Fructele de zmeur, daruri vindecătoare ale naturii

Una dintre marile atracţii ale călătoriilor spre munte o constituie zmeurişul, cu fructe de o aromă neîntrecută şi frunze cu multiple proprietăţi vindecătoare. Fructele de zmeur au o compoziţie chimică foarte diversă, ce se corelează cu proprietăţile terapeutice şi cu acţiunile specifice în vindecarea diferitelor boli.

Cunoscut încă din Antichitate, acest arbust a primit denumirea ştiinţifică de Rubus idaeus. Popular i se mai spune smeurar, rug de munte şi azmură. Planta creşte frecvent în flora spontană din Europa, America de Nord şi zonele temperate ale Asiei, mai ales în ţinuturile montane şi premontane, mai reci şi umede, până la altitudinea de 2.000 de metri, formând zmeurişuri naturale, uşor umbrite de arbori înalţi de brad şi fag.

În a doua jumătate a verii apar fructele roşii, suculente, dulci-acrişoare şi foarte aromate, care cresc timp de 30-35 de zile şi se maturează încă 25-30 de zile, în lunile iulie-septembrie, asigurând producţii care pot atinge 400 kg la hectar în zmeurişuri spontane.

Recoltarea fructelor se face manual în momentul maturării de consum, cu eşalonare la 2-4 zile. Fructele se recoltează pe calităţi, în ambalaje din materiale plastice, carton cerat sau cutii din lemn, căptuşite cu peliculă de polietilenă, având capacitatea de 200-500 de grame, şi se transportă în lăzi sau lădiţe paletizate.

Fructele destinate prelucrării în fabrici de conserve şi de sucuri se recoltează fără receptacul. Transportul se face în butoaie cu o substanţă conservantă, se închid ermetic şi se păstrează la temperaturi de 2-30C.

Tratamentele fitoterapeutice

Din experienţele anterioare rezultă că în prevenirea şi combaterea multor afecţiuni se folosesc atât fructele, cât şi frunzele, mugurii şi mlădiţele tinere ale tufelor. Analizele de laborator au scos în evidenţă prezenţa glucidelor solubile, în special levuloza, care dau dulceaţa fructelor. Natura glucidelor permite folosirea fructelor, fără rezerve, şi de către persoanele diabetice, cu glicemie ridicată.

Armonizarea gustului se realizează prin conţinutul în acizi organici (1,2-2,3 %), între care predomină acidul citric, malic, lactic şi glicolic. Aceşti acizi sunt conservaţi în organism, nu modifică alcalinitatea sângelui şi au putere bactericidă pronunţată, distrugând microorganismele (bacterii, ciuperci, mucegaiuri). De asemenea, aciditatea totală a fructelor prezintă proprietăţi aperitive, stimulând secreţia salivei, a sucurilor gastrice şi intestinale.

Specificitatea culorii şi a aromei este dată de conţinutul în antociani, flavonoide, pectine, taninuri galice şi elagice şi uleiuri eterice. Materiile colorante, în principal cianina foarte complexă (C27H31O16), se găsesc atât în sucul celular al pieliţei, cât şi în pulpa fructelor, coloraţia fiind intensificată de aciditate şi diminuată în prezenţa oxigenului din aer şi a soluţiei de bioxid de sulf folosit pentru conservare.

Valoarea nutritivă şi terapeutică a fructelor creşte în mod semnificativ prin ansamblul vitaminic foarte complex în care predomină vitamina C (20-50 mg%), B1, B2, D, P, PP şi beta-caroten. Pentru păstrarea conţinutului vitaminic trebuie să se ţină seama de posibilitatea degradării rapide prin fierbere la temperaturi mai mari de 400C, în procesul de oxidare la aer şi la contactul cu vasele de cupru utilizate adesea la transportul, prelucrarea şi depozitarea fructelor.

Conţinutul ridicat de săruri minerale, uşor asimilabile (K, Ca, P, Mg, Mn, Fe, Zn, Cu), reprezintă sursa naturală a componentelor primare, necesare sintezei de principii active cu acţiuni terapeutice.

Siropul de zmeură, "un bun prieten al ficatului"

Fructele proaspete sau transformate în sirop se folosesc în terapia medicală ca remedii excepţionale în boli ale tubului digestiv (stimularea digestiei, diaree rebelă, dizenterie, arsuri gastrice, gastrite hiperacide, ulcere gastro-duodenale, enterocolite, pancreas), în afecţiunile pulmonare (tuse, bronşită, sensibilitate la răceală, răguşeală, tuberculoză şi febrifug în gripe). Îndulcit cu miere de albine, siropul are efecte uimitoare în dureri de cap, refacerea coardelor vocale şi inflamaţii bucale. La copii se recomandă în bronşită cronică şi amigdalite recidivante.

Siropul este şi un bun prieten al ficatului, şi un excelent mijloc de tratament al bolilor cardiace cu dureri, în tulburări de tranzit, constipaţie, afecţiuni oculare (conjunctivită), astenie, reumatism, gută şi boli de piele (eczeme, pustule, răni, erupţii tegumentare). În vindecarea rănilor intervine prin prezenţa antocianinelor, cu rol de inhibare a enzimelor implicate în reacţiile inflamatorii ale organismului.

Forme de utilizare

Fructele sunt foarte mult solicitate pentru consum în stare proaspătă sau prin procesare industrială sau casnică în diferite forme alimentare, semipreparate sau finite, deosebit de gustoase şi hrănitoare (pastă, decocturi, plăcinte, dulceaţă, gem, marmeladă, peltea, jeleu, şerbet, fructe congelate şi zaharisite, îngheţată, compoturi, siropuri, vin aromat, oţet aromat, vermut, lichior (zmeurată), sucuri pasteurizate, concentrate şi alcoolizate.

În stare proaspătă se consumă ca desert, cu efect înviorător şi răcoritor sau ca medicament, înainte de fiecare masă, câte 200-300 g pe stomacul gol, timp de 12 zile. După ce s-a consumat porţia de fructe nu se mănâncă nimic timp de 4 ore, deoarece fructele au efecte de încetinire a proceselor digestive şi de reducere considerabilă a foamei.

Siropul de zmeură, delicios şi aromat, cel mai agreat dintre siropurile naturale, se prepară dintr-un kg de fructe bine spălate, puse într-un borcan, unde se zdrobesc cu o lingură din lemn. Se leagă borcanul la gură cu un tifon şi se ţine 2-3 zile, amestecându-se zilnic, pentru a nu prinde mucegai. Sucul lăsat în borcan se trece prin tifon dublu sau triplu, udat în prealabil cu apă, şi se stoarce. Se lasă acoperit 24 de ore pentru limpezire şi se trece în alt vas. La fiecare litru de suc se adaugă câte 1,25 kg zahăr şi zeama unei lămâi, pentru conservare şi păstrarea culorii (sau o aspirină zdrobită la un litru de suc). Totul se trece într-un vas smălţuit, cu volum dublu faţă de cantitatea de sirop. Se amestecă până la dizolvarea totală a zahărului, se fierbe la foc mic timp de 30 de minute şi se amestecă continuu, pentru a dispărea spuma. Siropul fierbinte se toarnă în sticle sterilizate şi bine încălzite. După astupare ermetică, sticlele se acoperă cu pături până a doua zi, iar apoi se păstrează la loc răcoros.

Sucul de zmeură se prepară din 200 g fructe amestecate cu fragi, afine şi căpşuni, spălate şi stoarse prin tifon; se îndulceşte cu zahăr după preferinţă şi se consumă imediat. În amestec cu sucul de coacăze este recomandat în stări infecţioase cu febră, dureri menstruale, inflamaţii urinare şi infecţii urinare.

Spuma de zmeură cu griş. Se prepară din 75 g fructe (eventual în amestec cu afine, căpşuni şi vişine), din care se stoarce sucul; pulpa stoarsă se amestecă cu alte 75 g fructe întregi, se fierbe uşor şi se strecoară. În sucul rezultat se adaugă treptat 20 g griş şi 15 g zahăr, continuând fierberea încă 4 minute. Se amestecă spuma încă 5 minute la rece şi se adaugă sucul extras din primul lot de fructe. Spuma are efecte benefice în gastrite hiperacide, ulcere, dispepsii de putrefacţie, hepatită, rectocolită hemoragică, insuficienţă cardiacă, hipertensiune, ateroscleroză, afecţiuni renale şi diferite boli infecţioase.

Oţetul aromat de zmeură se obţine din 1,5 kg fructe zdrobite şi 1 litru oţet alb, care se macerează timp de 10 zile; se strecoară şi se trece în sticle bine închise. Amestecat cu apă minerală se administrează în caz de laringită, pojar şi scarlatină.