Despre „buna creştere“

Când studiam Medicina, acum o jumătate de secol, ni se spunea că micuţii au o curbă regulată de creştere. Mai târziu, oamenii de ştiinţă, care au măsurat efectiv dimensiunile copiilor, au descoperit că bebeluşii nu cresc, în cea mai mare parte a timpului, deloc, având însă puseuri de creştere peste noapte.

De regulă, creşterea copilului aduce bucurie pentru părinţi şi bunici. Dar, nu întotdeauna această bucurie este integral împărtăşită. Îmi aduc aminte de faptul că, la vârsta de 13 ani, într-o vară, am schimbat numărul de la pantofi de la 38 la 41, spre disperarea părinţilor, care îmi cumpăraseră nişte ghete scumpe tocmai la sfârşitul iernii.

Conform opiniei generale, copii cresc treptat, până în momentul în care rata lor de creştere ajunge la zero.

Se ştie că nou-născuţii pierd în greutate imediat după naştere, apoi o recâştigă în aproximativ 10 zile. La naştere, copilul are, în medie, 50 de cm lungime şi va creşte cu încă 25-30 cm în primul an de viaţă. În general, copiii îşi dublează greutatea în primele cinci luni, iar până la un an şi-o triplează. Apoi, rata lor de creştere se reduce, iar în cel de-al doilea an de viaţă cresc cu aproximativ 12 cm. În cel de-al treilea, al patrulea şi al cincilea an, copii cresc cu aproximativ 7 cm anual.

Pentru a verifica dacă această creştere are loc în mod constant, pe parcursul întregului an, sau în puseuri, o echipă de cercetători de la universităţile americane din Pennsylvania şi din Virginia au efectuat un studiu pe 31 de copii de ambele sexe, cărora le-au măsurat înălţimea la diverse intervale de timp. În primele 21 de luni de viaţă, 10 dintre copii au fost măsuraţi o dată pe săptămână, 18 au fost măsuraţi de două ori pe săptămână, iar trei au fost măsuraţi în fiecare zi.

Echipa a luat toate măsurile pentru efectuarea unei măsurători de precizie, pentru ca eroarea să nu depăşească jumătate de milimetru. De asemenea, evaluările au fost făcute la aceeaşi oră, cunoscându-se faptul că orice persoană este mai înaltă dimineaţa şi scade treptat în înălţime de-a lungul zilei. Pentru mai multă siguranţă, s-a efectuat o a doua măsurătoare, în interval de o oră de la prima măsurătoare, de către aceleaşi persoane.

Rezultatele au fost surprinzătoare. În cazul copiilor măsuraţi săptămânal s-a constatat că unii dintre ei nu au crescut deloc timp de până la 63 de zile, după care au avut un puseu de creştere de până la 25 mm. În ceea ce priveşte copiii măsuraţi zilnic, aceştia au prezentat perioade de non-creştere între 2-28 de zile şi puseuri de creştere între 8-16 mm.

Aceste fapte de observaţie nu au putut fi explicate în amănunt, dar confirmă oricum afirmaţiile părinţilor, care relatează cazuri în care hainele copiilor le-au rămas mici în doar câteva zile. De altfel, se ştie că, uneori, copiii acuză dureri intense şi inexplicabile în diverse părţi ale corpului, dureri pe care specialiştii pediatri, după excluderea altor cauze, le consideră "dureri de creştere".

Se cunoaşte acum faptul că, în timpul somnului şi al exerciţiilor fizice intense, se eliberează un hormon de creştere (hormonul somatotrop) care, atunci când este insuficient, determină nanismul, iar când se secretă în exces determină gigantismul.

Interesantă ni se pare şi relaţia dintre creştere şi privitul în exces la televizor/calculator la adolescenţi. Un studiu australian, efectuat pe 130 de băieţi cu vârste cuprinse între 16-17 ani, pe o perioadă de şase săptămâni, în timpul iernii, a adus informaţii semnificative. Băieţii care au privit la televizor/calculator mai puţin de o oră zilnic, au crescut cu 7,5 mm. Cei care s-au uitat timp de 2-3 ore în fiecare zi, au crescut mai puţin - doar 2,5 mm, iar cei care au privit mai mult de patru ore, nu au mai crescut absolut deloc în acel interval de şase săptămâni.

Analizând rezultatele, profesorul Graeme Jones, autorul studiului, consideră că explicaţia diferenţelor este legată de vitamina D, necesară pentru creşterea oaselor. Copii au nevoie de aproximativ opt ore de lumină solară pe săptămână, pe picioare şi pe mâini, pentru a sintetiza necesarul de vitamină D. Dacă se uită la ecran foarte mult, scade expunerea la lumina soarelui. Sigur, această lipsă ar putea fi compensată prin administrare medicamentoasă de vitamină D, dar parcă este mai bine să ne încurajăm copii să-şi petreacă mai mult timp în aer liber.