Cum putem trata fracturile sau entorsele

Chiar dacă vremea s‑a încălzit ușor, iarna încă nu a luat sfârșit, ceea ce înseamnă că nu este exclus să mai ningă, să plouă și apoi să se răcească accentuat. Astfel de fenomene pot pune probleme de deplasare pe stradă, căzături ce pot determina fracturi, entorse sau contuzii. Fitoterapia pune la dispoziție o gamă largă de remedii, utilizând plante cu efecte de calmare și refacere a țesuturilor afectate.

În încercarea de a evita unele efecte neplăcute ale temperaturilor scăzute sau ale ploilor reci în apropierea primăverii, multe persoane poartă încălţăminte neadecvată ca mărime şi formă și astfel se aleg cu bătături, ciocuri sau monturi extrem de dureroase și care, în plus, creează dificultăți în deplasările cotidiene. Pe lângă aceste pericole sunt și altele mai grave, precum fracturile.

Fracturile sunt rupturi de oase, la mâini, picioare şi bazin, mai frecvente la femei în vârstă şi supraponderale, însă afecţiunea este posibilă la orice vârstă, începând de la copilărie până la adânci bătrâneţe, fiind cauzată de traumatisme locale în urma unor căzături sau lovituri dure. Ruptura osului poate fi completă, incompletă sau doar o simplă fisură.

Tratamentele fitoterapeutice în astfel de cazuri sunt predominant externe prin aplicări locale, în zona fracturii, a unor cataplasme, comprese, macerate, băi şi alifii cu diferite plante care au proprietăţi antiinflamatoare, emoliente, cicatrizante şi de refacere a cartilajelor.

‑ Comprese cu decoct de tătăneasă (două linguriţe rădăcină mărunţită la un litru de apă, se fierbe 20‑30 de minute, se strecoară şi se aplică în zona fracturată; comprese cu decoct din coji de nucă (40 g la un litru de apă, se fierbe 20 de minute şi se strecoară).

‑ Cataplasmă cu terci de tătăneasă şi fructe de castan sălbatic.

‑ Cataplasmă cu macerat timp de șapte zile într‑un litru de oţet diluat, 20 g sare şi 200 g amestec de plante format din: rădăcini de tătăneasă, frunze proaspete de varză albă, tuberculi raşi de cartofi, herba proaspătă de coa­da-calului, coada-şoricelului, sânziene şi sulfină, fructe proaspete zdrobite de ardei iute.

‑ Masaj cu macerat în petrol din frunze de leandru (20%) în zona fracturată, după înlătura­rea ghipsului.

‑ Masaj cu macerat în 200 ml alcool concentrat cu 200 g amestec din: rădăcini de tătăneasă, brusture şi angelică, frunze proaspete de pelin, muguri de brad, fructe de castan sălbatic, coji uscate de nuci şi seminţe de muştar alb.

‑ Băi ale mâinilor sau picioarelor fracturate şi inflamate cu macerat la rece din frunze proaspete sau uscate de tătăneasă (500 g lăsate peste noapte în 5 litri de apă rece); a doua zi se fierbe şi se îmbăiază zona fracturată.

‑ Masaj cu unguente de tătăneasă, răşină şi vinariţă cu efecte antiinflamatoare.

Aceste proceduri contribuie la refacerea cartilajelor, formarea calusului osos şi sinteza de colagen aflat în ţesutul osos normal.

În uz intern este indicat un consum ridicat de ceapă, cu rol în întărirea oaselor şi prevenirea fracturilor datorate osteoporozei.

Entorsele sunt întinderi sau rupturi ale ligamentelor la nivelul încheieturilor de la glezne, genunchi, mâini şi umăr, în urma unor mişcări forţate, necontrolate mental. Articulaţiile se umflă rapid, produc dureri puternice, iar după două‑trei zile apar vânătăi (echimoze) care de regulă se vindecă în trei‑patru săptămâni.

La solicitări şi mai puternice, pot să apară luxaţii, deplasări de oase şi chiar torsiuni sau rupturi ale muşchilor, tendoanelor şi ligamentelor.

Tratamentele naturiste la entorsele simple încep cu frecţii uşoare şi apăsări pe zona cu întinderi de ligamente pentru micşorarea umflăturilor. Dacă entorsa a devenit cronică, se face imobilizarea articulaţiilor cu atele din lemn sau cu un aparat gipsat. Sunt utile masajele zilnice cu apă rece şi sărată, apă cu oţet sau spirt de camfor şi mişcări repetate de îndoire şi întindere. La o entorsă a gleznei, pacientul va sta în pat, cu piciorul mai ridicat, eventual pe o pernă.

Masajele entorselor cu întinderi sau rupturi musculare se fac de două‑trei ori pe zi cu:

‑ Tincturi din flori de arnică, flori de gălbenele, rădăcini de tătăneasă, rădăcini de rodul pământului, ardei iute, seminţe de muştar.

‑ Comprese din rădăcini de tătăneasă şi frunze de podbal.

‑ Cataplasme cu tinctură din rădăcini şi frunze de brusture, herba de turiţă mare, muguri de plop negru şi conifere.

‑ Terci din rădăcini proaspete de tătăneasă, cartofi raşi, foi de varză şi frunze de mentă.

‑ Uleiuri din flori de sunătoare, herba de cimbrişor şi bulbi zdrobiţi de usturoi.

‑ Unguente de gălbenele, arnică şi tătăneasă.

Contuziile sunt leziuni, accidentale sau provocate, ale ţesuturilor sau organelor profunde, presate prin căzături sau loviri cu un corp dur şi netăios. Nu se produc rupturi de tegumente externe, dar se manifestă prin umflături, dureri acute şi învineţirea pielii (echimoze).

Se recurge cât mai repede posibil la tratamentele fitoterapeutice folosind produse vegetale cu proprietăţi decongestive, antiinflamatoare şi sedative, care amorţesc zona lezată şi produc o vasoconstricţie locală, oprind eventualele hemoragii interne.

Cea mai eficace s‑a dovedit tinctura din flori de arnică (20 g de flori macerate timp de 10 zile în 100 ml de alcool concentrat), care se aplică sub formă de comprese reci, ţinute pe contuziile fără plagă timp de 15‑20 de minute, în funcţie de gravitatea loviturii; la 10 ml tinctură se adaugă 100 ml apă de plumb. Florile de arnică au numeroase principii active, printre care arnifolina, cu acţiune antiseptică, antiinflamatoare şi de stimulare a formării ţesuturilor de granulaţie.

Efecte similare au:

‑ Compresele reci, aplicate local, cu flori de coada-şoricelului (infuzie concentrată cu două linguri la 200 ml de apă clocotită), cu efecte calmante, antiseptice şi dezinfectante.

‑ Cataplasme şi băi locale cu flori de soc, herba de sulfină, herba de coada-calului sau rădăcini de tătăneasă (infuzie din 35‑40 g la un litru apă clocotită şi infuzare 15‑20 de minute), cu efecte antiinflamatoare, decongestive şi calmante a durerilor.

Badijonări locale cu un amestec de tincturi: de tătăneasă, gălbenele, arnică şi propolis; se diluează cu apă fiartă şi răcită şi se aplică, cu tampon de vată, la intervale de două‑trei ore.

‑ Comprese cu tinctură preparată din flori de arnică, flori de sunătoare, scorţişoară şi cuişoare.

‑ Masaj pe vânătăi cu ulei de arnică, uleiuri esenţiale de lavandă, muşeţel sau năprasnic (câte cinci‑șase picături în 100 ml apă rece).

‑ Ungerea zonelor afectate cu alifie de cătină, gălbenele şi rădăcină rasă de untul pământului.

Degerăturile sunt modi­fi­cări locale şi generale ale ţesu­turilor, produse sub acţiunea prelungită a temperaturilor excesiv de scăzute. Leziunile se produc, mai frecvent, la picioare, mâini, nas şi urechi, uneori destul de grave, în funcţie de intensitatea şi durata gerului, de alţi factori climatici (vânt rece, umezeală, variaţii termice), precum şi de lipsa de mişcare, oboseală, epuizare după un efort fizic intens, consumul excesiv de alcool, încălţă­minte şi îmbrăcăminte neadec­vată şi rezistenţă scăzută a organismelor, cu referire specială la copii, bătrâni, bolnavi, persoane anemice.

În raport cu gravitatea afecţiunilor produse asupra organismului, degerăturile au fost clasate în patru grupe: gradul 1 - înroşirea pielii, însoţită de mâncărimi; gradul 2 - învineţirea pielii, amorţeli graduale şi dureri, cu apariţia de băşici cu conţinut seros sau sanguinolent; gradul 3 - necrozarea superficială a pielii şi a ţesutului subcutanat; gradul 4 - cangrene adânci, uscate sau umede, în urma necrozărilor de profunzime.

‑ Degerăturile se pot agrava prin complicaţii cu reducerea vitezei de circulaţie a sângelui, arterite, mutilări de membre, incapacitate de funcţionare a picioarelor şi a mâinilor.

Tratamentele fitoterapeutice pentru degerăturile uşoare presupun utilizarea unor specii medicinale aplicate sub formă de băi locale, comprese sau cataplasme, fără a strânge cu un bandaj care ar împiedica circulaţia sângelui.

‑ Băile locale se fac cu infuzii sau decocturi din flori de gălbenele, muguri de plop negru şi scoarţă de stejar cu acţiune astringentă, cicatrizantă.

‑ Cataplasme cu flori de gălbenele, frunze de lumânărică, foi de varză murată, hrean ras, ridichi negre rase, ceapă tăiată în felii, acoperite cu o pânză curată.

‑ Masaje cu tincturi şi unguente cu flori de gălbenele sau propolis.

Regimul alimentar are un rol important, necesitând cantităţi sporite de calorii, din care să nu lipsească fructele şi legumele (morcov, ţelină, cartofi, gutui, portocale), bogate în săruri minerale, care asigură menţinerea rezistenţei locale şi generale a organismului.