Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Compresele locale, cele mai simple remedii la domiciliu
În secolul al XIX-lea, Priessnitz a fost renumit prin stăpânirea unei tehnici terapeutice pe cât de simple, pe atât de eficiente, încât consecinţa a fost construirea de spitale şi dezvoltarea staţiunilor balneare din întreaga Europă. Compresele de diferite tipuri pot fi folosite şi astăzi, având efect garantat în anumite afecţiuni locale.
Acest „medicament“ (compresa locală) nu şi-a pierdut în prezent puterea, ci lumea a devenit prea grăbită, dorind ca efectul benefic să se simtă rapid, eventual înainte de a-l aplica, cu orice risc şi orice preţ. În al doilea rând, reactivitatea normală a corpului omenesc este mult modificată faţă de cum era în urmă cu o sută de ani, încât nu numai manifestarea bolilor este aproape alta, dar şi efectul remediilor este amputat de ştiutele şi neştiutele stimulente sedative pe care omul modern le consumă. În al treilea rând, şi „oferta terapeutică“ se adaptează cererii omului modern şi ocupat, pentru care şi a înghiţi o tabletă de trei ori pe zi este prea mult. Au apărut medicamente ce se iau o dată pe săptămână sau o dată pe lună, iar mai nou - „seringi“ minuscule, implantate sub piele şi care eliberează medicamentul la ore exacte şi în cantitatea pe care o cere organismul, eventual supravegheat şi controlat de calculator sau de telefonul mobil al doctorului, pentru a nu „deranja“ şi „reţine“ bolnavul. Aplicaţiile locale sunt de mici dimensiuni, nu presupun consum deosebit de materiale, au efect antispastic, antiinflamator, antalgic, hiperemiant, stimulativ, datorită proprietăţii lor termice şi mecanice. Ca o condiţie, ar trebui să ţinem, însă, cont de faptul că trebuie respectată reţeta şi să fie executate cu îndemânare. Principalele aplicaţii sunt: compresele, cataplasmele, împachetările, fricţiunile, perierile. Compresele sunt cele mai simple aplicaţii de termoterapie, folosind bucăţi de pânză din bumbac, pătrate, cu latura de 0,5 cm, împăturite ca o batistă, ce se înmoaie în apă la diferite temperaturi şi, după ce sunt bine stoarse, se aplică pe diferite zone. Compresele reci, bune contra abceselor dentare Compresele reci au rol antiinflamator, de calmare a roşeţii, a durerilor locale, a colectării puroiului, de a preveni formarea hematoamelor. Pentru a se menţine temperatura scăzută, se schimbă din 5 în 5 minute şi se ţin 20-60 de minute. Sunt mai blânde decât aplicaţia cu gheaţă şi mai bine tolerate. Sunt indicate în dureri de cap, febră, abcese dentare, flegmoane, contuzii articulare, rupturi musculare, hematoame, senzaţii de usturime a pielii, arsură, durere, constipaţie. Compresele calde folosesc apa caldă la 38-55 de grade, pentru o durată de 20-90 de minute, cu aceeaşi tehnică de aplicare, doar că trebuie acoperite cu un prosop uscat şi gros pentru menţinerea constantă a temperaturii. Au acţiune antispastică pe musculatura scheletică sau a organelor interne. Astfel, şi calmează durerea, şi ameliorează circulaţia arterială. Sunt aplicaţii calde mai uşor suportate de organism decât băile cu apă. Sunt recomandate în crampe musculate la gambe, crampe abdominale, cistite, diaree rebelă, nevralgii intercostale, lumbago de efort. Prişniţele stimulează pofta de mâncare Compresele stimulante (prişniţe) se bazează pe efectul de stimulare locală şi apoi de antrenarea generală a circulaţiei sanguine şi a sistemului neuromuscular. Se folosesc două bucăţi de pânză, una mai mică, udată cu apă la temperatura camerei şi stoarsă bine, întinsă pe segmentul de tratat şi apoi acoperită cu alta, uscată şi mai mare cu 2-3 cm decât prima. Se lasă 2-6 ore, până se usucă amândouă compresele prin activarea circulaţiei locale. Se pot stropi cu spirt medicinal sau oţet pentru a fi mai energice. Sunt folosite în convalescenţă, după boli cronice, în atrofii musculare, după folosirea aparatelor gipsate, în scăderea în greutate, lipsa poftei de mâncare, circulaţia periferică defectuoasă.