Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Sănătate Intoxicaţia acută cu ciuperci otrăvitoare

Intoxicaţia acută cu ciuperci otrăvitoare

Un articol de: Doina Dumitriu - 15 Sep, 2007

În întreaga lume sunt cunoscute un număr foarte mare de specii de ciuperci. Multe dintre ele sunt greu de recunoscut sau se confundă uşor cu alte specii de ciuperci cu caractere apropiate. Dintre cele 3.000 de specii diferite cunoscute în Europa Centrală, numai 800 pot fi identificate fără ajutorul microscopului. Un număr destul de mare dintre acestea sunt toxice, putând să provoace la om intoxicaţii acute.

Toxicitatea diferitelor specii de ciuperci otrăvitoare variază nu numai în funcţie de specia în sine şi de natura toxinei conţinute, ci şi de o serie de alţi factori cum sunt: anotimpul, momentul recoltării ciupercilor (sunt ciuperci tinere care prezintă toxicitate mai mare decât cele bătrâne), latitudinea geografică, cantitatea ingerată, modul de preparare termică, boli anterioare, ingestia simultană de alcool.

Trebuie ştiut că îndepărtarea cuticulei nu diminuează toxicitatea ciupercilor otrăvitoare. De asemenea, toxicitatea nu poate fi redusă prin fierbere, uscare sau macerare în oţet.

Foarte important de ştiut este faptul că nu există nici un test simplu care să permită recunoaşterea imediată a unei specii toxice. Unele prejudecăţi, cum ar fi mirosul sau oxidarea unei linguriţe de argint pusă în vasul în care se prepară ciupercile, nu au nici o valoare. Sunt totuşi nişte indicii orientative în legătură cu efectul toxic posibil al unor specii de ciuperci, şi anume: prezenţa lamelor de culoare albă, prezenţa unei valve care învăluie piciorul, existenţa unui inel care înconjoară tija. Dar identificarea unei ciuperci otrăvitoare nu poate fi făcută decât de un specialist.

În funcţie de durata incubaţiei, s-a convenit că intoxicaţiile cu ciuperci trebuie clasificate în: intoxicaţii cu perioadă scurtă de incubaţie şi intoxicaţie cu perioadă lungă de incubaţie.

Intoxicaţia cu perioadă scurtă de incubaţie

În acest tip de intoxicaţie apar mai multe sindroame, toate cauzate de toxina existentă în ciuperci.

Sindromul muscarinic apare ca urmare a excitării puternice a receptorilor sindromului muscarinic.

Manifestările sindromului muscarinic debutează rapid după ingestia de ciuperci (de la câteva minute la 3 ore), prin greţuri, vărsături, dureri epigastrice, catar oculo-nazal, salivaţie abundentă, hipersecreţie bronşică, transpiraţii puternice, bradicardie, hipotensiune arterială, dispnee de tip astmatic. În intoxicaţiile severe apar: stare confuzională, delir, convulsii, comă. În formele cu evoluţie fatală, decesul survine prin insuficienţă cardiacă, oprirea inimii în diastolă sau insuficienţă respiratorie.

Tratamentul constă în spălătura gastrică cu cărbune activat, purgativ salin, instalarea unei perfuzii de reechilibrare hidroelectrolitică şi administrarea de atropină - 0,05 mg/kg intramuscular, care se repetă la fiecare 30 de minute, atât timp cât este necesar pentru a menţine intoxicatul în stare de atropinizare. Acest tratament de urgenţă trebuie efectuat de personal calificat, care, la nevoie, va aplica şi tratamentul convulsiilor, stării de colaps cardio-vascular sau insuficienţei respiratorii

Sindromul atropinic

Sunt specii de ciuperci care conţin, pe lângă muscarină (în cantităţi mici), şi alte substanţe toxice: acidul ibotenic, muscazonă, muscaridină.

Intoxicaţiile cu aceste specii de ciuperci produc, după o scurtă incubaţie de aproximativ două ore, două categorii de manifestări, care apar succesiv. Iniţial, apar o serie de semne de tip muscarinic (care au fost amintiţi mai sus), iar apoi, la scurt timp, apare un sindrom de beţie atropinică (denumită astfel dată fiind asemănarea cu manifestările central-nervoase ale atropinei). Acest sindrom constă în parestezii, agitaţie psihomotorie, stare confuzională, delir, convulsii, comă, uscăciunea mucoaselor, halucinaţii.

Sindromul de beţie atropinică reprezintă o urgenţă medicală. Tratamentul include spălătura gastrică cu cărbune activat, scăderea agitaţiei psihomotorii, oprirea convulsiilor, ameliorarea tulburărilor gastrointestinale.

Sindromul resinoidian

Acesta este produs de toxinele prezente în unele specii de ciuperci cu efect iritant gastrointestinal, similar purgativelor drastice. Manifestările clinice apar după trei ore de la ingestia de ciuperci şi constau în: dureri abdominale, greţuri, vărsături, diaree, deshidratare acută, colaps, insuficienţă renală acută.

Măsurile terapeutice: spălătură gastrică, antiemetice, reechilibrare hidroelectrolitică, acidoză, tratament simptomatic.

Sindromul halucinator

El este dat de toxinele conţinute în unele specii de ciuperci exotice şi în unele specii de ciuperci din Europa.

Manifestările clinice terapeutice sunt: dezorientare temporo-spaţială, hiperestezie, halucinaţii auditive.

Sindromul coprinian

Acest tip de sindrom apare când ciupercile sunt ingerate concomitent cu alcool, realizând sindromul „autabuz“, similar aceluia produs de DISULFIRAM. Manifestările clinice apar după un interval de 30 de minute până la două ore de la ingerare şi constau în: congestia tegumentelor feţei şi toracelui, cefalee, tahicardie, hipotensiune arterială.

Tratamentul este simptomatic, dar şi în absenţa tratamentului, vindecarea este completă.

Intoxicaţia cu ciuperci cu perioadă lungă de incubaţie

În acest grup de intoxicaţii sunt cuprinse trei tipuri clinice distincte de sindroame: sindromul faloidian, sindromul giromitrian şi sindromul orelanian.

Sindromul faloidian este dat de o intoxicaţie foarte gravă, care poate duce la mortalitate. Cea mai importantă dintre toxine este faloidina. Intoxicaţia evoluează în trei etape succesive: faza latentă, faza „de agresiune“, faza parenchimatoasă. Semnele intoxicaţiei apar după o perioadă de latenţă, care la adult durează între 6-40 de ore de la ingestie. La copil, această perioadă de latenţă este mai scurtă, cu evoluţie foarte gravă şi aproape fatală. Urmează „faza de agresiune“ cu debut brusc, prin greţuri, vărsături, diaree, colici abdominale, cu apariţia rapidă a semnelor de deshidratare acută. După un interval de 2-5 zile, în care semnele enumerate au o oarecare tendinţă la ameliorare, se notează o recrudescenţă a acestora, trecându-se la a treia fază şi anume cea parenchimatoasă, dominată de semnele de hepatită toxică, la care se adaugă semnele unei afectări renale acute tranzitorii.

Intoxicatul cu sindrom faloidian va fi internat de urgenţă în secţia de terapie intensivă.

Sindromul giromitrian este dat de giromitrina, substanţa toxică prezentă în unele specii de ciuperci. Perioada de latenţă a intoxicaţiei durează între 10-25 de ore. Primele semne care apar sunt: greţuri, vărsături, dureri abdominale, diaree. După 1-2 zile apar semne de hepatită toxică şi semne de hemoliză: icter, hipertermie, stare de şoc, insuficienţă renală, hepatosplenomegalie, alterarea stării de sănătate până la comă, delir, convulsii.

Tratamentul este o urgenţă medicală, de aceea intoxicatul va fi internat de urgenţă într-un serviciu de terapie intensivă.

Sindromul orelanian este produs de orelarină, toxină conţinută de unele specii de ciuperci, unde perioada de incubaţie durează între 2 şi 17 zile după ingestie. Manifestările clinice prezente sunt cele gastrointestinale, de insuficienţă renală şi de insuficienţă hepatică acută.

Evoluţia este fatală în 15% dintre cazuri, iar în eventualitatea în care evoluţia este favorabilă se pot constitui leziuni renale definitive. În acest caz tratamentul reprezintă o urgenţă medicală.