Forme de manifestare ale întârzierii mintale la copil

Întârzierea mintală uşoară (debilitatea) reprezintă cea mai frecventă formă de oligofrenie, cuprinzând copii al căror IQ este cuprins între 50 şi 69. Imbecilitatea sau întârzierea mintală formă medie cuprinde cazurile cu IQ între 20-49, reprezentând aproximativ 20% din totalul oligofrenilor.

Copilul cu întârziere mintală uşoară se deosebeşte de cel normal printr-o constantă întârziere a parametrilor dezvoltării psihice, a limbajului şi, nu rareori, intârzieri motorii. Aceşti copii vor ţine capul, vor sta în şezut, vor merge şi vor vorbi cu întârziere. Mai târziu vor fi incapabili să asimileze cunoştinţele impuse de învăţământul normal, de aceea instruirea lor se va face în instituţii speciale, care dispun de o programă şi o metodologie adecvate dezvoltării psihice a acestor copii. Ei nu au capacitatea de a opera cu ipoteze enunţate verbal, cu noţiuni abstracte, iar judecăţile şi raţionamentele sunt realizate doar în legătură cu reprezentări ale unor obiecte cunoscute sau actuale. Includerea cunoştinţelor noi în cele vechi se face cu dificultăţi. Gândirea este lentă, greoaie, analiza este superficială şi incompletă. Sunt uşor de sesizat sărăcia vocabularului, tulburările de vorbire, greşelile gramaticale. Dacă dispun de condiţii specifice de instrucţie şcolară şi profesională, aceşti copii vor ajunge la vârsta adultă să stăpânească limbajul scris şi suficiente cunoştinţe pentru a profesa o meserie simplă.

Pe fondul imaturităţii infantile apar o serie de manifestări ca: opoziţionism, instabilitate psihomotorie şi dispoziţională, agresivitate, ostilitate.

Cei cu întârziere mintală uşoară pot prezenta malformaţii, sindroame neurologice, tulburări senzoriale, endocrine, care sunt consecinţa aceloraşi cauze care au intervenit în perioada dezvoltării prenatale sau postnatale sau au afectat/lezat creierul.

Simptomele imbecilităţii

Imbecilitatea sau întârzierea mintală formă medie cuprinde cazurile cu IQ între 20-49, reprezentând aproximativ 20% din totalul oligofrenilor.

La vârsta adultă, dezvoltarea mintală este asimilabilă cu cea a copilului în vârstă de 3-7 ani, având un limbaj sărac şi defectuos, fiind incapabili să se autoconducă. Sub supraveghere, pot efectua muncă necalificată, fiind semidependenţi social.

În copilărie se constată o întârziere avansată în dezvoltarea psihică, motorie şi a limbajului. În ciuda îngrijirilor acordate, ca şi a insistenţelor educaţionale, achiziţiile motorii şi psihice se fac într-un ritm foarte lent.

În general, copilul este bolnăvicios, are un somn capricios, sunt plângăcioşi. Din cauza dezvoltării psihice foarte lente, decalajul faţă de copilul normal creşte repede şi continuu, astfel că la vârsta intrării în şcoală nu este nici o dificultate în a observa că nu dispun de limbajul şi cunoştinţele necesare pentru a putea fi şcolarizaţi.

În urma unor numeroase exerciţii îşi însuşesc mecanic o serie de modele de conduită, cu care reuşesc să se descurce în unele situaţii, dar sunt incapabili să se descurce în alte situaţii decât cele dinainte învăţate.

Sfera emoţională este săracă. Îi cunosc pe cei apropiaţi, îşi exprimă afecţiunea, bucuria, nemulţumirea şi teama faţă de ei. Vor să li se acorde atenţie, sunt geloşi şi înţeleg dacă sunt certaţi sau pedepsiţi. Dacă nu li se satisfac dorinţele, reacţionează violent. Pot fi capabili de acte antisociale grave, din cauza incapacităţii lor de a aprecia corect realitatea şi consecinţele faptelor lor. Au, însă, capacitatea de a învăţa să se ferească de pericolele evidente şi de a învăţa deprinderile de autoservire.

La vârsta adultă, dacă nu prezintă un handicap motor important, pot efectua o muncă necalificată, activităţi gospodăreşti, în condiţii de supraveghere şi ajutor permanent. Munca lor are o eficienţă scăzută, care, alături de lipsa de discernământ, îi face incapabili să se autoîntreţină, obligând societatea să-i protejeze.

Copilul cu întârziere mintală medie prezintă frecvente tulburări neurologice, senzoriale, somatice trofice, endocrine, care vor trebui corect apreciate, cu scopul luării măsurilor de recuperare şi educaţionale în cadrul unor programe psihopedagogice.