele două maici din obște și preotul slujitor într-o casă tradițională cumpărată de Arhiepiscopia Bucureștilor, aflată la o distanță de 500 m de biserică. Monahia Teofana pictează icoane în frumoasa tradiție bizantină, iar maica Ștefanida are grijă de grădină și flori, așa că viața monahă la Brebu își urmează cursul după cum a fost pecetluită și hărăzită de ctitorii iubitori de Dumnezeu. Plecând spre casă, am simțit cum las în urmă pacea și lumina lină care coborau ușor peste istorie și peste complexul monahal de la Brebu.