Costuri şi atitudini în durerea cronică

Nu este vorba, cum s-ar crede la prima vedere, de o figură de stil, ci chiar de faptul că sindroamele dureroase provoacă timpi neproductivi imenşi pentru economiile naţionale. De o deosebită importanţă în tratamentul durerii cronice este managementul psihologic. Acesta se realizează prin aşa-numita terapie cognitiv-comportamentală, care urmăreşte ca pacientul să înţeleagă ce i se întâmplă, în contextul suferinţei sale dureroase, şi să încerce să-şi schimbe opiniile sau convingerile eronate privitoare la durerea sa.

Oamenii nu pot lucra deloc (sau pot lucra la capacităţi limitate) dacă au dureri. În lipsa cifrelor cu privire la ţara noastră, oferim informaţia că în SUA costurile anuale provocate de dureri se ridică la impresionanta cifră de 61,2 miliarde de dolari. Analizându-se atent modul în care s-a constituit această sumă, s-a constatat că cea mai mare parte a acestor costuri (76,6%) nu este cauzată de timpii neproductivi şi de concediile medicale, ci de o productivitate micşorată şi de un randament scăzut ale celor afectaţi în timpul muncii.

Cercetări efectuate tot în SUA, în perioada 2001-2002, pe aproximativ 29.000 de angajaţi, au stabilit că 13% dintre aceştia s-au plâns în intervalul supus observaţiei (14 zile) de capacitate de muncă diminuată, cauzată, categoric, de sindroamele dureroase de care sufereau. În medie, cei aflaţi în suferinţă au lipsit de la lucru 4,6 ore săptămânal, dar pierderile cele mai mari au fost cauzate nu de absenţă, ci de performanţele diminuate în timpul serviciului.

Cel mai adesea, angajaţii s-au plâns de dureri de cap (5,4%), urmate de dureri de spate (3,2%) şi de alte dureri ale oaselor şi muşchilor.

Referitor la durerile de cap, statisticile europene sunt şi ele îngrijorătoare. Experţii în sănătate au apreciat costurile rezultate în urma abuzului de medicamente, luate din această cauză, la circa 90 de milioane de euro anual. Aici sunt incluse şi acele costuri provocate de ingerarea, ani de-a rândul, a unor analgezice care provoacă o dereglare cronică a funcţiei renale (nefropatia la analgezice), astfel încât aceşti pacienţi ajung la rinichi artificiali sau la transplant.

Statistici din Germania arată că în această ţară suferă de migrenă opt milioane de oameni, adică aproximativ 10% din populaţie, fapt care are serioase consecinţe pentru economia germană. Autorul studiului (A. Heinze) informează că zilele de absenţă de la serviciu din cauza migrenei duce la costuri anuale de 1,5 miliarde de euro.

În mare parte, pacienţii îşi procură singuri medicamentele sau leacurile antimigrenoase, cheltuind impresionanta sumă de 700 de milioane de euro, în timp ce medicii prescriu reţete numai în valoare de 75 de milioane de euro.

Toate aceste calcule „farmacoeconomice“ ne arată cât de serioasă poate fi problema costurilor durerii, atât pentru pacient care, în mod obişnuit, practică automedicaţia, cât şi pentru stat, care plăteşte concediile medicale şi suportă productivitatea redusă.

De aceea, luând ca exemplu statele dezvoltate, ar trebui urmărite mai atent şi la noi aceste costuri, în vederea optimizării utilizării analgezicelor prescrise. Cât despre automedicaţie, este clar că trebuie educat publicul, pentru a nu abuza, şi chiar unii farmacişti, pentru a nu mai da restul în antinevralgice sau algocalmin.

Învăţaţi să vă ţineţi sub control durerea!

Managementul psihologic al durerii este un gen de terapie care urmăreşte, pe de o parte, dezvoltarea la pacient a capacităţii de autocontrol a durerii, iar pe de altă parte învăţarea unor metode de contracarare a influenţelor negative, fizice şi mentale, generate de durere. Se urmăreşte scăderea stării de stres emoţional, fapt care ar conduce la diminuarea şi îndepărtarea manifestărilor de frică, furie şi depresie, caracteristică durerii cronice.

Acest fapt se poate realiza mai bine şi mai rapid dacă pacientul este încurajat constant de cei din jurul său (rude sau prieteni). Este important pentru terapeut să obţină acceptarea din partea pacientului că durerea poate persista chiar şi în situaţiile în care s-au realizat tratamente farmacologice sau non-farmacologice. Este important a se ajunge la stadiul la care pacientul să înveţe să trăiască cu un anumit grad de durere, fără a o amplifica prin depresie.

Este extrem de important ca pacientul să-şi găsească activităţi care să-l distragă de la fenomenul dureros. Pacienţilor trebuie să li se transmită mesaje pozitive, cum ar fi:

- încurajarea tendinţei de a-şi relua activitatea;

- evaluarea periodică a programului terapeutic;

- încurajarea automanagementului durerii;

- consolidarea obiceiurilor favorabile stării de bine;

- implicarea membrilor familiei şi prietenilor în activităţile terapeutice;

- recunoaşterea deschisă, transparentă a dificultăţilor apărute.

Dintre tehnicile psihoterapice folosite, menţionăm:

- tehnicile de distragere a atenţiei, fapt care se poate realiza prin rugăciune, cântat sau inducerea mentală a unor imagini plăcute;

- se pot utiliza şi tehnici externe, care implică audieri muzicale, urmăriri de programe TV sau exerciţii speciale (de exemplu: urmărirea unui punct vizual luminos).

Un alt mijloc interesant utilizat este tehnica educativă, care are ca scop implicarea pacientului în managementul propriei sale dureri. Ea se realizează prin informarea sistematică a pacientului cu date referitoare la durere şi analgezie, ceea ce ar permite să-şi gestioneze în mod conştient, în colaborare cu medicul, terapia propriei dureri.

Medicul are obligaţia de a explica acestor pacienţi beneficiile care se aşteaptă de la utilizarea unor analgezice puternice şi de a înlătura teama de dependenţă în cazul utilizării opioidelor.

Nu trebuie uitat că o durere cronică se consolidează şi pe suportul amintirii durerii anterioare, pe nivelul de cultură, pe credinţa religioasă şi chiar pe obiceiurile grupului populaţional de care aparţine pacientul.

Trebuie să fim conştienţi că procesul de aplicare a terapiei cognitiv-comportamentale nu se rezumă numai la a-i spune pacientului „nu mai gândi negativ, gândeşte pozitiv!“. Pentru a avea succes şi a determina pacientul cu dureri să-şi restructureze comportamentul, trebuie ca medicul să-l ajute, prin obţinerea unor beneficii reale, cum ar fi creşterea gradului de mobilitate sau posibilitatea de a căra greutăţi tot mai mari.

▲ Durerile supărătoare ale colonului iritabil

Sindromul de colon iritabil este o tulburare funcţională a colonului şi intestinului, care se caracterizează prin durere abdominală, diaree, constipaţie (sau amândouă), balonare, oboseală, tulburări de somn şi greaţă. Aceste simptome sunt uneori mai puţin pronunţate, permiţând o activitate cotidiană, dar pentru mulţi pacienţi durerea şi tulburările de tranzit intestinal pot fi atât de supărătoare, încât să nu le permită să muncească, să călătorească sau să participe la activităţi sociale.

Procentul de afectare a populaţiei este destul de mare, dar diagnosticul nu este uşor de precizat, din cauză că la examinarea prin colonoscopie nu apar modificări vizibile. De aceea, acestui tip de pacienţi i se spune că, de fapt, dereglarea este „în capul lor“ şi i se prescriu substanţe împotriva depresiei nervoase şi a stresului. Lucrurile, de fapt, sunt mai complicate, deoarece nu stresul sau emoţiile constituie cauza principală a bolii. Pentru a putea preciza corect diagnosticul, medicii practicieni au stabilit un grup de criterii de recunoaştere a bolii, cunoscut sub numele de „criteriile de la Roma“.

Terapia acestei afecţiuni este complexă şi nu întotdeauna încununată de succes. Dintre medicamente, menţionăm inhibitorii de serotonină (alosetron), precum şi tegaserod sau metoclopramidă.

Deşi nici unul dintre aceste medicamente nu vindecă definitiv boala, produc o ameliorare care se reflectă în îmbunătăţirea calităţii vieţii.