Durerea şi timpul

▲ Acum mai bine de o jumătate de veac, o echipă de cercetători a realizat publicaţii care menţionau termenul de cronobiologie ▲ Ulterior, cronobiologia a fost definită ca o ramură a biologiei, care are ca obiect de studiu variaţiile în funcţie de timp ale fenomenelor specifice vieţii ▲ Aceste variaţii se prezintă adesea sub forma unor oscilaţii ritmice numite bioritmuri ▲

Se consideră că desfăşurarea ritmică a evenimentelor este o expresie a adaptării organismului la legile de conservare a energiei. La om, însă, noţiunea de timp se raportează la modalităţile de apreciere care sunt o expresie a duratei, iar timpul, ca dimensiune, există doar prin intermediul percepţiei sale, percepţie care este în mod firesc raportată la ciclul viaţă-moarte. În felul acesta deosebim sensuri mai complexe ale noţiunii de timp. În afara sensului biologic consemnăm sensul istoric şi cel al experienţei conştiente, ce dă senzaţia de continuitate.

Timpul biologic include şi evenimentele care au marcat ca emoţii puternice psihicul, un caz particular în acest sens fiind şi durerea, care poate fi privită ca o senzaţie senzorială neplăcută, marcată la diverse nivele de reacţii de autoapărare.

Durerea poate modifica percepţia asupra dimensiunii temporale, anumite evenimente părând mai lungi sau mai scurte în raport cu timpul indicat de cadran, persistând în sferele subconştientului, de unde pot reveni cu o intensitate variabilă sub acţiunea unor stimuli care au caracter personalizat.

Cronobiologia durerii urmăreşte aplicarea cunoştinţelor de cronobiologie în domeniul algeziologiei. Cunoaşterea fluctuaţiilor intensităţii dureroase este importantă pentru predicţia perioadelor apariţiei acestei stări şi aplicarea de remedii adecvate din punct de vedere cronologic.

Medicamentele în funcţie de timp

În decursul vremii s-au putut acumula observaţii foarte interesante referitoare la utilizarea medicamentelor în funcţie de timp. Aş menţiona un studiu în care s-au urmărit cererile administrării de calmante ale durerii la 5.706 pacienţi, care au suferit intervenţii dentare. Cu acest prilej s-a constatat o frecvenţă maximă în orele dimineţii în a doua şi a treia zi şi în orele serii în partea a doua a săptămânii.

Alterarea ritmurilor endogene sau agresiunea ritmică a unor factori externi a permis recunoaşterea unei cronopatologii a durerii.

Dintre tulburările de acest tip se remarcă o serie de dureri de cap (cefalee), cum sunt, de exemplu, cefaleea de sfârşit de săptămână, cefaleele înlănţuite sau cefaleele din cadrul sindromului premenstrual. Acestea se pot datora perturbărilor ritmului somn-veghe sau variaţiilor circadiene (zilnice) ale secreţiilor unor hormoni.

Tot datorită unor modificări circadiene ale proceselor biochimice se constată că accidentele vasculare ischemice cerebrale, cardiace sau intestinale au un maximum al frecvenţei în partea a doua a nopţii.

Este binecunoscut, de asemenea, că ritmul durerii în ulcerul gastro-duodenal are atât un caracter zilnic, cât şi unul sezonier (amplificarea durerii primăvara şi toamna).

Toate aceste modificări cronopatologice atrag după sine necesitatea unei terapii adecvate (cronoterapie). De altfel, există date care arată că în funcţie de ora la care se administrează un medicament se pot obţine fie efecte maxime, fie efecte secundare neplăcute. Astfel, la administrarea cronică a indometacinului s-a constatat că efectele sunt mai bune dacă medicamentul se administrează seara, deoarece calmarea durerii este mai profundă şi efectele secundare mai reduse.

Rezultate foarte bune s-au obţinut atunci când corticosteroizii au fost administraţi în doză unică, dimineaţa, în comparaţie cu administrările de trei-patru ori pe zi.

Astfel de tratamente cronobiologice se realizează astăzi în diverse boli. Din păcate, lipsesc studii extinse pentru multe alte medicamente, ceea ce explică, uneori, eşecurile terapeutice şi creşterea frecvenţei reacţiilor adverse.

În final, să ne aducem aminte de vorba cronicarului: „Nu sunt vremurile sub cârma omului, ci bietul om sub vremi“.