Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Anestezicul alungă „frica de dentist“
Anestezia reprezintă o parte importantă a medicinei dentare şi este folosită pentru a facilita tratamentul stomatologic (înlătură durerea, diminuează anxietatea pacientului, cooperarea cu medicul dentist devenind astfel mult mai uşoară).
Anestezia înseamnă introducerea în organism a unor substanţe cu proprietatea de a induce dispariţia sensibilităţii. În stomatologie, anestezia este indicată atunci când manoperele realizate de medicul dentist pot fi dureroase. Astfel, medicul anesteziază local pacientul pentru a obţine o şedinţă confortabilă de ambele părţi, pentru a elimina durerea şi anxietatea pacientului. În cabinetul stomatologic nu este indicată anestezia la toate manoperele stomatologice, ci doar în cazul unei extracţii dentare, a unei pulpectomii (extirparea nervului), în cariile profunde sau în cazul unei sensibilităţi foarte mari a pacientului la durere. Anestezia se poate face şi în cazul în care pacientul acuză cea mai frecventă durere - "frica de dentist". Anestezia determină analgezia (adică lipsa durerii), imobilizarea pacientului şi anestezicul local sau regional utilizat în stomatologie suprimă reacţiile organismului la acea "traumă" până la finalizarea manoperei stomatologice. Substanţa anestezică acţionează prin blocarea transmiterii semnalelor dureroase spre creier, dar efectul anesteziei este temporar. Anestezicul ajunge în circulaţia sanguină generală, de unde este redistribuit mai departe în organism. Medicul dentist, împreună cu pacientul adult, va stabili nivelul de anestezie dorit, însă la copii, persoanele anxioase, cei cu fobie dentară sau la persoanele cu dizabilităţi, concentraţia de anestezic va fi mai mare. În strânsă legătură cu substanţa anestezică folosită, medicul dentist trebuie să cunoască medicamentele uzuale ale pacientului, starea generală a acestuia, dar şi alergiile de care suferă. O anestezie care se va folosi la scară largă în viitor, în cabinetele stomatologice, este anestezia electronică. Anestezia electronică cel mai des întâlnită este cea prin stimulare electrică transcutanată a nervului, anestezie care se foloseşte în unele cabinete din Statele Unite. Cu acest tip de anestezie, pacientul poate controla nivelul de durere pe care îl suportă. El primeşte un dispozitiv pe care îl ţine în mână şi care este conectat la nervul facial respectiv. Acest tip de anestezie nu are efecte secundare, iar în momentul în care se îndepărtează sistemul electronic pacientul pleacă din cabinet fără nici un efect advers (lipsa sensibilităţii pe partea respectivă, disconfort la vorbire). O altă metodă este anestezia prin criogenare, care se realizează cu un dispozitiv congelat cu 30 de minute înainte de a fi introdus în cavitatea orală. Acest dispozitiv conţine un lichid care îngheaţă şi care se mulează pe dinţi, putându-se realiza mai multe intervenţii pe acelaşi dispozitiv. O altă metodă alternativă anesteziei clasice este sedarea cu un gaz ilariant (inhalosedarea). Anestezierea se produce prin inhalarea unui gaz, la fel ca în anestezia generală, dar cu o concentraţie mult mai mică. Anestezicul acţionează doar la nivelul substanţei cerebrale, eliminându-se apoi la nivelul plămânilor. După îndepărtarea măştii de pe faţa pacientului, acesta îşi revine în câteva momente, fără a avea nici o durere. Foarte des întâlnită este anestezierea locală (injectarea), asociată cu sedarea pe cale orală, practică des întâlnită şi la medicii dentişti din România, în special la pacienţii anxioşi. În cazul copiilor se pot administra sedative sub formă de supozitoare intrarectale. Sedarea conştientă ajută la relaxarea pacientului în timpul manoperei stomatologice. Pacientul rămâne astfel calm în timpul desfăşurării manoperei stomatologice, dar este conştient şi reacţionează la stimuli.