Bătrâneţea, o stare de spirit

Îmbătrânirea populaţiei reprezintă un fenomen social mondial, 10-17% din populaţia ţărilor dezvoltate fiind reprezentată de vârstnici, iar în ţările în curs de dezvoltare procentajul este de 3-5%. Acest fenomen are la bază prelungirea duratei medii de viaţă, datorită progreselor ştiinţelor de asistenţă medicală şi socială.

Societatea ar trebui să fie pregătită pentru problemele vieţii vârstnicului şi să poată să-i confere acestuia un climat de protecţie economică, medicală şi morală. Deprinderea de a munci reprezintă pentru persoanele vârstnice o forţă morală şi psihică necesară echilibrului tuturor organelor, aparatelor şi sistemelor organismului, iar întreruperea bruscă a activităţii poate avea consecinţe negative de inutilitate socială şi izolare. Pensionarea constituie deci un impact care transformă vârstnicul într-o persoană respinsă de societate, iar generaţiile tinere nu manifestă întotdeauna un interes deosebit pentru implicarea acestui potenţial uman. În aceste condiţii se impune o pregătire metodică a oamenilor pentru pensionare, printr-un complex de măsuri, cu precizarea că bătrânul trebuie implicat activ în viaţa socială. Lipsa de preocupare poate duce la însingurare, la o prăbuşire psihică şi morală şi, în final, la depresie.

„Bătrâneţea verde“ versus bătrâneţea patologică

Unele persoane îmbătrânesc firesc, „fiziologic“, ajungându-se la aşa-zisa „bătrâneţe verde“. Alte persoane îmbătrânesc „patologic“, în cazul acestora bătrâneţea fiind însoţită de boli, care, la rândul lor, precipită declinul fizic al organismului.

Vârsta calendaristică şi cea biologică nu se suprapun întotdeauna. Unii au o vârstă cronologică mai mare, dar biologic se menţin bine; alţii, dimpotrivă, îmbătrânesc mai repede faţă de câţi ani au. Există, de asemenea, mari diferenţe între ritmul de îmbătrânire al fiecărei persoane, în funcţie de ereditate, profesiune, stare de sănătate, viaţă de familie şi mai ales de stresul la care a fost expus în cursul vieţii (fumat, alcool, sedentarism).

Gerontologia, ca specialitate medicală, se ocupă de îmbătrânirea fiziologică, având rolul de a prelungi cât mai mult starea de bine, starea activă a vârstnicului, precum şi rolul de prevenţie a îmbolnăvirilor acestuia. Geriatria, specialitate modernă în epoca contemporană, se ocupă de bolile care însoţesc cel mai frecvent bătrâneţea. În condiţiile în care comunitatea vârstnică este într-o creştere continuă, specialitatea Geriatrie - Gerontologie necesită o promovare profesională, pentru a se asigura creşterea calităţii vieţii vârstnicului sănătos sau bolnav, iar medicul specialist geriatru are o responsabilitate complexă de optimizare a supravieţuirii.

Soluţii minime pentru susţinerea vârstnicilor

- să fie consideraţi o parte din comunitate;

- să presteze un serviciu social necesar;

- să beneficieze de un timp liber bine organizat;

- să fie respectaţi;

- să-şi manifeste personalitatea în viaţa socială, în familie, să fie ascultaţi atunci când beneficiază de o experienţă specială;

- să-şi asigure protecţia şi îngrijirea sănătăţii;

- să li se stimuleze facultăţile mintale;

- să li se asigure o convieţuire armonioasă cu familia;

- să fie antrenaţi în conferinţe, cursuri, şcoli, universităţi.

În aceste condiţii este necesară intervenţia serviciilor sociale şi medicale. Este vorba, în primul rând, de servicii de bază, care să fie subvenţionate de la bugetul statului: servicii de consiliere individuală şi familială, agenţii comunitare de sănătate, servicii de igienă, servicii de igienă mentală, servicii de igienă medicală. Apoi, pot interveni serviciile de prevenţie, cu scopul de a preveni deteriorarea psihică şi socială prin consiliere familială, îndrumare în administrarea raţională a bugetului de familie, ajutor în căutarea unei locuinţe, control medical de prevenţie primară, antrenare a vârstnicului în diverse activităţi profesionale şi recreative. Nu în ultimul rând, un rol activ îl au serviciile de adaptare şi integrare, care să-i confere vârstnicului un sentiment de utilitate socială.

Vârstnicii nu trebuie marginalizaţi

Dacă în prezent asistenţa medicală geriatrică este în continuă perfecţionare, sistemul de protecţie socială rămâne precar. Se pune întrebarea: unde tratăm pacientul vârstnic? Acasă, în spital, în cămine? Pacientul vârstnic ce suferă de o boală acută este bine să fie tratat cu spitalizare mai scurtă sau mai lungă, în funcţie de afecţiune. Atunci când este vorba de o boală cronică, asistenţa medicală este preferabil a se acorda la domiciliu. În situaţii cu totul excepţionale, când nu există alte soluţii, se recomandă instituţionalizarea în cămine. Important este să încercăm să schimbăm mentalitatea de marginalizare a comunităţii vârstnice şi să-i acordăm respectul cuvenit. Medicul, ca specialist de înaltă calificare, precum şi serviciile sociale, ar trebui să conştientizeze populaţia asupra responsabilităţii care îi revine, „de a respecta valorile“.