Dicţionar medical

- enterotoxină: toxină a cărei ţintă este tubul digestiv, îndeosebi jejunul sau colonul, antrenând diaree. Enterotoxinele sunt eliberate de către anumite bacterii cu transmisie orală (ingestia de apă sau de alimente contaminate) sau orofecală (fecale aduse la gură prin intermediul mâinilor murdare);

- entezită: inflamaţia inserţiilor osoase ale tendoanelor şi ligamentelor;

- entorsă: lezare a ligamentelor unei articulaţii fără deplasarea suprafeţelor articulare. Entorsele sunt provocate de o mişcare bruscă a articulaţiei, care le face să depăşească amplitudinile sale normale. Entorsele benigne, denumite popular scrântituri, corespund unei întinderi violente a ligamentelor articulare, dar fără o ruptură reală şi fără smulgerea acestora. La examinarea clinică, articulaţia este uneori foarte dureroasă şi umflată, dar ea permite mişcări normale. Radiografia este normală. Tratamentul constă în punerea unui bandaj de contenţie (strapping) sau a unei atele pentru o durată de două până la trei săptămâni, uneori chiar un gips, dacă articulaţia este foarte dureroasă (glezna, de exemplu). Entorsele grave sunt caracterizate printr-o ruptură sau smulgere ligamentară, antrenând mişcări anormal de ample la nivelul articulaţiei. La examenul clinic, articulaţia se prezintă dureroasă şi umflată, dar, uneori, nu mai mult decât în cazul unei entorse benigne. Deci, se impune radiografia, pentru a detecta entorse care pot antrena sechele: dureri persistente, înţepenire, instabilitate şi fragilitate cronică a regiunii în cauză. O imobilizare timp de mai multe săptămâni poate fi suficientă, dar, adesea, este necesară o intervenţie chirurgicală. Practicarea unor sporturi (tenis, fotbal, baschet) expune în mod deosebit articulaţiile, mai ales genunchiul şi glezna, la producerea unei entorse. În plus, oboseala şi supraantrenamentul sunt factori favorizanţi. Prevenirea constă în respectarea încălzirii înaintea oricărei activităţi sportive şi în purtarea de bandaje elastice pe articulaţiile ameninţate. Sinonim: scrântitură;

- epidemie: situaţie epidemiologică în care boala apare într-un anumit teritoriu sau populaţie cu o frecvenţă neobişnuită, afectând un număr mare de persoane pentru o perioadă limitată de timp;

- epiderm: strat superficial al pielii. Funcţia esenţială a epidermului constă în asigurarea unei bariere între organism şi mediul exterior;

- epidermoliza buloasă: orice afecţiune cutanată caracterizată printr-o tendinţă cronică la formarea de bule (băşicuţe). Epidermolizele buloase pot fi dobândite, manifestându-se atunci la adult, sau ereditare, manifestându-se la nou-născut sau la copil. Acestea se manifestă prin apariţia de bule conţinând un lichid limpede sau uneori cu sânge; localizate în anumite părţi sau generalizate pe tot corpul, acestea pot afecta gura. Evoluţia lor depinde de la caz la caz, această boală putând să nu fie caracterizată decât prin câteva bule pe mâini şi pe picioare sau să provoace bule diseminate susceptibile să apară chiar de la naştere şi să ameninţe viaţa copilului.