Dacă urmăm un tratament cu antibiotice și ne dorim ca el să fie eficient, trebuie să îl urmăm cu strictețe, exact așa cum ne-a recomandat medicul, fără să-l întrerupem, altfel riscăm să luăm degeaba
Lufarul, un peşte gustos oricum ar fi preparat
Lufarul este un pește foarte gustos, cu puține oase, care trăieşte în Marea Mediterană, în zona litorală a Mării Negre, dar şi în apele tropicale și subtropicale din oceanele Atlantic, Pacific și Indian. Are carnea roz, aproape dezosată, iar gustul său este asemănător cu cel al tonului. În compoziția lufarului se găsesc proteine valoroase, acizi grași Omega 3, vitamine, minerale care au un aport deosebit la sănătatea sistemului imunitar, cardiovascular, musculo-scheletic, al pielii și sistemului nervos. Un consum echilibrat, poate ajuta la prevenirea unor afecţiuni, precum atac de cord şi accident vascular cerebral, poate stimula sănătatea creierului şi poate reduce riscul de boli autoimune. Lufarul este delicios oricum ar fi preparate. Prăjit, la grătar sau la cuptor, gustul său rămâne unul foarte plăcut.
Rețete
Plachie de lufar
Ingrediente: 1,5 kg de lufar tăiat bucăți potrivite, 5 cepe medii, 2 ardei roșii, 1 ardei galben, 400 ml suc de roșii, 1 lingură pastă de tomate, 1 lingură sare de mare, 4-5 căței de usturoi, 2 crenguțe de rozmarin, 3-4 linguri de ulei. Preparare: Se taie ceapa peștișor și se pune la călit în uleiul încins, apoi se adaugă usturoiul tocat mărunt și ardeii tăiați joulien; se lasă la călit pentru câteva minute, apoi se adaugă sucul de roșii, pasta de tomate, sarea, piperul și se lasă să dea câteva clocote; se adaugă apoi bucățile de pește, crenguțele de rozmarin şi se acoperă bine cu sos; se mai lasă să fiarbă la foc mic încă 15-20 de minute, după care se poate servi.
Saramură de lufar
Ingrediente: 500 g lufar proaspăt, 1 ardei capia, 2 roșii, 1 ardei iute, 1 lingură ulei, 2 căței de usturoi, sare și piper după gust. Preparare: Peștele proaspăt, se curăță, se spală și se condimentează cu sare și piper după gust, apoi se frige pe o plită încinsă sau pe o tigaie antiaderentă aproximativ 3-4 minute pe fiecare parte, după care se dă deoparte. Pentru saramură, se pun 300 ml apă la fiert într-o oală, un praf de sare după gust, apoi se curăță și se taie legumele mai grosier și se coc pe plită sau în tigaie, după care se adaugă în apă și se mai fierb încă 4-5 minute; se adaugă apoi peștele și usturoiul şi se mai lasă să fiarbă încă 2-3 minute, după care se dă deoparte; se asezonează cu leuștean tocat și felii de lămâie. Se servește cu mămăliguță caldă.