Helicobacter pylori, bacteria care îmbolnăveşte stomacul

Helicobacter pylori este o bacterie deosebită de restul microorganismelor ca umare a locului natural în care se găseşte, la nivelul stomacului, unde există un mediu acid, considerat neprielnic pentru supravieţuire şi multiplicare. Infecţia cu Helicobacter pylori este o cauză majoră de gastrită cronică şi ulcer peptic. De asemenea, studiile epidemiologice efectuate în ultimii ani au confirmat asocierea infecţiei persistente cu un risc crescut de apariţie a cancerului gastric.

Principalul rezervor de transmitere a bacteriei este omul, dar s-au descris şi infecţii cauzate de consumul de apă sau vegetale crude contaminate cu ape reziduale. Bacteria este relativ rezistentă la acţiunea factorilor ambientali, având posibilitatea să reziste în apa contaminată timp de peste un an de zile.

Incidenţa infecţiei variază cu zona geografică, vârsta şi statusul socio-economic. În ţările dezvoltate infecţia este rară la copii, dar creşte cu vârsta, iar la 60 de ani aproximativ 50% din populaţie este colonizată. În ţările în curs de dezvoltare, boala apare în copilărie, mulţi copii fiind infectaţi până ajung la vârsta pubertăţii.

Într-un studiu efectuat în ţara noastră în anul 1990, s-a semnalat prezenţa bacteriei la 60% dintre bolnavii cu diferite afecţiuni gastrice, înregistrând creşteri ale incidenţei primăvara şi toamna, corespunzător cu ciclitatea acestor maladii.

Receptivitatea la infecţie este generală, cu individualizări dependente de vârstă şi de existenţa altor factori de agresiune asupra mucoasei gastroduodenale: fumatul, excesul de cafea şi alcool, stresul.

Simptomatologia apare după o perioadă de incubaţie cu o durată medie de 7-10 zile şi se caracterizează prin dureri epigastrice, senzaţie de foame, episoade de greaţă şi vărsături, arsuri în piept, regurgitaţii, dureri de cap, stare de iritabilitate generală, senzaţie de plenitudine după mese, uneori febră. Perioada de stare are aceleaşi simptome, uneori de intensitate mai mare, fapt ce determină bolnavul să se adreseze medicului.

Evidenţierea colonizării cu Helicobacter pylori se poate realiza prin două categorii de metode diagnostice:

- invazive: prin endoscopie digestivă superioară sunt prelevate mici porţiuni de la nivelul mucoasei stomacului sau duodenului (biopsie). Detecţia microorganismului în materialul bioptic se poate face prin examen microscopic, cultură sau prin testul ureazei (prezenţa acestei enzime este un indicator al infecţiei cu H. pylori);

- non-invazive: testul respirator cu uree şi depistarea antigenului H. pylori în materiile fecale prin metoda imuncromatografică.

Metodele invazive produc un disconfort semnificativ pacienţilor, de aceea mulţi dintre aceştia refuză endoscopia, mai ales cea de control, la 4 săptămâni după încheierea tratamentului.

Forurile internaţionale recomandă folosirea mijloacelor neinvazive de diagnostic, ca alternativă la metodele invazive, la pacienţii sub 45 ani, fără simptome de „alarmă“ care să impună endoscopia (pierdere ponderală nejustificată, sângerări digestive, vărsături repetate). Testul respirator cu uree are un cost ridicat şi este rareori folosit.