Glaucomul la copil poate determina orbirea

Glaucomul la copil reprezintă 0,1% din pacienţii cu glaucom, deşi constituie 2-15% din populaţia infantilă cu vedere scăzută. Scăderea acuităţii vizuale este cauzată atât de creşterea presiunii intraoculare (PIO), care produce alterări ale nervului optic, cât şi de cicatricile corneene, astigmatismul neregulat, anizometropa sau ambliopia strabică.

Glaucomul la copil poate fi considerat o urgenţă, deoarece un diagnostic stabilit prea târziu poate duce la orbire. Medicul pediatru sau părinţii observă atitudini neobişnuite ale copiilor sau modificări oculare, care pot fi:

- epifora (scurgerea lacrimilor pe obraz, fără a fi prezentă o secreţie modificată);

- fotofobie (hipersensibilitate la lumină), care se poate manifesta fie prin retragerea copilul din faţa luminii sau prin căutarea refugiului în braţele părinţilor. Uneori, chiar şi într-o cameră întunecată, copilul îşi coboară capul şi ochii în jos, având un aspect de copil timid. Fotofobia severă se observă când copii ţin ochii închişi tot timpul şi au tendinţa de a-şi acoperi întreaga faţă sau numai ochiul afectat cu mâna;

- blefarospasm (strâns din pleoape), frecvent urmat de epiforă.

Cele trei semne descrise mai sus se pot instala brusc sau progresiv, iar manifestările sale variază foarte mult după vârsta copilului, precocitatea şi severitatea creşterii presiunii intraoculare.

La copiii peste un an, glaucomul poate induce febră alături de semnele şi simptomele caracteristice. Între 1-4 ani, copiii nu sunt diagnosticaţi corect decât dacă este suspicionat glaucomul sau glaucomul este însoţit de anomalii oculare sau sistemice.

Copiii peste 4 ani acuză scăderea acuităţii vizuale la distanţă, fiind frecvent cauzată de miopie. Copiii mai mari, cu glaucom secundar, cu creşteri acute ale presiunii intraoculare, acuză dureri la nivelul globului ocular, dureri de cap sau halouri colorate în jurul luminii.

Cum se manifestă boala

Examenul clinic este important în detectarea indiciilor de anomalii asociate, precum şi a modificărilor determinate de creşterea presiunii intraoculare. O dată cu creşterea acesteia se modifică o parte din componentele ochiului copilului: corneea, structurile unghiului, camera anterioară, sclera, nervul optic. Creşterea presiunii determină mărirea corneei numai până la vârsta de 3 ani, iar pentru scleră, o deformare până la aproximativ 10 ani.

Distensia globului ocular, ca răspuns la creşterea presiunii intraoculare, conduce la lărgirea corneei, în special la nivelul joncţiunii corneo-sclerale, devenind suspicioasă pentru diagnosticul de glaucom, dacă diametrul orizontal cornean este mai mare de 12 mm în primul an de viaţă sau dacă există o asimetrie între diametrele corneene între cei doi ochi.

Prezenţa unui edem cornean determinat de creşterea presiunii intraoculare, caracteristic glaucomului congenital, va determina o modificare în trasparenţa corneei, care poate avea un aspect lactescent sau poate fi albă, opacă sau gri.

De ce scade acuitatea vizuală

Cauzele scăderii acuităţii vizuale în glaucomul la copil sunt următoarele: distrugerea nervului optic, edemul corneei, prezenţa unui viciu de refracţie, anizometropia, care duce la ambliopie, strabism sau la dezlipirea de retină.

Examinarea fundului de ochi este una dintre cele mai importante metode pentru diagnosticul pozitiv de glaucom, cât şi pentru urmărirea răspunsului la tratament, se realizează cu copilul sub anestezie sau sedat. De asemenea, la fel de importantă este şi determinarea presiunii intraoculare, care se stabileşte la copilul mic sub anestezie generală.

Măsurarea lungimii axului antero-posterior cu ajutorul ultrasonografiei este uneori recomandată, dar acest lucru este necesar doar pentru urmărirea glaucomului congenital. Datele ultrasonografice nu reprezintă un element de diagnostic de rutină spre deosebire de măsurarea diametrului cornean, care nu necesită un echipament specializat şi ale cărei date sunt mult mai folositoare pentru evaluarea glaucomului congenital.

Diagnosticul de glaucom poate fi stabilit chiar din maternitate

Semnul de suspiciune, care trebuie să atragă atenţia nespecialistului (neonatolog, pediatru, generalist), este „expresivitatea deosebită a privirii“ nou-născutului („copilul este ochios“), care se datorează creşterii în dimensiuni a globilor oculari. Tuturor nou-născuţilor cu o astfel de privire trebuie să li se măsoare diametrul cornean (imediat după ce este observat), iar dacă este peste 11 mm, ei trebuie dirijaţi spre un serviciu oftalmologic specializat în vederea diagnosticului. O dată pus diagnosticul de glaucom congenital, este bine de a reexamina copilul la 4-6 săptămâni, pentru confirmarea diagnosticului şi pentru stabilirea tratamentului.