Cât de vinovat este colesterolul de afecţiunile cardiace

Una dintre problemele cele mai controversate din medicina actuală se referă la colesterol: este sau nu răspunzător pentru tulburările cardiace? Şi, în această controversă, este vorba despre colesterolul provenit din hrană, din sânge sau din artere?

Majoritatea studiilor recente au demonstrat că sănătatea depinde de starea arterelor prin care sângele circulă, pentru a ajunge la celulele vii ale corpului. Acest curent sanguin poate fi comparat cu un „torent de munte“.

În timp ce malurile unui curs de apă sunt supuse în mod frecvent eroziunii, ţesuturile corpului nu sunt afectate de curentul sanguin. Protecţia este asigurată prin lubrifierea pereţilor arteriali. Natura a pus la punct o substanţă antifrecare şi anticoroziune în stare să împiedice distrugerea organismului de propriul său flux sanguin.

Elementul cheie al acestui „ulei lubrifiant“ foarte eficient este o substanţă numită colesterol. Cuvântul colesterol este foarte complex; derivă din grecescul „chole“ (bilă) şi „stereos“ (solid), precum şi din latinescul „olium“ (ulei).

Colesterolul este un hidrat de carbon foarte complex, având culoarea galben deschis, cu o compoziţie perfectă pentru rolul pe care îl joacă în menţinerea fluidităţii circulaţiei sanguine. Chiar dacă hrana nu furnizează nici un aport de colesterol, acesta este întotdeauna prezent în sânge, datorită producerii hepatice. În timpul dezvoltării fetale, colesterolul este furnizat de sângele matern. După naştere, copilul trebuie să şi-l fabrice singur, colesterolul necesar fiindu-i oferit din smântâna din lapte, cunoscută şi sub numele de materie grasă. Bineînţeles, şi alte grăsimi vegetale sau animale pot fi întrebuinţate când sugarul absoarbe şi alte alimente în afară de lapte.

Concentraţia mare de „colesterol rău“ provoacă dereglări

Colesterolul, fabricat de ficat, pornind de la grăsimi simple, circulă în sânge având concentraţia necesară pentru a fi întrebuinţat de celulele care formează pereţii arteriali şi este menţinut aici ca un lubrifiant perfect. Uzura acestor celule duce la eliminarea lor împreună cu colesterolul pe care îl conţin, în timp ce alte celule se formează şi absorb colesterolul proaspăt din sânge. Astfel, se creează un ciclu continuu de colesterol, care este menţinut atât timp cât corpul este perfect sănătos, la un nivel specific. Când acest nivel fiziologic este perturbat de un proces de distrugere mai rapid decât cel de reconstrucţie, concentraţia „colesterolului rău“ (LDL - colesterol) se măreşte şi rezultă o stare de hipercolesterolemie, adică un exces de colesterol în sânge.

Analizele de rutină, simple, pot determina nivelul colesterolului. Singura condiţie care poate provoca o distrugere mai rapidă decât reconstrucţia colesterolului este deteriorarea pereţilor arteriali (ateroscleroză). Consumul excesiv de grăsimi şi uleiuri nu provoacă în mod direct tulburări arteriale, pentru că organismul metabolizează surplusurile sub formă de rezerve (grăsime).

Grăsimile naturale alterate produc „colesterol rău“

Tulburările se pot produce în momentul apariţiei unor grăsimi nenaturale sau grăsimi naturale alterate prin încălzire (alimente consumate). Compoziţia grăsimilor este în mod special alterată atunci când sunt încălzite în prezenţa unor făinoase (de exemplu, cartofi prăjiţi). S-a constatat imposibilitatea ficatului de a sintetiza un colesterol perfect, plecând de la o grăsime care servise la prepararea unor făinoase. Colesterolul rezultat în acest caz, fiind nenatural sau alterat, îşi îndeplineşte defectuos funcţiile de protecţie a pereţilor arteriali, are loc un proces rapid de uzură, determinând şi alte forme de tulburări arteriale, cum ar fi ateroscleroza (întărirea sau îngustarea arterelor, cu pierderea elasticităţii), arterita (depuneri grase pe pereţii arteriali, care duc la diminuarea până la blocaj a circulaţiei sanguine), tromboze coronariene (formarea de cheaguri în artere, cu blocarea fluxului sanguin către inimă) şi anevrismul (dilatarea pereţilor arteriali). În aceste cazuri patologice, nivelul colesterolului în sânge este mult superior celui normal. Acest nivel crescut poate fi descoperit în timp util de către medic, ca un semnal de alarmă, ceea ce va duce la studierea detaliată a metabolismului lipidic în cazul dat.

Cum este afectată inima

Inima este centrul reţelei de transport a corpului omenesc. Este un muşchi care pompează sângele către ceilalţi muşchi şi ţesuturi. Aceasta trebuie, însă, să dispună de o cantitate suficientă de sânge pentru propriul metabolism. În cazul în care afluxul de sânge spre inimă, prin vasele care o irigă, este întrerupt, chiar şi numai pentru câteva secunde, inima nu-şi mai poate îndeplini funcţiile fiziologice, ducând până la oprirea ei. Pompa musculară (care este inima) reprezintă un organ de o eficienţă şi capacitate cu totul deosebită. În funcţie de necesităţi, ea face ca sângele să realizeze o circulaţie şi o presiune mai mare sau mai mică. Această capacitate de a răspunde cererii rezidă din forţa şi frecvenţa bătăilor cardiace (ritm cardiac). Dacă circumstanţele o cer, inima este capabilă de o creştere spectaculoasă a randamentului şi îşi poate mări propriul volum cu peste 50%, datorită elasticităţii vaselor coronariene, aceasta presupunând, în mod normal, o limită fiziologică a acestor eforturi.