Durerea din arterite

În anumite situaţii patologice, circulaţia sângelui într-un anumit teritoriu poate să scadă şi, ca urmare, aprovizionarea cu oxigen a zonei vascularizate devine deficitară, fenomen cunoscut sub denumirea de ischemie. Când acest lucru se petrece în arterele extremităţilor, afecţiunea se numeşte arteriopatie periferică.

Aceste arteriopatii pot fi cauzate de ateroscleroză, infecţii, diabet (arteriopatii organice) sau pot apărea ca urmare a constricţiei sau, dimpotrivă, a dilatării exagerate a arterei (arteriopatii funcţionale).

Blocarea arterei se poate face brusc, din cauza unei embolii sau tromboze sau se poate instala lent, prin îngroşarea progresivă a peretelui vascular, asociată cu formarea de cheaguri microscopice care se fixează pe leziuni preexistente.

La adulţi şi vârstnici, aproximativ 90% dintre arterite apar din cauza aterosclerozei sau diabetului. Simptomele apar când diametrul lumenului vascular se îngustează cu peste 75%.

Durerea este cel mai caracteristic simptom şi se asociază, la nivelul membrelor, cu paloare şi răceală, tulburări sudorale şi cianoză, uneori.

Cinci stadii ale bolii

Evoluţia afecţiunii a fost împărţită în funcţie de caracterul durerii, dar şi de alte caracteristici în 5 grade şi anume:

- gradul 1 - durerea apare şi dispare în timpul mersului fără oprire;

- gradul 2 - durere la mers care persistă şi după parcurgerea unei distanţe fără oprire;

- gradul 3 - durere la mers atât de intensă încât pacientul se opreşte;

- gradul 4 - durere sub formă de crampe, care apar şi dispar în timpul repausului la pat. De menţionat că uneori aceste crampe pot avea şi alte cauze;

- gradul 5 - gangrenă care apare în stadii tardive, când se observă şi ulceraţii ale degetelor.

Durerea este persistentă şi uneori devine insuportabilă. Ea se accentuează la căldură şi se atenuează când gambele sunt lăsate în jos.

Tratament local sau general

Deoarece durerea de tip periferic poate avea şi alte cauze, este bine ca pacienţii să se adreseze din timp medicului, pentru a se proceda la un diagnostic corect şi precoce.

În ceea ce priveşte tratamentul, acesta este complex şi, din păcate, nu întotdeauna foarte eficient. Tratamentul se poate face la nivel general sau ca tratament local. Astfel, se pot administra antagonişti de calciu (nifedipin) sau vasodilatatoare (L-arginină, cilostazol, ketanserină). La acestea se poate adăuga medicaţie antiplachetară – anticoagulantă (aspirina, ticlopidin, clopidogrel) şi substanţe care favorizează circulaţia periferică a hematiilor (pentoxifilin).

Ca tratament local se utilizează plasturi cu nitrat, prostaciclină şi derivaţi ai acesteia, precum şi diverşi factori de creştere, condiţionaţi sub formă de creme sau geluri.

Un efect adjuvant este observat ca urmare a masajului local şi a hidroterapiei cu ape carbogazoase şi sulfuroase (Vatra Dornei, Herculane, Borsec, Buziaş, Covasna). Au mai fost utilizate cu rezultate variabile, curentul galvanic, undele ultrascurte, magnetoterapia, stimularea electrică transcutană (TENS) sau, în faze avansate, chiar stimulare medulară.

În unele cazuri intervin chiar şi chirurgii

Cazurile depăşite farmacoterapeutic intră în raza tratamentului chirurgical. Acest tratament poate fi unul conservator, care constă în înlocuirea anumitor segmente lezate ale vaselor sau este mutilant, constând în amputaţii care se aplică la cazurile grave, complicate cu gangrenă.

Pentru a nu se ajunge la acest stadiu, bolnavul trebuie atent monitorizat, apelându-se la toate metodele farmacologice şi nonfarmacologice, pentru a se evita această gravă complicaţie.