Leurda şi păpădia, cei mai buni energizanţi naturali

▲ Datorită calităţilor terapeutice de excepţie, aceste plante sunt de o importanţă deosebită pentru menţinerea unui organism sănătos, tânăr şi viguros, în care funcţiile fiziologice ale principalelor organe (ficat, rinichi, inimă) se desfăşoară la plafoane optime, ca urmare a unei purificări severe a sângelui ▲ Câteva rânduri în grădină sau câteva ghivece în balcon vor fi prietenii apropiaţi, care ne asigură o bună energie şi vitalitate tot anul ▲

Denumită în popor ai de pădure sau ai ciorăsc, leurda se întâlneşte în toată Europa de Est şi Caucaz, prin flora spontană din zonele de deal şi munte, preferând tufişurile şi pădurile umede şi umbroase de foioase (fag, stejar, carpen), cu frunziş putrezit, aşternut pe soluri afânate, bogate în humus şi slab acide.

În Munţii Carpaţi, leurda este destul de frecventă, mai ales în masivul Lăpuşului, Munţii Maramureşului, Călimani, Cozia şi Bihorului. Sunt bine cunoscute pâlcurile dese de leurdă care acoperă solul, ca un covor verde, pe vârful Leordiş din Munţii Aninei şi în satul Leordina de pe valea Vişăului.

Denumirea ştiinţifică de Allium ursinum este corelată cu observaţiile popoarelor nordice ale Europei, care susţineau că apariţia frunzelor de leurdă era mult aşteptată de urşi, pentru a o consuma ca medicament purificator după lungul repaus din perioada hibernării. De altfel, popoarele germanice o denumeau «usturoiul ursului», «usturoiul ţiganului» şi «ceapa vrăjitoarei».

Frunzele au componente asemănătoare cu cele ale usturoiului, predominând substanţele sulfurate thioeterice, respectiv sulfura de alil, care imprimă gustul şi mirosul caracteristic tuturor speciilor din genul Allium. În plus, se mai găsesc carotenoizi, vitaminele A şi C, levuloză, ulei eteric complex şi săruri minerale de calciu, fier, fosfor, natriu, cupru.

Leurda are rol de curăţare a organismului

Rolul depurativ al leurdei reliefează, în primul rând, capacitatea de curăţire a sângelui, ficatului, stomacului şi intestinelor, mult mai activă decât usturoiul. Pentru această acţiune, se recomandă ca, în fiecare primăvară, să se facă o cură, de 4 săptămâni, cu frunze proaspete (de remarcat că, prin uscare, frunzele îşi pierd din proprietăţi). În plus, sunt evidente efectele antiseptice, bactericide, antitoxice, diuretice, hemostatice, hipotensive, antisclerotice, vermifuge şi stimulatoare ale peristaltismului intestinal şi ale contracţiilor uterine.

Prin consumul intern, leurda acţionează favorabil în numeroase afecţiuni: în bolile gastrointestinale are efecte în diaree acută şi cronică, dizenterie, indigestii, insuficienţă biliară, colici abdominale, balonări şi în distrugerea viermilor intestinali, inclusiv limbrici; în afecţiuni cardiovasculare curăţă sângele de substanţe toxice, reduce hipertensiunea arterială, intervine în ateroscleroză coronariană, hematurie, scăderea colesterolului datorită conţinutului în adenozină, previne accidentele vasculare, evitând apariţia trombozei şi tromboflebitei prin fluidificarea sângelui şi de dizolvare a plăcilor de colesterol; în bolile aparatului respirator este benefică la persoane cu bronşite, tuberculoză pulmonară şi infecţii la nivelul căilor respiratorii superioare (gripe, răceli); în afecţiunile sistemului nervos întăreşte memoria prin mărirea capacităţii de memorare, combate momentele de lapsus, amneziile, insomniile, ameţelile de dimineaţă, depresiile psihice, presiunea din cap şi stările de anxietate (frică) şi de nelinişte; în boli renale curăţă rinichii şi vezica urinară, favorizează urinarea şi elimină excesul de acid uric, foarte dăunător la bolnavii de gută.

Prin uz extern, leurda are bune efecte în combaterea reumatismului degenerativ, eczeme, herpes, răni greu vindecabile, scrofuloză şi alte boli cronice de piele. Cataplasmele cu frunze sunt indicate contra furunculilor.

Formele de utilizare ale leurdei

Leurda se poate folosi în multiple forme. Frunzele proaspete se consumă primăvara, într-o cură de 3-4 săptămâni, fiind amestecate cu diferite preparate culinare: salate de crudităţi, supe, ciorbe, piure (în asociere cu urzica vie), găluşte, chiftele, perişoare, cartofi, tocane cu carne, având atât rol decorativ, cât şi condimentar foarte gustos, în locul usturoiului.

Tăiate mărunt, frunzele se consumă ca aperitiv, în amestec cu frunze de pătrunjel verde, care se pune pe felia de pâine cu unt, margarină, brânză sau caşcaval ras, adăugând cimbrişor, boia de ardei şi piper măcinat.

Salata din frunze proaspete, consumată înainte de mesele principale, pe tot sezonul de primăvară, are un rol evident în oprirea procesului de îmbătrânire. În stare uscată, frunzele se presară pe diferite mâncăruri, în amestec cu pătrunjel şi ceapă, având efect de condiment deosebit de gustos.

Bulbii recoltaţi în vară şi toamnă şi tocaţi mărunt au aceeaşi eficacitate ca şi frunzele, dar, la persoanele cu stomac mai sensibil, se prepară un macerat în lapte timp de 2-3 ore, care se va consuma prin înghiţituri rare.

Atât frunzele, cât şi bulbii sunt bine toleraţi de către ficat şi nu dau iz neplăcut pentru respiraţie, ca în cazul usturoiului.

Tinctura din frunze sau bulbi tocaţi mărunt se prepară în alcool de 38-40°, unde se macerează timp de 14 zile la soare; se strecoară şi se păstrează în sticle închise la culoare, în loc răcoros şi întunecos. Zilnic, se iau câte 10-15 picături, în puţin ceai sau apă, de 3-4 ori pe zi, având efecte deosebite în dobândirea unei memorii excelente. Tinctura bine păstrată permite să se beneficieze tot timpul anului de puterea curativă a leurdei.

Infuzia de leurdă se prepară din două linguriţe frunze tocate la 200 ml apă clocotită; se beau 1-2 ceaiuri pe zi.

Vinul de leurdă se prepară dintr-un pumn de frunze proaspete sau bulbi mărunţiţi care se fierb 5 minute în 50 ml vin alb; se infuzează acoperit timp de 10 minute, se strecoară şi se îndulceşte, după gust, cu miere sau sirop. Se bea dimineaţa câte un păhărel timp de 14 zile, fiind considerat un minunat remediu pentru persoanele în vârstă, chinuite de tuse rebelă, insuficienţă respiratorie, expectoraţii persistente şi tuberculoză pulmonară.

Păpădia, „doctorul din grădină“

Aceste rânduri pot constitui o pledoarie în susţinerea şi valorificarea superioară a unei plante considerată o buruiană, călcată şi strivită cu pasul neglijenţei, deşi este de o valoare imensă pentru sănătatea noastră. În toate organele acestei plante se ascund adevărate comori de sănătate, fiind apreciată ca un elixir în vindecarea unei game largi de afecţiuni.

Pe plan mondial, păpădia este foarte răspândită în flora spontană din emisfera nordică, dar şi în Bulgaria, România, ţările fostei Iugoslavia, Ungaria şi Polonia. Există şi culturi întinse în Germania şi Franţa, pentru consumul alimentar şi pentru scopuri medicinale.

De reţinut este faptul că, în timpul celui de-al II-lea Război Mondial, nemţii au ocupat Polonia şi au sechestrat toate pajiştile naturale cu păpădie pentru a folosi latexul tulpinilor în vederea obţinerii cauciucului.

În scopuri alimentare şi medicale se recoltează toate organele plantei (frunze, tije, rădăcini), cea mai indicată fiind recoltarea părţii aeriene (herba) împreună cu rădăcina.

Proprietăţile terapeutice ale păpădiei

Funcţia principală, depurativă şi detoxifiantă a sângelui şi a ficatului, asigură un tonus general al organismului. La nivelul sângelui acţionează ca hipoglicemiant şi hipocolesterolemiant.

În afecţiunile digestive are proprietăţi coleretice şi colagoge (favorizând evacuarea bilei), astringente, hipoacidifiante, alcalinizante, laxative, stomahice, antiputride, de stimulare a secreţiei pancreatice, decongestive, antibiotice, mineralizante, aperitive şi tonic amare.

În funcţiile cardiace are efecte venotonice, antidiabetice, antiplachetare şi depurative sanguin.

La nivelul rinichilor are acţiuni diuretice şi dizolvante pentru calculii renali, tonifiante pentru piele.

Alte proprietăţi ale păpădiei, bine cunoscute în terapeutica medicală, sunt: antitumorale, antiinflamatoare, anticanceroase, antireumatice, sedative, tonifiant al pielii.

Rizomii de păpădie au proprietăţi puternic depurative, eliminând toxinele de origine infecţioasă din ficat şi bilă, dar şi cele provenite din alimente poluate.

Preparate din păpădie pentru uz intern

- Infuzie din două linguriţe plantă uscată la 250 ml apă clocotită; se infuzează 10-15 minute, se strecoară şi se beau zilnic 2-3 ceaiuri puţin amărui, după mesele principale, având efecte în purificarea sângelui, icter, colecistite, dischinezie biliară, normalizarea circulaţiei sângelui, ateroscleroză, reumatism, gută, afecţiuni cronice ale aparatului urinar, vindecarea varicelor şi a ulcerelor varicoase şi eliminarea toxinelor din organism;

- Decoct din 30-50 g rădăcini şi frunze proaspete puse într-un litru apă rece; se lasă la macerat peste noapte, iar în dimineaţa următoare se fierbe timp de 10 minute, se infuzează 4 ore, se strecoară şi se beau două ceaiuri îndulcite cu miere pe zi, unul cu 30 minute înainte de micul dejun şi altul la o oră după micul dejun, având efecte în bolile de rinichi, insuficienţă hepatică, tulburări digestive, dispepsii, icter cataral şi hemoragii interne;

- Decoct din amestecul de 40 g herba uscată de păpădie, 20 g frunze de mesteacăn, 15 g flori de soc şi 25 g scoarţă de cruşin sau herba de volbură, din care se ia o linguriţă la 250 ml apă rece; se fierbe 5-10 minute, se infuzează acoperit 15 minute, se strecoară şi se beau zilnic 2-3 ceaiuri călduţe şi neîndulcite între mesele principale, într-o cură de peste o lună, având efecte în combaterea obezităţii şi a celulitei;

- Salată din 100 g frunze tinere, recoltate primăvara până în mijlocul verii, care se ţin 30 de minute în apă sărată, pentru a îndepărta gustul amărui; se mărunţesc şi se amestecă cu 25 g pătrunjel verde, 50 g praz tocat, 15 ml ulei, sare, piper, oţet şi mărar. Frunzele se pot amesteca cu un sos preparat din smântână, sare, piper şi zeamă de lămâie sau cu muştar, ulei şi zeamă de lămâie. După o cură de două săptămâni are proprietăţi nutritive la convalescenţi şi la persoane anemice, aducând organismului un supliment de săruri (de exemplu, calciu, magneziu), compuşi proteici şi substanţe antibiotice naturale. Are efecte bune şi în reumatism, obezitate şi oboseală generală;

- Tulpini (tije) fragede, mestecate în gură, pe stomacul gol, câte 5-8 bucăţi pe zi, timp de 2-4 săptămâni, au efecte de ameliorare rapidă a durerilor reumatice şi a inflamaţiilor glandulare şi hepatice, stimularea funcţiei vezicii biliare, cu dizolvarea şi eliminarea calculilor biliari, combaterea dischineziei biliare, gastritei hiperacide, aterosclerozei, gutei, afecţiunilor splinei, depurarea sângelui, evitarea stării de oboseală şi lipsei de energie. Persoanele astenice şi obosite vor simţi din primele zile o senzaţie de revigorare a vitalităţii corpului. În tratamentul diabetului se consumă zilnic câte 10-12 tije. La început, tijele au gust amar, dar, ulterior, devin fragede şi suculente;

- Suc din rădăcini proaspete şi frunze, preparat în lunile august-septembrie, prin adaus de glicerină (o lingură), în alcool de 90°; se ia câte o lingură, de 3 ori pe zi, timp de 3-6 săptămâni, fiind indicat în obezitate, reumatism, litiază, stimulent al funcţiilor hepatice şi renale, elimină calculii biliari şi intervine în stări de oboseală, astenie nervoasă, revigorarea tenului şi în boli circulatorii. Datorită proprietăţilor depurative, scade colesterolul din sânge. Este un bun aperitiv, tonic şi reconfortant.

Siropul de păpădie, bun pentru bolile ficatului

- Suc din flori de păpădie (90 ml), în amestec cu 270 ml suc de morcov sau 120 ml suc din salată de grădină, cu efect în bronşite. Dacă se amestecă cu suc de morcov (300 ml) şi suc de spanac (90 ml), este indicat în boli de ficat, iar în amestec cu suc de morcov şi suc de gulii (60 ml), se recomandă contra pojarului, scarlatinei şi difteriei;

- Sirop de păpădie din 300 g flori într-un litru de apă rece; se încălzeşte la foc redus până la fierbere, se lasă să infuzeze, acoperit, peste noapte, se strecoară, se stoarce sucul şi se adaugă 1 kg zahăr şi sucul de la ˝ lămâie. Se mai fierbe la foc redus, în vas descoperit, fără a distruge vitaminele, până se ajunge la consistenţa de sirop. Se consumă pe pâine cu unt, dând un gust plăcut, cu efecte în bolile de ficat şi ca depurativ al sângelui;

- Vin de păpădie dintr-un kg flori, care se fierb în 4 litri de apă timp de 10 minute; se lasă să macereze 20 de ore, se strecoară şi se adaugă 500 g zahăr; după răcire se pune drojdie de vin pentru fermentaţie;

- Tinctură de păpădie din 100 g rădăcini proaspete în 18 ml alcool 90°, 15 ml glicerină şi 17 ml apă; după macerare timp de 7 zile, se strecoară şi se iau câte 15-20 de picături, de 2-3 ori pe zi, într-o cură de 4 săptămâni, având rol de drenaj al aparatului renal şi a vezicii biliare;

- Pulbere din rădăcini şi frunze, uscate şi măcinate fin, din care se iau câte 5 g pe zi, în 3 reprize; se ţin sub limbă timp de 7-10 minute, după care se înghit cu miere;

- rădăcinile crude, spălate şi curăţate, mestecate în gură, au efecte în purificarea sângelui, îmbunătăţirea digestiei şi accelerarea diurezei, cu eliminarea toxinelor nocive din organism.

Infuzia din flori de păpădie elimină petele tenului

- Infuzie din flori pentru spălarea petelor de pe faţă (cuperoză);

- Decoct din 1-2 linguriţe pulbere din rădăcini, uscate şi măcinate, la 250 ml apă; se fierbe 5-10 minute, se strecoară şi se beau 1-2 ceaiuri pe zi în caz de erupţii dermatice, eczeme cu cruste, prurit, şi pentru spălarea părului şi a ochilor, dând o înfăţişare tinerească;

- Decoct din două linguri herba, uscată şi mărunţită, la 200 ml apă rece; se fierbe 30 de minute, se strecoară şi se aplică sub formă de comprese sau loţiuni pe tenul şi gâtul iritat, pătat sau înroşit;

- Decoct din tije, frunze şi muguri, filtrat de două ori şi folosit cu tampon steril pentru combaterea pistruilor, a albeţii pe cornee şi limpezirea ochilor. După prepararea decoctului se va adăuga o jumătate linguriţă de sare la cană pentru a aduce soluţia la concentraţia serului fiziologic;

- Decoct din rădăcini pentru combaterea hemoroizilor, a varicelor şi a ulcerelor varicoase, erupţii, eczeme şi alte boli de piele;

- Macerat la rece din doi pumni de herba proaspătă într-un vas cu apă rece, unde rămâne la macerat timp de 12 ore; apa se foloseşte la spălatul feţei, dând obrazului obosit o bună dispoziţie şi stare de odihnă;

- Suc din rădăcini - se aplică, de mai multe ori pe zi, pe negi, pete roşii, leziuni verucoase cutanate, până la dispariţia lor;

- Băi locale cu decoct din rădăcini pentru combaterea hemoroizilor şi a varicelor de gambă;

- Flori proaspete de păpădie - pentru frecarea locurilor afectate de tricofiţie;

- Frunze proaspete şi zdrobite se aplică sub formă de cataplasmă în caz de dalac (antrax, bubă neagră);

- Rădăcină mărunţită şi prăjită cu smântână proaspătă se aplică sub formă de cataplasmă pe zonele dureroase cu reumatism acut sau cronic, cu repetare zilnică până la încetarea durerii.