Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Sănătate Deficitul de vitamina D, „vinovat“ de disfuncţii grave ale oaselor

Deficitul de vitamina D, „vinovat“ de disfuncţii grave ale oaselor

Un articol de: Cristina Spiroiu - 04 Feb 2009

La adult, hipovitaminoza D generează o densitate minerală scăzută a scheletului, cu mobilizarea parathormonului (hormonul paratiroidian), care resoarbe din capitalul mineral al osului, în efortul de a menţine în limite normale nivelul calciului din sânge. Toate acestea conduc la dureri osoase şi la o rezistenţă scăzută a scheletului, cu creşterea riscului de fractură, fapt favorizat şi de scăderea forţei musculare induse de hipovitaminoza D şi care creşte riscul de cădere.

Vitaminele sunt compuşi chimici cu rol în procesele metabolice din corpul uman, dar care nu pot fi sintetizate de organism şi, de aceea, este necesar aportul lor din exterior, prin alimentaţie. Importanţa vitaminelor pentru menţinerea stării de sănătate este fundamentală, lipsa lor, denumită avitaminoză, generând disfuncţii şi boli. Vitamina D are un statut aparte, deoarece sursa externă nu este singura disponibilă; spre deosebire de alte vitamine ea se poate produce în organismul uman, pornind de la constituenţi ai corpului, dar care necesită intervenţia unui factor exterior - radiaţiile ultraviolete. Astfel, dacă expunerea la soare este suficientă, necesarul de vitamina D poate fi asigurat în întregime, fără ca aportul alimentar să mai fie necesar.

Când pielea este expusă la lumina ultravioletă 7-dehidrocolesterolul, un derivat al colesterolului aflat în piele suferă o serie de transformări chimice, care conduc la vitamina D. Procesul are mecanisme de control, astfel încât, dacă expunerea la soare este excesivă, pigmentarea pielii împiedică pătrunderea razelor ultraviolete în continuare şi limitează producţia vitaminei.

Sursa alternativă de vitamina D este dietetică. Aceasta este majoritară la persoanele vârstnice, instituţionalizate, din zonele cu climă rece sau care, din diferite motive medicale sau nemedicale, sunt rar „văzute de soare“. Sursele alimentare naturale de vitamna D sunt uleiul de peşte, produsele lactate, gălbenuşul de ou.

Vitamina D provenită din surse vegetale este vitamina D2, cea din surse animale este vitamina D3. Cele două forme, deşi diferite chimic, au efect biologic echivalent la om. Este greu de acoperit întregul necesar din alimentaţia obişnuită, deoarece aceste alimente conţin cantităţi mici de vitamină; de ceea industria alimentară îmbogăţeşte cu vitamina D produsele lactate, dar şi alte alimente.

Principala acţiune a vitaminei D constă în creşterea absorbţiei intestinale a calciului, furnizând astfel materie prima pentru edificarea substanţei minerale a scheletului. O mineralizare deficitară a oaselor caracterizează deficitul de vitamina D. Boala determinată de hipovitaminoza D este diferită în funcţie de vârstă: rahitism la organismul în creştere şi osteomalacie la adult.

Modificările sunt reversibile cu un tratament adecvat, respectiv cu supliment de calciu şi vitamina D. Acest lucru nu e valabil complet la copil: apariţia bolii la un organism tânăr, care are încă deschise cartilajele de creştere (ce permit creşterea în lungime a oaselor) determină întârzierea creşterii, modificarea formei oaselor lungi, care, fiind mai „moi“, se incurbează, iar capetele lor se îngroaşă excesiv, devenind proeminente. Slăbiciunea musculară determină un mers particular, legănat. Apar deformări ale coloanei vertebrale (cifoze, scolioze), ale formei craniului şi ale cutiei toracice, cu perturbarea funcţiei respiratorii.