Lavanda, antidepresivul natural

Printre cele mai importante proprietăți terapeutice ale preparatelor pe bază de lavandă se numără cele cicatrizante (prin activarea circulației sângelui), antiseptice pulmonar, antiastmatice, febrifuge, sudorifice, carminative (elimină gazele intestinale), colagoge (favorizează secreția bilei), calmante ale sistemului nervos, analgezice (suprimă senzaţia de durere) și tonic cardiace.

Lavanda are și alte denumiri populare - levand, aspic, spichinel. Planta este originară din regiunile calcaroase și muntoase din bazinul Mării Mediterane. Crește spontan pe coastele însorite ale Alpilor Inferiori, între 400 şi 1.800 m altitudine. Se cultivă pe suprafețe mari în Franța, Spania, Italia, Grecia, Anglia, Bulgaria, Africa de Nord, Argentina, Brazilia, Japonia, China, India. În România se cultivă ca plantă aromatică, medicinală și ornamentală, în parcuri și grădini.
În fitoterapie sunt utilizate vârfurile cu infIorescențe și flori plăcut mirositoare. Florile sunt albastru-violet, grupate câte trei-șapte, situate în vârful ramurilor. Planta înflorește în lunile iunie-august.
Recoltarea se face manual, în timpul înfloririi, când 75% din flori sunt deschise, la plante după anul II de cultură. Se execută dimi­neața, după ce s-a ridicat roua, pe timp însorit, între orele 9:00 şi 12:00, când este maxim conținutul în ulei eteric și principii active. Tăierea se face la 5 cm sub inflo­rescențe. Se transportă imediat în coșuri la locurile de uscare sau de distilare pentru extragerea uleiului eteric. Uscarea se realizează la umbră, în încăperi aerisite, sau artificial, la temperaturi sub 30°C.
Conținutul chimic din flori este bogat în ulei eteric (Aetheroleum Lavandulae), taninuri, cu­marină, furfurol, acizi organici (valerianic, propionic, caprionic), săruri minerale (K, P, N, Ca, Fe, Mn, Cu).

Acțiuni specifice

- în afecțiuni ale aparatului digestiv: hepatită cronică, icter, tulburări digestive, indigestii, greață, balonări abdominale, creș­terea secreției biliare, combaterea viermilor intestinali, mărirea poftei de mâncare;
- în afecțiuni respiratorii: tuse seacă și convulsivă, astm bronșic, laringită, gripă, răceală, guturai, congestii pulmonare, pneumonie, pleurezie, nevralgii, stări febrile;
- în boli ale sistemului nervos: neurastenie, hiperexcitabilitate, astenie, migrene, nevroze, cefalee, amețeli, insomnii, oboseală, relaxare după stări de stres, anemie, melancolie, anxietate, epilepsie;
- în afecțiuni cardiace pe sub­strat nervos, hipertensiune, pal­pi­­tații;
- în caz de sciatică și dureri reumatice;
- în afecțiuni dermatice (arsuri, prurit, plăgi infectate, răni).

Forme de utilizare internă

- Infuzie dintr-o linguriță de flori uscate la 200 ml de apă clocotită; se infuzează 3 minute, se strecoară, se îndulcește și se beau două-trei ceaiuri pe zi, între mese, având acțiune calmantă asupra sistemului nervos și a tusei și rol în mărirea diurezei și a secreției biliare;
- infuzie concentrată din 20-30 g de flori la un litru de apă clocotită; se infuzează cinci minute, se strecoară, se îndulcește și se beau trei ceaiuri pe zi, cu efecte excitante, sudorifice, diuretice, tonice, dezinfectante. Nu se mă­rește doza, deoarece provoacă stări de excitabilitate crescută, depresie nervoasă și cardiacă, somnolență și hipotermie;
- vin aromat din 20-30 g de flori uscate la un litru de vin roșu; se macerează 15 zile, se strecoară și se beau câte două păhărele pe zi;
- ulei de lavandă, consumat zilnic câte cinci picături pe zahăr, pentru întărirea digestiei și restabilirea poftei de mâncare.

Preparate pentru uz extern

- Tinctură din 100 g de flori uscate în 500 ml de alcool de 90º; se lasă să macereze timp de 15 zile, se strecoară și se păstrează în sticle bine închise. Se utilizează sub formă de frecții pe corp, în bronșite, nevralgii, migrene, dureri reumatice sau pe cap, pentru întărirea firului de păr. Sub formă de comprese ținute timp de 10 minute se aplică în răni tăiate, vânătăi, contuzii, iar ca gargară (cu trei-patru picături de tinctură la 50 ml de apă călduță) se face în cazul ulcerațiilor din gură și în paralizia limbii;
- oțet aromatic din 100 g de flori proaspete de lavandă sau de amestec din lavandă + mentă + salvie + cimbrișor + trandafir + ienupăr, care se țin la macerat timp de 7 zile într-un litru de oțet de vin alb; se strecoară și se folosește în caz de răceli, gripă, stări febrile, acnee;
- ulei de lavandă, obținut prin difuzie: un pumn de flori se ține la macerat timp de 3 zile , la soare, într-un litru de ulei de măsline; se strecoară și se adaugă alt pumn de flori, operația repetându-se de trei-patru ori, până se obține un ulei foarte parfumat. Se folosește ca unguent în reumatism, gută, contuzii, umflături, luxații, lovituri la tendoane, ulcerații, răni, eczeme;
- băi cu infuzie din 200 g de flori la trei litri de apă clocotită; se toarnă în cada de baie, având efecte analgezice, calmante, antiseptice, antimicrobiene și cicatrizante în dureri reumatice, gută, pareze, paralizii, răni purulente și cu efecte tonifiante şi sedative pentru copii, bătrâni și convalescenți bolnavi de nevroze astenice, migrene, insomnii și stări gripale;
- inhalații cu aburi din infuzia concentrată pentru tratamentul în guturai, gripă, bronșită, angină;
- flori arse pe jăratic, cu efect de dezinfectare a aerului din încăpere și imprimarea unui miros plăcut;
- buchet de flori pus sub pernă, seara, cu efect de calmare a durerilor de cap și asigurarea unui somn liniștit.

(Prof. univ. dr. Constantin Milică – din lucrarea „Izvoare de sănătate din flora medicinală”)