Alergii şi intoleranţe alimentare la sugar

Alergiile şi intoleranţele alimentare au fost semnalate încă din timpuri străvechi. Hipocrate (460-357 î.e.n.) a observat că laptele poate produce vărsături şi urticarie. La începutul secolului al XX-lea, Hamburger a întrevăzut pericolul sensibilizării la laptele de vacă.

În anul 1905, Finkelstein a publicat primul caz de sensibilitate la un copil şi a descris posibilitatea morţii subite în legătură cu folosirea laptelui de vacă. În anul 1916, Talbot a descris două cazuri de alergie la laptele de vacă apărute la sugari, cu evoluţie bună prin înlocuirea laptelui de vacă cu lapte de capră. Au urmat preocupări şi cercetări minuţioase în legătură cu aceste reacţii alergice, constatându-se că, în afară de laptele de vacă, mai există şi alte proteine alimentare care pot determina reacţii de sensibilizare. Astfel, s-a constatat că proteinele din soia, ou, peşte, legume, fructe pot fi cauza alergiilor alimentare.

Alergiile alimentare reprezintă entităţi clinice produse de sensibilizarea mucoaselor la una sau mai multe componente alimentare, de regulă proteice, care au străbătut mucoasa intestinală şi au declanşat răspunsuri imunologice.

Alergia alimentară se dezvoltă în general la indivizi atopici. Termenul de atopie se referă la o predispoziţie constituţională, demonstrată în numeroase cazuri prin caracterul familial al exteriorizării manifestărilor alergice. Tabloul clinic produs de sensibilizarea la alimente poate fi dominat de manifestări extradigestive (respiratorii, cutanate) sau gastrointestinale.

Incidenţa alergiilor alimentare este variabilă, în funcţie de zona geografică. S-a constatat că frecvenţa alergiilor alimentare este mai crescută la sugar, în raport cu alte vârste ale copilului.

Fenomenul de sensibilizare este foarte complex şi numai în parte cunoscut, cuprinzând mai multe secvenţe care, schematic, pot fi prezentate astfel:

- existenţa agresiunii antigene;

- depăşirea barierei de apărare intestinală;

- stimularea, sub acţiunea antigenului, a mecanismelor imunologice locale;

- formarea anticorpilor cu antigenul în cauză şi apariţia simptomatologiei de tip alergic.

Factorii cauzatori ai alergiilor

Antigenii alimentari de natură proteică sunt prezenţi în alimentele naturale de origine animală sau vegetală.

Se consideră că fiecare aliment are partea sa de determinanţi alergici (cu excepţia laptelui uman). Cel mai bine cunoscuţi şi studiaţi sunt antigenii din laptele de vacă, nu pentru că ar fi cei mai sensibilizanţi, ci pentru că laptele este un aliment de larg consum, iar simptomatologia alergică la lapte este singura întâlnită la sugarul alimentat exclusiv cu lapte. Cercetările au demonstrat că şi alte alimente au efect alergizant, chiar mai puternic decât al laptelui, cum ar fi:

- carne de porc, vită sau de oaie;

- peşte, crustacee;

- vânat;

- ouă;

- lapte şi derivate din lapte;

- cereale şi derivaţi (grâu, secară, porumb);

- legume (soia, ţelină, roşii, cartofi, mazăre, spanac, mărar, ceapă);

- fructe (portocale, fragi, căpşuni, zmeură, coacăze);

- condiment (piper, muştar, hrean);

- ciuperci, cafea, cacao, vin.

Cum se stabileşte diagnosticul

În stabilirea diagnosticului pozitiv de alergie la o proteină alimentară, trebuie să existe o relaţie strânsă între semnele clinice şi investigaţiile paraclinice.

Este bine de efectuat o anchetă familială şi personală în legătură cu antigenul incriminat şi cu declanşarea simptomatologiei digestive şi extradigestive. Semnele digestive sunt reprezentate de vărsături şi diaree, iar cele extradigestive, de manifestări cutanate de tip urticarian, iar cele respiratorii sunt dominate de astm. Unele semne clinice se declanşează brutal, sub forma unor reacţii anafilactice. Durata acestor manifestări este scurtă, uneori de câteva ore.

Frecvenţa crescută a alergiilor alimentare, tendinţa de repetitivitate şi dificultatea sau insuficienţa unor tratamente medicamentoase fac necesară orientarea către măsurile de prevenire a acestor stări.

Măsuri de prevenţie

Prevenirea alergiilor alimentare se referă la regimul alimentar al mamei în ultimul trimestru de sarcină şi la alimentaţia sugarului. În anul 1984, Hamburger prezenta o serie de măsuri:

- suprimarea alimentaţiei gravidei cu lapte, ouă, produse care conţin arahide;

- evitarea excesului alimentar cu produse pe bază de grâu, soia, peşte, ciocolată. În această situaţie, este necesară suplimentarea cu 500 mg calciu, de două ori pe zi;

- alăptarea la sân să se facă până la cel puţin 6 luni din vârsta sugarului;

- evitarea alimentaţiei sugarului cu lapte de vacă sau formule pe bază de soia;

- introducerea tardivă a alimentaţiei solide (după vârsta de 6 luni), folosind alimente hipoalergizante;

- limitarea laptelui de vacă, a oului, a făinei de grâu şi a mazărei în alimentaţie, în primul an de viaţă;

- folosirea preparatelor din peşte, a ciocolatei şi arahidelor după vârsta de doi ani.

Tratamentul alergiilor alimentare se bazează aproape în exclusivitate pe suprimarea alimentelor dovedite alergizante. La sugarii cu alergie alimentară la laptele de vacă, manifestată în primele luni de viaţă, folosirea laptelui uman ar fi soluţia ideală.

În diversificarea alimentaţiei se vor folosi alimente mai puţin alergizante, cum ar fi carne de găină, cartofi, morcovi, mălai. Desensibilizarea nu este eficientă, în general, iar medicamentele au o utilitate limitată.

Când apar primele simptome

Manifestările clinice digestive pot fi primare, când semnele IPLV se manifestă de la introducerea laptelui de vacă în alimentaţia sugarului, şi secundare, când intoleranţa se instalează după o perioadă de timp când laptele a fost bine tolerat.

Pe lângă semnele digestive, IPLV se însoţeşte şi de manifestări extradigestive, cele mai frecvente fiind localizate cutanat, respiratorii, dar şi neurologice, hematologice, nutriţionale.

Manifestările cutanate apar, de obicei, după vârsta de doi ani şi sunt reprezentate de dermatita atopică, urticarie.

Manifestările respiratorii au un caracter persistent. Au fost descrise infiltrate pulmonare, pneumopatii de tip obstructiv, rinită cronică, otită medie cu caracter recurent. Suprimarea laptelui de vacă din alimentaţie se însoţeşte de remisiunea simptomelor respiratorii în decurs de 1-3 săptămâni.

Semnele imunologice în cadrul tabloului clinic al IPLV sunt reprezentate de iritabilitate, agitaţie sau, dimpotrivă, apatie şi hipotonie.

În cadrul manifestărilor hematologice, anemia este recunoscută ca fiind prezentă şi apare din cauza pierderilor enterale de sânge şi prin scăderea absorbţiei fierului din laptele de vacă, ca urmare a leziunilor intestinale.

Cum diagnosticăm boala

Diagnosticul pozitiv de IPLV este sugerat de circumstanţele de apariţie a tulburărilor digestive la sugarul mic şi nu poate fi afirmat, cu certitudine, în afara unor teste paraclinice şi de laborator, care, şi ele, luate separat, nu sunt specifice.

În funcţie de forma clinică şi de durata administrării laptelui, IPLV se poate remite în 1-2 săptămâni de la suprimarea laptelui, dar există şi cazuri când diareea prelungită necesită mai multe săptămâni de nutriţie parenterală.

Prognosticul IPLV este bun. Foarte rar este citat decesul prin şoc anafilactic. După o evoluţie de doi ani, toleranţa la laptele de vacă se reface, dar o parte din pacienţi rămâne cu aversiune faţă de lapte, pentru multă vreme.

Revenirea IPLV se face prin folosirea alimentaţiei naturale şi evitarea formulelor pe bază de lapte de vacă, în perioada neonatală şi la sugarul mic. Evitarea laptelui de vacă trebuie făcută în special la copiii cu teren atopic, cu deficit imunita şi cu istoric familial de alergie alimentară. În aceste cazuri, se utilizează formule pe bază de soia, până în jurul vârstei de 6 luni, în locul preparatelor pe bază de lapte.

Pentru a evita apariţia de IPLV, se va exclude din alimentaţie laptele de vacă şi toate alimentele care îl conţin, până la vârsta de 18-24 de luni. De asemenea, se recomandă evitarea, până la vârsta de doi ani, a alimentelor recunoscute ca alergizante (citrice, ciocolată, peşte, ouă).

▲ Intoleranţa la proteinele laptelui de vacă

Intoleranţa la proteinele laptelui de vacă (IPLV) reprezintă o complicaţie a alimentaţiei artificiale, cu evoluţie tranzitorie şi durată variabilă, nedepăşind vârsta de doi ani. Prin caracterul său, IPLV este considerată cea mai importantă cauză de diaree cronică, la sugar. Prin IPLV se înţeleg reacţiile adverse cu caracter alergic produse de proteinele din laptele de vacă, de tip imediat sau întârziat, determinând o simptomatologie digestivă, cutanată şi respiratorie.

Creşterea incidenţei IPLV a fost corelată cu scăderea alimentaţiei sân şi este în relaţie directă cu vârsta sugarilor. Cu cât sugarul este mai mic, cu atât riscul de a face alergie la proteinele laptelui de vacă este mai mare.

Incidenţa IPLV este variabil raportată, în funcţie de zona geografică, de criteriile de diagnostic folosite, de vârsta populaţiei studiate, de durata observaţiei, fiind între 0,5 şi 7% la vârsta de 0-2 ani.

Laptele de vacă solicită funcţiile digestive prin cantitatea mare de proteine (3,4 g/100 ml) şi prin calitatea acestora. Din cele peste 20 de fracţiuni proteice, cele mai importante sunt: cazeina, beta-lactoglobulina, albumina serum-bovină, gramo-globulina bovină. Toate au proprietăţi antigenice, dar cea mai sensibilizată este beta-lactoglobulina.

IPLV se manifestă clinic prin semne în general necaracteristice. Majoritatea cazurilor debutează în primele şase luni de viaţă, dacă sugarul este alimentat artificial, cu lapte de vacă. Apar tulburări digestive cu caracter postprandial (vărsături, scaune diareice), sugarul devine hipotonic, prezintă paloare sau cianoză. După reluarea alimentaţiei cu lapte de vacă reapar scaunele diareice.