Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Canicula dăunează grav sănătăţii
Condiţiile climatice din România au fost cu totul anormale pentru luna mai. Au fost zile foarte călduroase, chiar caniculare spre amiază, suprapuse pe o lungă perioadă de secetă excesivă, generalizată pe aproape tot teritoriul ţării. Prognozele perioadei următoare, care includ lunile de vară, arată, în continuare, valuri de caniculă, cu temperaturi ale aerului de peste 30-350C (la umbră) şi cu absenţa aproape totală a ploilor. Din cauza evoluţiei acestor factori climatici nefavorabili, este posibilă dereglarea întregului echilibru al organismului uman, declanşând, la multe persoane, stări de stres, astenie fizică şi nervoasă, migrene, moleşeală, insomnii, surmenaj fizic şi intelectual, deshidratare, oboseală generală şi chiar leşin.
Este ştiut că în cazul unor temperaturi suportabile, de 28-320C, sau la expuneri de scurtă durată la soarele de amiază, organismul este capabil să-şi menţină temperatura optimă şi funcţiile vitale normale prin declanşarea unor mecanisme de termoreglare, îndeosebi prin intensificarea transpiraţiei. Se întâmplă cazuri când o persoană, indiferent de vârstă, este expusă pe durată prelungită la razele fierbinţi ale soarelui, mai ales între orele 10:00-16:00. Atunci starea de sănătate se va altera progresiv, instalându-se insolaţia, proces întâlnit la persoane fără protecţie solară şi fără îmbrăcăminte corespunzătoare. Ce este insolaţia? Insolaţia reprezintă o afecţiune acută, cauzată de expunerea prelungită la soare, mai ales la orele amiezii. Apar, adesea, deshidratări rapide ale pielii şi arsuri locale pe epidermă, mai întâi pe umeri şi nas, urmate de febră, ameţeli, frisoane, dureri de cap, congestia feţei, palpitaţii, tahicardie, greaţă, vomă şi, în cazuri grave, pierderea cunoştinţei. Instalarea insolaţiei are loc, mai frecvent, în cazul activităţilor fizice desfăşurate într-un mediu foarte cald, la treburile câmpului, pe şantierele de construcţii sau în deplasările lungi, când se poate produce un edem cerebral, prin acumularea de lichide la nivelul scoarţei cerebrale. Prin efectele imediate şi de durată, insolaţia este cea mai severă formă de funcţionare defectuoasă a sistemului de termoreglare al organismului, care duce la o intensificare a transpiraţiei şi respiraţiei cutanate, cu pierdere excesivă de lichide, încălzire rapidă a corpului la 39-400C şi încetarea transpiraţiei. Efectele dăunătoare ale soarelui fierbinte de amiază sunt cauzate de acţiunile razelor ultraviolete, îndeosebi cele de tip A şi B, care străbat straturile de piele (epidermă, dermă şi hipodermă). Razele ultraviolete-A ajung până la dermă şi alterează colagenul care asigură elasticitatea pielii, grăbind astfel procesul de îmbătrânire cutanată prematură. Razele ultraviolete-B atacă celulele epidermei şi provoacă efecte acute imediate (insolaţia) sau efecte de durată, cum ar fi creşterea în volum a aluniţelor şi unele dermatoze fotoagravante (lupus erimatos, acnee estivală, infecţii ale pielii, dermatomiozite). Nu este exclusă evoluţia afecţiunilor spre cancerul de piele (melanom) a cărui frecvenţă a crescut alarmant în ultima vreme. Trebuie să subliniem că nimeni nu este imun la efectele negative ale soarelui, nici chiar atleţii cei mai antrenaţi. Forme de manifestare şi simptome ale bolii Insolaţia se manifestă diferit de la un individ la altul şi în funcţie de categoriile de vârstă. Reacţiile sunt proporţionale cu durata expunerii directe la razele arzătoare ale soarelui. La copii, bătrâni, persoane cu părul închis la culoare şi la persoane obeze sau cu afecţiuni cardiovasculare, diabet zaharat, hipertiroidism, boli hepatice, renale sau cu etilism cronic, efectele sunt mai puternice, ca urmare a unei deshidratări rapide a corpului, în urma transpiraţiei excesive şi a vărsăturilor. Sunt mai vulnerabile şi persoanele cu boli dermatice, care împiedică transpiraţia (psoriazis pe mare suprafaţă, eczeme, sclerodermie). Este foarte important să se recunoscă semnele insolaţiei, pentru a lua măsurile necesare. Arsurile provocate pot fi destul de profunde, cu efecte care nu se reduc numai la o senzaţie neplăcută pe piele, ci pot provoca dezechilibre grave asupra întregului organism. În cazul când arsurile sunt extinse pe o suprafaţă mare a pielii, tabloul clinic al afecţiunii se manifestă, gradual, prin posibile dureri de cap şi stare de moleşeală, asociate cu faţa congestionată (roşeaţă), febră, ameţeli, frisoane, migrene, greaţă cu vome severe şi diaree. Pielea devine fierbinte, uscată şi cu pete roşii sau cu vezicule şi edeme, dar, treptat, devine palidă, umedă şi rece. La o expunere necontrolată de lungă durată în ore de caniculă se produce fotoîmbătrânirea pielii, prin pierderea elasticităţii cu mult înainte de vreme. Pe fondul unor dureri musculare survine o sete puternică, cu gură uscată, oboseală generală, dificultate în respiraţie, palpitaţii cu puls cardiac accelerat, până la 130 de bătăi pe minut (tahicardie), tensiune arterială scăzută, tulburări de vedere şi de echilibru, anxietate şi fotofobie. Învăţaţi să preveniţi boala! Măsurile de prevenire a insolaţiei sunt destul de simple şi sigure. În zilele caniculare se va evita expunerea îndelungată la soare, între orele de maximă căldură de la amiază, respectiv în intervalul orar 11:00-17:00, când soarele trimite cele mai nocive raze. De aceea, activitatea din exterior, care solicită eforturi fizice, atât în câmp, cât şi în construcţii, va trebui să se facă numai dimineaţa devreme şi la sfârşitul zilei. Dacă acest lucru nu este posibil, se va purta o vestimentaţie lejeră, subţire şi largă, de preferat din bumbac, pentru a permite evaporarea transpiraţiei, iar capul va fi protejat cu pălărie de culoare deschisă, care reflectă razele solare. Ochii vor fi protejaţi cu ochelari de soare care au capacitatea de a filtra o mare parte din radiaţiile ultraviolete. Angajatorii sunt obligaţi să reducă norma de muncă fizică afară, să accepte perioade de pauză în muncă, să instaleze ventilatoare (acolo unde este cazul) şi să asigure câte 2-3 litri de apă minerală pentru fiecare angajat. Bolnavii cardiaci nu vor depune eforturi fizice mari sub razele directe ale soarelui şi vor evita, în mod obligatoriu, toate tipurile de băuturi alcoolice. Femeile îşi vor proteja tenul şi umerii cu creme corespunzătoare, aplicate în doze optime, pentru a păstra prospeţimea pielii. Orice exagerare a machiajului poate transforma figura într-o mască hidoasă. Fiecare persoană va purta la drum sau la lucru sticla cu apă, pentru a-şi asigura hidratarea necesară organismului. Când şi cum acordăm primul ajutor Insolaţia trebuie să fie privită cu multă seriozitate. Deşi este o afecţiune aparent banală, poate pune viaţa în pericol. Pacientul cu simptome caracteristice de insolaţie va fi trecut la umbră sau într-un spaţiu răcoros, evitând razele directe ale soarelui. Aici va fi dezbrăcat pentru ca pielea să intre cât mai mult în contact direct cu aerul. Corpul va fi aşezat în poziţie culcată, cu capul şi picioarele uşor ridicate, deoarece pot să apară ameţeli din cauza vasodilataţiei periferice şi cutanate. Tot corpul pacientului trebuie răcorit cu apă rece, de preferat prin pulverizare sau cu ajutorul unui burete sau prosop umed, aplicat la nivelul capului, pe frunte, tâmple şi ceafă, precum şi pe piept, pentru a reduce edemul cerebral şi pentru a scădea temperatura corpului. Dacă există condiţii, pacientul va fi înfăşurat într-un cearceaf umed. În plus, zona arsă va fi ţinută sub jet de apă rece timp de 10-15 minute pentru a preveni apariţia băşicilor. Concomitent se pot aplica şi pungi de gheaţă pe abdomen, gât şi în axile, dar nu direct pe piele, ci sub o pânză groasă. Merită subliniat că pacientul nu va fi introdus în cada cu apă rece, deoarece i se poate provoca un stop cardio-respirator, prin contractarea vaselor sanguine de suprafaţă. Mâinile şi picioarele vor fi frecţionate energic cu apă fără alcool. Uneori, răcirea organismului cu apă este insuficientă pentru a asigura scăderea, în scurt timp, a temperaturii foarte ridicate a corpului. De aceea se intervine imediat cu lichide reci, băute în primele 2-4 ore. Pacientul trebuie să bea 2-3 litri de apă minerală, sucuri naturale, supe de legume şi ceaiuri, pentru a înlocui fluidele şi mineralele pierdute prin transpiraţie. Se consideră că s-au consumat suficiente lichide, dacă pacientul urinează la fiecare 2-4 ore şi dacă urina are culoarea normală. Deşi pacientul se simte bine după câteva ore, rehidratarea completă pe cale orală se realizează abia după 36 de ore. Copiii cu insolaţie vor trebui să bea lichide, chiar dacă nu solicită. Tratamentul trebuie să ţină cont de temperatura corpului Tratamentul reuşeşte, dacă se ţine seamă de treptele de supraîncălzire a corpului: - uşoară, cu organismul slăbit, senzaţie de somnolenţă, dureri de cap, ameţeli şi greaţă. Se recomandă trecerea bolnavului într-o încăpere răcoroasă, bine aerisită şi cu draperiile trase în cursul zilei şi să i se dea băuturi reci (apă minerală sau apă plată cu o linguriţă de sare); - medie, cu dureri mari de cap, vomă, creşterea temperaturii corpului la peste 390C, accelerarea respiraţiei şi a bătăilor inimii şi necoordonarea mişcărilor. Se recomandă dezbrăcarea rapidă şi învelirea corpului într-un cearceaf îmbibat cu apă rece, pungi de gheaţă pe frunte şi comprese reci pe gât; - şoc termic, cu puls accelerat, halucinaţii, delir şi pierderea cunoştinţei. Se fac operaţii de răcire a corpului şi supravegherea permanentă, inclusiv reanimarea dacă este cazul. La arsurile de gradul I pielea este roşie, uşor umflată şi dureroasă, dar se vindecă după 5 zile, fără cicatrice. La arsurile de gradul II apar băşicuţe cu un lichid limpede. Vindecarea se face după 10-11 zile, dar rămân cicatrice, dacă băşicile au fost sparte şi infectate. La arsurile de gradul III, pielea devine necrozată şi brună la culoare şi se recomandă aplicarea de uleiuri medicinale, unguente şi pudre. În tot timpul tratamentului va exista o perioadă de odihnă, timp de 3-5 zile, cu stat în pat 1-2 zile, fără expunere la soare şi fără activităţi fizice extenuante. Pacientul va fi protejat de lumină intensă, zgomote, trepidaţii şi întrebări inutile. În general, nu sunt recomandate medicamente anestezice de tipul benzocainei, întrucât pot declanşa reacţii alergice. Cataplasme cu cartofi raşi pentru arsurile pe pleoape Dintre plantele medicinale cu efecte protectoare împotriva razelor solare şi de tratare a afecţiunilor cutanate pot fi menţionate ceaiul verde, gălbenele, Aloe vera, fructe de păducel, frunze şi fructe de afin, frunze de urzică, păpădie şi scoarţă de salcie, din care se consumă câte 2-3 căni pe zi, cu 200-250 ml decoct. În tratamentele externe se recomandă: - duşuri călduţe sau băi generale, în care se adaugă bicarbonat de sodiu (o cană la cadă) sau amidon şi făină de orez (jumătate de cană la cadă); baia va dura 15-20 de minute, apoi se şterge pielea prin tamponare cu un prosop moale. Pielea încă umedă va fi pudrată cu mălai şi se va unge cu ulei de măsline; - comprese cu apă rece sau cu gel de Aloe, ceai din rădăcini de nalbă mare, seminţe de gutui, lapte degresat sau iaurt, cu care se umezeşte un prosop moale, aplicat pe arsuri timp de 20 de minute. Dacă arsurile sunt pe pleoape, se pun comprese reci cu muşeţel sau gălbenele; - cataplasmele se prepară cu cartofi raşi, frunze de varză zdrobite, cantităţi egale de mălai şi tărâţe de grâu aplicate pe cap, torace şi pe pielea arsă de soare. Pentru calmarea usturimilor, se aplică o cataplasmă cu petale de trandafir în oţet de mere. - ungerea arsurilor cu propolis, ulei de lavandă, ulei de salvie, de măsline sau de cocos, după care se fac spălături cu infuzie de muşeţel, coada şoricelului, sunătoare sa muguri de plop. Regimul alimentar impune legume şi fructe bogate în apă Se recomandă consumul de alimente uşoare, care se digeră bine, precum şi o cură de fructe şi legume proaspete, cu conţinut bogat în apă şi o cantitate echilibrată de săruri minerale (pepene verde, portocale, banane, cartofi, mazăre, salate). Varza, luată sub formă crudă (în aperitive şi salate), sucuri sau fiartă, este benefică datorită bogăţiei în sulf (100 mg%), arsenic, calciu, fosfor, iod şi cupru, cu efecte remineralizante şi revigorante. La persoane cu arsuri solare grave se vor evita băuturile alcoolice, cafeaua şi alte produse care conţin cofeină, întrucât grăbesc deshidratarea. De asemenea, se exclude fumatul, deoarece nicotina contractă vasele sanguine şi reduce capacitatea de adaptare la căldură. ▲ Precipitaţii reduse şi temperaturi peste medie pe tot parcursul verii Potrivit prognozei pe trei luni realizată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în iunie, iulie şi august precipitaţiile vor fi reduse cantitativ, iar temperaturile vor fi peste limita normală pentru perioada verii. Astfel, în luna iunie, temperaturile maxime pot depăşi 35 de grade în sudul ţării, iar minimele pot coborî sub 10 grade. Cantităţile de precipitaţii vor fi sub limitele normale în cea mai mare parte a ţării, cu excepţia zonelor sud-vestice şi centrale, unde vor fi apropiate de normele climatologice. Pentru iulie, prognoza meteo arată temperaturi mai ridicate decât în mod normal pentru cea mai mare parte ţării, cu zile caniculare (maxime de peste de 35 de grade) şi nopţi tropicale (cu temperaturi minime de peste 20 de grade). În acelaşi timp, precipitaţiile ar putea fi sub normele climatologice lunare, exceptând regiunile sud-vestice şi centrale, unde vor fi apropiate de mediile multianuale. În ultima lună a verii va fi mai cald decât de obicei, în majoritatea regiunilor, exceptând zonele centrale şi nordice, unde temperaturile vor fi apropiate de mediile multianuale. Totodată, în august, precipitaţiile ar putea fi mai reduse faţă de normele climatologice lunare, pentru cea mai mare parte a ţării. Începutul toamnei, spun meteorologii, va aduce temperaturi situate din nou peste normele climatologice lunare, în sud-est, iar precipitaţii sub valorile medii multianuale lunare. În schimb, pentru restul ţării cantităţile de precipitaţii vor fi în general normale. Seceta nu va fi la fel de intensă ca în 2007 ANM a anunţat, de asemenea, că România se va confrunta în această vară cu temperaturi de peste 38-40 de grade şi cu secetă, aceasta, însă, nu va fi la fel de intensă ca cea din anul 2007. Reamintim că vara lui 2007 a fost comparabilă cu cea din 1946, dar cu o persistenţă mai mare a zilelor caniculare, când temperatura maximă a depăşit 35 de grade Celsius. A fost, însă, depăşită temperatura maximă absolută pentru luna iulie pe ţară (44,3 grade Celsius pe data de 24 iulie, la Calafat). De asemenea, a fost depăşită temperatura maximă absolută lunară: iunie (în 53 de staţii), iulie (în 94 de staţii), august (în 17 staţii). S-a înregistrat, totodată, un număr record de temperaturi maxime zilnice de peste 40 de grade Celsius în 148 de cazuri. Tot în 2007, în luna iulie, s-a înregistrat un număr record de zile consecutive caniculare, cu temperaturi maxime zilnice mai mari de 35 de grade Celsius: 10 zile la Călăraşi, Bucureşti - Filaret şi la Drobeta-Turnu Severin.