Despre alergia alimentară la copii

Prin alergie alimentară se înţelege calea prin care alergenii cu o mare capacitate antigenică pătrund în organism şi determină reacţii de diferite tipuri, cu manifestări posibile din partea diferitelor aparate sau cu caracter sistemic.

Tractul digestiv reprezintă calea cea mai importantă de pătrundere a numeroase substanţe din mediul extern. Alimentele, care reprezintă o parte din aceste substanţe, se constituie ca alergeni cu o deosebită capacitate antigenică.

Alergia alimentară, ca şi bolile alergice digestive, ridică numeroase probleme, atât de diagnostic, cât şi de tratament, şi aceasta deoarece modificările patologice determinate de alergeni alimentari se manifestă clinic printr-o simptomatologie polimorfă, fie din partea altor organe şi aparate, respectiv piele şi aparat respirator, fie pot avea caracter sistemic, de tipul şocului anafilactic şi numai rar apar strict manifestări digestive.

Dintre alimentele cu capacitate alergizantă sunt citate: albuşul de ou, laptele de vacă, unele soiuri de cartofi, făina cu conţinut bogat în gluten, carnea de peşte, porc sau vită, ciocolata, nucile, căpşunii, zmeura.

Procesele de sensibilizare a copilului cu alergie alimentară şi digestivă au loc, se pare, încă din perioada fetală şi apoi imediat după naştere, chiar şi la cei alimentaţi natural, fiind condiţionate de alimentaţia mamei în timpul sarcinii şi alăptării, iar după naştere prin alimentaţia artificială cu lapte de vacă sau alte produse lactate, dar şi prin celelalte produse alimentare alergizante introduse în cursul diversificării şi al înţărcării.

Precizarea diagnosticului de alergie alimentară şi digestivă implică de cele mai multe ori mari dificultăţi. De o mare utilitate pentru diagnostic se înscriu informaţiile anamnestice (dialogul medic-părinte), prin intermediul cărora pot fi stabilite unele relaţii dintre alimentaţia copilului şi fenomenele patologice întâlnite.

Tratamentul alergiei alimentare constă, în primul rând, în măsuri profilactice încă din cursul vieţii intrauterine, prin excluderea alimentelor alergizante din alimentaţia mamei, măsuri care apoi se menţin şi după naştere în alimentaţia copilului.

Foarte importante sunt şi măsurile igienico-dietetice, prin care se urmăreşte refacerea activităţii digestive, impunând recunoaşterea cât mai din timp a alimentelor alergizante şi un program dietetic de durată.

Identificarea alimentelor alergizante se poate realiza prin tatonarea lor, după o perioadă de liniştire a bolnavului, prin introducerea izolată a fiecăruia din alimentele cu capacitate antigenică mare, iar după identificarea lor să fie excluse pe o durată mare de timp din alimentaţia copilului, chiar dacă în cauză ar fi laptele de vacă, glutenul sau oul.

Când alergia alimentară şi digestivă se asociază cu tulburări de tranzit, ajungându-se până la sindromul de deshidratare sever, este obligatorie corectarea imediată a tulburărilor metabolice.