Lămâiul, sănătate de la soarele Mediteranei

Ca sursă excelentă de vitamine şi de fibre alimentare, lămâia trebuie să fie nelipsită din consumul zilnic, atât ca aromatizant, cât şi ca produs terapeutic, mai ales în anotimpurile reci ale anului. În această perioadă, lămâia poate fi considerată inamicul numărul 1 al germenilor patogeni, combătând infecţiile interne şi externe, fiind fructul care ajută la păstrarea frumuseţii pielii şi la menţinerea vigurozităţii şi tinereţii organismului.

Lămâiul este un arbust fructifer cunoscut încă din cele mai îndepărtate timpuri ale Antichităţii. Unele opinii susţin că este originar din Iran şi China, în timp ce alţii opinează pe originea din ţinutul Kashmir în nordul Indiei sau din ţările Asiei de Sud-Est (Malaezia, Birmania).

Din zonele de origine, lămâiul a fost dus în Orientul Apropiat şi nordul Africii de către comercianţii arabi pentru ca, la începutul erei creştine, să apară în Grecia şi Italia unde era folosit ca plantă alimentară, medicinală şi ornamentală. Rolul arabilor în extinderea acestui arbust îl găsim în cuvântul „lămâi“ care derivă din termenul arab „laimum“ sau din cuvântul persan „limum“.

Medicii din Antichitate prescriau consumul de lămâi cu rol preventiv împotriva epidemiilor şi ca antidot contra înţepăturilor de insecte şi a muşcăturilor cu venin.

În Evul Mediu, lămâia era folosită ca leac împotriva frigurilor şi a viermilor intestinali. Mai târziu, în perioada Renaşterii, era recomandată „împotriva ciumei, a melancoliei şi contra otrăvurilor şi a molipsirilor“.

Treptat, s-a răspândit în plantaţii intensive, înfiinţate în zonele calde, cu climă subtropicală şi tropicală, principalele ţări producătoare de fructe fiind situate în jurul Mării Mediterane (Grecia, Italia, Spania) şi, mai recent, în SUA (Florida, California), Mexic, Argentina şi Israel, realizându-se o producţie mondială de peste 1.000 tone anual.

Legenda povesteşte că Eva a furat un lămâi din Paradis şi l-a plantat în Menton, azi oraş pe Coasta de Azur a Franţei. În cinstea Evei se organizează aici Festivalul lămâilor, care atrage anual peste 600.000 de vizitatori din toate colţurile lumii pentru ca, într-o ambianţă feerică, vivacitatea acidulată a fructelor de lămâi să le facă mult mai delicioase.

Lămâiul are nevoie de multă lumină şi apă

Denumirea ştiinţifică a lămâiului este Citrus limon, care derivă de la cuvântul grecesc „kedromelon“ - măr de cedru, referindu-se la pomii găsiţi de călătorii greci în Egipt. Romanii au prescurtat denumirea la „citrus“, care s-a păstrat la majoritatea popoarelor, cu mici modificări: citron - în franceză şi cehă, citrom - în ungară, citros - în letonă, Zitrone - în germană.

În România, lămâiul este cultivat în sere şi în apartamente, mai mult în scopuri ornamentale.

Lămâiul este un arbust spinos, înalt de 2-4 metri, cu frunze veşnic verzi, pieloase, lucioase şi flori albe, frumos mirositoare. Fructul are formă sferică, uşor alungită, cu coajă galbenă, puternic aromată, cu miezul suculent, foarte acid.

Pe acelaşi pom se pot găsi concomitent flori, fructe verzi şi fructe coapte.

Recoltarea fructelor se face în lunile august-septembrie, înainte de coacerea deplină, urmând ca maturarea să se facă în tranzit. Ca o informaţie interesantă putem aminti că cea mai mare lămâie din lume a cântărit peste 5 kg (5.265 grame).

Pentru o bună creştere a fructelor se cere multă lumină, udare regulată şi temperaturi de 180C la înflorire şi peste 25-300C în timpul fructificării.

Acţiuni terapeutice specifice

Lămâia este deosebit de bine apreciată pentru calităţile sale date de bogăţia în vitamine şi alte multe substanţe bioactive. În bolile aparatului digestiv, lămâile au efecte în:

- gastrite, hiperaciditate gastrică, ulcere gastro-intestinale;

- insuficienţă hepatică în eliminarea toxinelor, hepatită, ciroză hepatică, icter, ascită, litiază biliară, stimularea secreţiilor pancreatice;

- infecţii stomacale, diaree produsă de antibiotice, dizenterie, balonări, aerofagie, parazitoze intestinale, lipsa poftei de mâncare.

De remarcat că, deşi sucul de lămâie este acid, prin metabolizare produce carbonat de potasiu care ajută la neutralizarea excesului de aciditate gastrică.

În afecţiunile respiratorii acţionează în caz de astm, bronşite, infecţii pulmonare, gripe, răceli, stări febrile, tuberculoză, usturimea gâtului (suc amestecat cu miere).

În tulburările sistemului nervos are efecte pozitive în combaterea asteniei, oboselii, cefalee, stări de depresie psihică, tristeţe, frică, apatie, blocaje mentale, stări de confuzie, resentimente, neîncredere. Facilitează limpezirea minţii şi întăreşte sentimentul de prietenie şi dragoste.

Scade colesterolul şi fluidizează sângele

În bolile cardiovasculare intervine în hipertensiune arterială, ateroscleroză coronariană, scăderea colesterolului şi glicemiei din sânge (alături de morcov şi ţelină), fluidizarea şi purificarea sângelui, stimularea circulaţiei sanguine cu refacerea capilarelor fragile, evitând flebitele şi hemoragiile (hematurie, hemofilie, epistaxis, purpură).

De asemenea, are rol în reducerea durerilor reumatice sau provocate de artrite reumatoide, osteoporoză, poliartroze şi gută.

La bolile de rinichi are efecte în dizolvarea calculilor renali, nefrite şi în reducerea cantităţii de uree şi acid uric din sânge.

În bolile metabolice are efecte favorabile contra obezităţii, scorbutului, în fixarea calciului la copii şi la tineretul anemic, precum şi în mărirea rezistenţei organismului la infecţii. De asemenea, previne îmbătrânirea prematură.

Nu pot fi neglijate efectele antioxidante şi anticancerigene, cu acţiuni verificate contra cancerelor la nivelul cavităţii bucale, pielii, plămânilor, sânilor şi colonului.

Pentru tratamente externe, fructele sunt folosite în vindecarea de:

- furuncule, pecingine, răni, negi, plăgi infectate, herpes, arsuri, degerături, varice, înţepături de insecte;

- hemoragii nazale, sinuzite, stomatite, glosite, afte;

-otite, blefarite.

Forme de utilizare

Lămâile sunt recomandate să fie consumate ca fructe întregi şi feliate, sucuri, limonade, citronade, infuzii sau decocturi, uleiuri esenţiale, coajă şi sâmburi.

Fructele sunt alese după consistenţă, formă, culoare în galben-intens, suculenţă şi aciditate optimă, coajă subţire fără zgârâituri şi cu textură fină. Pot fi păstrate timp de o săptămână la temperatura camerei, ferite de razele solare directe sau timp de 30 de zile în frigider.

Lămâile dau mai mult suc dacă sunt scufundate în apă caldă timp de 5 minute.

Feliile de lămâie se consumă dimineaţa pe stomacul gol, contra hepatitei, luând în prima zi o feliuţă, urmând o creştere până la 9 feliuţe în a noua zi, iar apoi se descreşte până la o felie. Tot intern se ia o lămâie tăiată în felii rotunde, care se macerează timp de 12 ore în 250 ml ceai de muşeţel şi se bea pe nemâncate contra obezităţii.

Extern, feliile se aplică pe frunte în caz de migrene, dureri de cap, acnee sau coşuri şi în locuri cu mâncărimi cauzate de înţepături de insecte, evitând umflarea ţesuturilor. Feliile ţinute pe piele timp de 10-15 minute zilnic, pe o perioadă de 6-12 săptămâni, au efect favorabil în îndepărtarea petelor de bătrâneţe.

Sucul de lămâie ajută digestia

Sucul de lămâie este unul dintre cele mai valoroase sucuri din fructe, având calităţi terapeutice bine cunoscute (bactericide, antiseptice, diuretice, tonice, energizante şi răcoritoare) datorită bogăţiei în vitamine, săruri minerale şi alţi compuşi bioactivi.

Sucul sau zeama de lămâie este recomandată în foarte multe boli, atât interne, cât şi externe.

În afecţiunile interne este indicată o cură de 4-5 săptămâni, urcând progresiv doza de consum de la ½ lămâie până la 2 lămâi pe zi şi apoi reducerea treptată la ½ lămâie. Pentru a nu ataca smalţul dinţilor şi mucoasa stomacului, sucul se va servi cu paiul.

La sucul de lămâie se poate apela uşor în caz de răceli, guturai, sughiţ, tuberculoză pulmonară şi osoasă, congestie hepatică, icter, vome, leşin, calculoză biliară şi renală, hipercolesterolemie, celulită, dureri de cap, intoxicaţie alcoolică.

Pentru facilitarea digestiei se bea un suc din două lămâi şi două frunze de mentă, diluate cu apă minerală. Când apare greaţa provocată la răul de transport cu mijloace auto, avioane sau vapoare, este indicat sucul unei lămâi care opreşte excesul de secreţie salivară.

În caz de epidemii, sucul de lămâie (200-300 ml/zi) este un excelent protector, dând o rezistenţă sporită la îmbolnăviri prin conţinutul ridicat în acid ascorbic. De altfel, sucul unei lămâi asigură ½ din necesarul zilnic de vitamina C, cu efecte imediate la persoane bolnave de scorbut. O doză mai ridicată se recomandă la sportivi, convalescenţi, persoane obosite fizic sau intelectual, femei care alăptează şi copii în creştere.

Tratamente externe cu suc de lămâie

În tratamente externe sucul se aplică de 2-3 ori pe zi sub formă de badijonări în caz de furuncule, herpes, răni, plăgi infectate, degerături, pecingine, acnee, negi, scabie, unghii sfărâmicioase, înţepături de insecte după scoaterea acului şi muşcături de şerpi, având efecte antiseptice, hemostatice, cicatrizante şi antiveninoase. Tot extern se mai utilizează la:

- loţionarea pielii (ten, mâini, picioare) pentru catifelare, înlăturarea ridurilor, a pistruilor şi a petelor;

- clătirea finală a părului gras cu suc de la două lămâi, stors în 1 litru apă;

- combaterea afecţiunilor bucale (afte, gingivite, stomatite, amigdalite, faringite) şi a durerilor de gât, folosind gargară cu suc diluat în apă călduţă, cu efect tonifiant şi fortifiant;

- combaterea hemoragiilor nazale, rinite şi sinuzite, punând un tampon de vată îmbibat în suc, de mai multe ori pe zi;

- tratarea otitelor de la urechi picurând suc în conductorul auditiv extern;

- eliminarea migrenelor şi durerilor de cap cu comprese pe tâmple sau pe frunte.

- infuzie sau decoct dintr-o lămâie la 200 ml apă, care se bea pe stomacul gol, cu efecte în crizele hepatobiliare, dureri de stomac, aerofagie şi în combaterea viermilor intestinali.

Uleiul de lămâie reface globulele albe

Uleiul esenţial, obţinut prin distilare, este folosit intern ca tonic al sistemului circulator, având efecte în îmbunătăţirea circulaţiei sângelui, diminuarea vâscozităţii sângelui, scăderea presiunii la nivelul varicelor şi tratarea capilarelor sparte sub piele. De asemenea, are rol în menţinerea vitalităţii hematiilor (celulele roşii) cu efect favorabil la persoane anemice, cu gripă şi tuse convulsivă. Leucocitele (globulele albe) sunt refăcute, ceea ce duce la îmbunătăţirea imunităţii organismului. Având proprietăţi detoxifiante şi decongestive, uleiul curăţă ficatul şi rinichii, reduce celulita şi limpezeşte creierul în caz de migrene şi dureri de cap.

În tratamentul extern, uleiul de lămâie (20 picături) se toarnă într-un lighean cu apă pentru picioare, având efecte în stimularea circulaţiei periferice a sângelui, eliminarea oboselii picioarelor, întreţinerea unghiilor şi ca remediu împotriva transpiraţiei excesive şi a mirosului neplăcut.

Cum se prepară citronada

Citronada şi limonada se prepară prin două metode:

- sucul proaspăt de la 3-4 lămâi se amestecă cu un litru de apă, 200 g zahăr şi coaja rasă de la lămâile respective; se lasă la macerat 6-8 ore şi se consumă diluat cu sifon, având efecte tămăduitoare în vome şi hemoragii; se clăteşte gura în cazul aftelor şi stomatitelor şi are efecte răcoritoare în sezonul cald al anului;

- două lămâi, tăiate în rondele, se pun la macerat într-un litru de apă rece sau caldă şi se îndulceşte după gust; după 8 zile se strecoară şi se consumă ca băutură răcoritoare, feliile de lămâi se pot mânca sau se sug.

Coaja de lămâie proaspătă se curăţă de porţiunea albă, se taie fin şi se lasă la macerat timp de 8 zile; se foloseşte pentru diferite preparate aperitive, tonice, aromatizante şi condimentare, respectiv în prăjituri, siropuri şi lichioruri.

Maceratul timp de 7 zile cu 60 g coajă de lămâie în 100 ml alcool 600 se filtrează şi se obţine o tinctură din care se iau câte 10 picături după mese în scop digestiv, mai ales contra balonărilor.

Esenţa din coajă, bună pentru porii dilataţi

Prin distilare, coaja dă o esenţă foarte parfumată, utilizată în cosmetică şi parfumerie, mai ales la întreţinerea tenurilor cu pori dilataţi.

Cojile uscate de lămâie se pun în dulapuri în nişte săculeţi pentru îndepărtarea moliilor şi a furnicilor.

Sâmburii de lămâie se zdrobesc (10-12 sâmburi) în ceai de mentă şi puţin alcool şi se consumă în fiecare dimineaţă, pe nemâncate, timp de 3 săptămâni, având efecte contra febrei şi ca vermifug intestinal. Sâmburii pisaţi se amestecă cu miere şi se ia în fiecare dimineaţă în combaterea oxiurilor.

Frunzele de lămâi se prepară în infuzie (10 g la litru), având efecte stomahice, antispasmodice, vermifuge, calmante, sudorifice şi uşor tonice.

Utilizări în alimentaţie

Lămâia este un fruct foarte apreciat ca aromatizant deosebit. În alimentaţie, lămâia este folosită începând de la aperitive şi până la desert, intrând în reţete speciale cu preparate din peşte fiert sau prăjit, fripturi marinate, supe, sosuri, salate. Sosul de lămâie se prepară din zeama fructului amestecată cu usturoi pisat, sare, piper şi ulei de măsline sau unt proaspăt.

În patiserii şi cofetării, lămâile intră în componenţa multor preparate cum ar fi prăjituri, dulceaţă, dulciuri, produse lactate, băuturi răcoritoare, compoturi, citronade, sucuri naturale şi băuturi alcoolice (vermut, bitter, lichioruri, coctailuri).

Sucul de lămâie dezinfectează apa

Sucul de lămâie poate fi utilizat la dezinfectarea apei potabile şi la înlăturarea posibilităţii de infectare a preparatelor mai vechi din peşte şi carne.

Datorită conţinutului ridicat în vitamina C, sucul de lămâie împiedică înnegrirea fructelor şi legumelor tăiate, în urma contactului cu oxigenul din aer. În Maroc, lămâile proaspete sunt murate cu multă sare. Coaja de lămâie este utilizată la aromatizarea cremelor şi a prăjiturilor. În sudul Austriei este tradiţională tocana Rotschert preparată din carne afumată, fasole, orez şi coajă de lămâie.

Utilizări în parfumerie şi cosmetică

Sucul de lămâie intră în compoziţia apelor de toaletă. Din coaja fructului se extrage o esenţă foarte parfumată numită citronel, un puternic antiseptic utilizat în parfumerie.

În cosmetică, sucul de lămâie amestecat cu spuma unui albuş de ou formează o cataplasmă ţinută 10 minute, cu bune efecte contra porilor dilataţi.

Tenul gras cu pistrui şi pete roşii sau suprapigmentat în sezoanele estivale va fi badijonat cu suc de lămâie diluat, în părţi egale, cu apă de trandafiri.

Contra părului gras, după şamponare, se clăteşte cu suc de lămâie diluat cu apă. Pentru o seboree avansată se fac băi punând în apă 1,5 kg fructe tocate. Reducerea secreţiilor seboreice şi prevenirea căderii părului se pot realiza printr-un masaj energic, pe pielea capului, timp de 5-8 minute, cu o loţiune din suc de lămâie şi ulei vegetal, în părţi egale.

Mâinile fine şi catifelate sunt păstrate prin frecţii cu o soluţie din 20 ml suc de lămâie, 30 ml glicerină, 20 picături apă de colonie sau tinctură de benzoe. Pentru a elimina mirosul neplăcut al mâinilor, după ce s-a umblat cu peşte sau usturoi, se face o frecţie cu suc amestecat cu sare fină, rezolvând şi curăţirea petelor de cerneală sau de fructe (nuci).

Picioarele frumoase sunt întreţinute cu o baie cu flori de tei, urmată de frecţii cu suc de lămâie.

Pe unghiile sfărâmicioase se aplică, timp de o săptămână, în fiecare dimineaţă şi seara, o loţiune preparată din amestec, în părţi egale, cu suc de lămâie şi infuzie din petale de trandafiri cu care se fac badijonări sau pensulaţii.

▲O lămâie conţine jumătate din necesarul zilnic de vitamina C

În pulpa fructelor, compuşii cei mai valoroşi sunt vitaminele naturale, îndeosebi C, A, B1, B2, P şi PP, care au acţiune tonică asupra aparatului cardiovascular, redau elasticitatea arterelor, scad concentraţia colesterolului sanguin şi stimulează funcţia leucocitară, cu mărirea imunităţii la infecţii.

Vitamina C există în cantitate de 40-50 mg la 100 g produs (o lămâie conţine 30 mg acid ascorbic, adică jumătate din cantitatea necesară pe zi). Circulă prin organism şi neutralizează radicalii liberi cu care vine în contact, acţionează în reacţiile de oxidoreducere, ajută la prevenirea cancerului, măreşte capacitatea de apărare în bolile infecţioase, favorizează fixarea calciului, previne hiperaciditatea gastrică şi influenţează activitatea glandelor endocrine.

Vitamina A are rol important în procesele de creştere şi de menţinere a tinereţii ţesuturilor. Vitaminele din complexul B au rol esenţial în echilibrarea sistemului nervos, iar vitamina PP este un factor important în protecţia vasculară.

În afară de vitamine, fructele conţin cantităţi mari de acizi organici (citric, malic) şi sărurile acestora (citraţi şi malaţi de calciu şi potasiu), alături de zaharuri solubile (glucoză, fructoză, zaharoză), substanţe pectice, mucilagii, flavonoide (care previn unele forme de cancer) şi săruri minerale (de Ca, Fe, Si, P, Mn, Cu).

Important estre şi un principiu amar (limonin), cu efecte antioxidante ajutând la micşorarea tumorilor maligne

În coaja fructelor, un component important este uleiul eteric, în doză de 0,35% din greutatea fructelor întregi. Uleiul dă aroma caracteristică şi prezintă unele proprietăţi terapeutice importante.

▲Reţete cu extract şi ulei de lămâie

Extractul uleios dintr-o lămâie tăiată în cubuleţe, pusă la macerat timp de 2-3 săptămâni în 250 ml ulei de măsline sau de floarea-soarelui, constituie un produs ideal pentru masaje locale, băi sau inhalaţii. Amestecat cu glicerină, uleiul are efecte bune ca masaj, seara înainte de culcare, pe mâinile crăpate şi iritate. După aplicarea uleiului pe piele se va evita expunerea directă la soare timp de 12 ore.

Siropul de lămâie se prepară dintr-o lămâie cu coajă care se fierbe la foc mic timp de 10 minute în 100 ml apă; după răcire se stoarce, se strecoară şi se adaugă 2 linguri de glicerină şi un pahar cu miere de albine. Se lasă la macerat timp de 2-3 zile la temperatura camerei şi se consumă câte 1-4 linguriţe pe zi (la copii) sau 3-5 linguri pe zi (la adulţi), cu efecte foarte bune în boli infecţioase respiratorii, tuberculoză, tuse spastică şi bronşită cronică.