Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Boli ale pielii produse de streptococi şi stafilococi la copilul mic
Piodermitele sunt dermatoze produse în special de stafilococ şi streptococ, având o incidenţă relativ crescută la copil în primele 6 luni, cu tendinţă de scădere spre vârsta şcolară, dar cu creştere din nou până la adolescenţă.
Nou-născutul se naşte cu pielea sterilă. După patru-cinci zile de la naştere, flora bacteriană începe să se stabilizeze. Acesta suferă modificări calitative şi cantitative ori de câte ori copilul este supus unor tratamente cu antibiotice. Rolul florei microbiene normale este important în menţinerea „mantalei acide“ fiziologice, care apără pielea faţă de germenii microbieni patogeni şi de paraziţii fungici. În procesul de apărare a pielii mai pot interveni şi germenii nepatogeni sau cu efect antagonic, datorită proprietăţii de a elibera substanţe antibiotice care inhibă dezvoltarea până la dispariţie a unor tulpini virulente. Apariţia piodermitelor la copilul mic este favorizată de o serie de factori şi condiţii locale, care pot diminua rezistenţa naturală a pielii şi atunci flora bacteriană patogenă se depune la acest nivel. Flora bacteriană provine din rezervoarele proprii sau prin contactul direct cu persoane purtătoare de germeni patogeni sau de leziuni infectate cu streptococ sau stafilococ. În plus, la copilul mic se produce o scădere a acidităţii şi există o incompletă dezvoltare a glandelor sudoripare şi sebacee. De asemenea, lipsa de igienă sau, dimpotrivă, spălarea excesivă cu săpun, iritaţiile poduse de substanţele chimice medicamentoase sau nemedicamentoase, producerea de microtraumatisme constituie porţi de intrare pentru germenii patogeni. În general, infecţiile cu stafilococ sunt mai frecvente la copiii graşi, în timp ce infecţiile streptococice afectează copiii slabi. Reinfecţiile frecvente şi recidivele sunt explicate prin imunitatea de regulă slabă şi de scurtă durată faţă de infecţiile cu streptococi şi stafilococi. Din punct de vedere clinic, se diferenţiază două forme de boală: impetigoul bulos al nou-născutului şi sugarului şi impetigoul contagios la copilul de vârstă şcolară (mai rar la adolescent şi adult). Impetigoul bulos Este produs, în principal, de streptococ şi secundar de stafilococ, fiind semnalat mai ales la prematuri, subnutriţi şi la copiii cu o proastă igienă corporală şi vestimentară. Boala are un debut brusc, cu apariţia de bule mari, cu diametrul de 1-3 cm, conţinând un lichid seros, care devine forte repede purulent, putând să apară în orice zonă a corpului. Bulele persistă câteva zile, extinzându-se în suprafaţă, după care se rup. Suprafaţa erodată sub bule se acoperă cu cruste gălbui. Vindecarea se produce prin căderea crustei, rămânând o suprafaţă de culoare roşietică, care dispare treptat. Impetigoul contagios Acesta debutează printr-o veziculă, cu baza roşie inflamatorie, care se rupe repede, iar serozitatea se transformă sub forma unei cruste gălbui. Vindecarea spontană este posibilă în 2-3 săptămâni, dacă afecţiunea este la prima apariţie. În formele severe pot să apară febra, adenopatii. Evoluţia poate fi prelungită, cu recidive, cu localizări particulare şi rezistenţă la tratamentele uzuale.