Forme ale obezităţii la sugar, copil şi adolescent

În practica pediatrică, obezităţile pot fi clasificate în forme „primare“ şi forme „secundare“

Majoritatea cazurilor întâlnite la această categorie de vârstă sunt reprezentate de obezităţile hiperfagice (prin ingestie excesivă de alimente). Elementul de exces caloric al dietei reprezintă constanta comună a acestui tip de obezitate. Nu se cunoaşte ce anume condiţionează hiperfagia, dar medicul poate depista, în cele mai multe cazuri, factorul declanşator al obezităţii: obiceiuri alimentare vicioase, traumatisme psihice, situaţii conflictuale în familie sau la şcoală, hipoactivitatea, sedentarismul.

În rândul formelor primare de obezitate ale copilului şi adolescentului se disting mai multe tipuri de obezitate, diferite după vârsta debutului, aspectul somatic, frecvenţa şi răspunsul terapeutic.

Tipul comun de obezitate

În cazul acestui tip, debutul apare în jurul vârstei de 4-6 ani, iar aspectul caracteristic se realizează la pubertate, când se manifestă ca o exagerare a creşterii grăsimii de depozit. Tipul comun are un caracter famialial, copiii obezi având unul sau, mai frecvent, ambii părinţi obezi. Caracterul familial pare a fi legat de obiceiuri alimentare şi de sedentarism.

La această categorie de obezi, excesul de grăsime este repartizat la nivelul peretelui abdominal, al sânilor, feselor, coapselor şi umerilor. Creşterea în înălţime şi maturaţia osoasă sunt în conformitate cu vârsta cronologică sau, deseori, în avans faţă de aceasta. Pubertatea se instalează normal, dar sunt notate şi tendinţe de avans la fetiţe.

Copiii obezi, ce aparţin tipului comun, prezintă un grad de imaturitate şi dependenţă maternă. Odată instalată, obezitatea aduce şi complicaţii, unele legate de supraîncărcarea statică a membrelor inferioare. Numai în formele severe pot să apară insuficienţă respiratorie cronică, somnolenţă, cord pulmonar cronic.

În evoluţia pe termen lung a acestei forme de obezitate, se constată că 50% dintre bolnavi şi în special cei de sex masculin revin la greutatea normală între 15 şi 20 de ani, de obicei cu tratament dietetic. Restul de 50% prezintă persistenţă a obezităţii la vârsta adultă sau reapariţia acesteia după câţiva ani de regim dietetic. La aceste cazuri există riscul de complicaţii severe la vârsta de adult: apariţia diabetului zaharat sau apariţia complicaţiilor cardiovasculare.

Tipuri rare

„Tipul cushingial“ este rar întâlnit şi are debut la vârsta de 5-6 ani. Excesul de grăsime se depozitează la nivelul feţei, dând acesteia aspect de „lună plină“; gâtul este scurt şi gros. Depozitarea în exces de grăsime este repartizată mai mult în jumătatea superioară a trunchiului; membrele superioare şi inferioare sunt mai puţin interesate. În aceste cazuri, dezvoltarea staturală, vârsta osoasă şi instalarea pubertăţii sunt normale. În această formă de obezitate se notează rezistenţă la terapia dietetică.

Obezitatea pletorică familială este o formă rară de obezitate, având un caracter familial. Debutul este precoce, încă de la vârsta de sugar. Greutatea şi talia acestor copii sunt cu mult peste valorile medii ale vârstei. Ei au o hiperfagie constantă, sunt hiperactivi şi au tendinţe dominatoare. Se notează rezistenţa terapeutică, persistenţa obezităţii la vârsta adultă, cu apariţia de complicaţii cardiovasculare precoce.

Formele secundare ale obezităţii

Printre aceste forme se notează obezitatea medicamentoasă, care devine tot mai rară şi care apare după tratament antituberculos, obezitatea prin inactivitate fizică (apare la copii cu infirmitate motorie), obezitate endocrină şi metabolică.

După clasificarea expusă mai sus nu rămâne decât să tragem o singură concluzie: orice copil a cărui greutate este mai mare decât cea corespunzătoare vârstei trebuie să se prezinte de urgenţă la medic, pentru a putea fi evaluat clinic şi paraclinic şi pentru a reuşi să oprească evoluţia bolii.