Mecanismul hibernării la urși, speranţă pentru tratamente noi în diabet

Urșii mănâncă peste măsură îna­inte de hibernare și cu toate acestea nu fac diabet. Înțele­gerea mecanismului care îi protejează de diabet ar putea re­voluționa în viitor tratamentele împotriva acestei boli la oameni, în condițiile în care diabetul este în clasamentul principalelor 10 cauze de deces la nivel mondial.

Cunoaştem cu toţii comportamentul diferit al urșilor, în funcție de anotimp - iarna se retrag în bârlog pentru a hiberna și timp de câteva luni nu mănâncă şi nu beau apă, trăind doar din rezervele acumulate de organism. În această perioadă, urșii se pot îngrășa cu până la 4 kilograme pe zi, dar schimbările prin care trece organismul lor în timpul hibernării îi fascinează pe cercetători. 

Pentru a face față perioadei lungi fără hrană, organismul urșilor dezvoltă rezistență la insulină, un hormon secretat de pancreas, esențial în metabolizarea zaharurilor din organism, atât la urși, cât și în cazul oamenilor. În lipsa acestui hormon, organismul nu mai poate transforma alimentele consumate în energia de care are nevoie pentru a ne menține sănătoși.

Imediat după ce mâncăm, o parte din alimentele consumate sunt transformate, prin digestie, în zaharuri, care sunt principala sursă de energie pentru organism. Când crește nivelul de zahăr din sânge, pancreasul produce insulină, care atenționează celulele să metabolizeze zaharurile și să-și stocheze pentru mai târziu energia rezultată în urma acestui proces, a explicat Blair Perry, doctorand în științe biologice la Universitatea de Stat Washington, coautor al unui studiu pe această temă, prezentat în publi­cația științifică americană iScience. Orice disfuncție în funcționarea pancreasului face ca glicemia fie să crească prea mult, fie să scadă.

Rezistența la insulină apare atunci când celulele organismului nu mai reacționează la atenționările pe care le transmite insulina, iar acest lucru poate fi un indicator al apariției diabetului de tip 2, o afec­țiune care, netratată, afectează grav rinichii și alte organe vitale. În plus, rezistența la insulină crește riscul de obezitate, hipertensiune, dar şi nivelul trigliceridelor.

Urșii, spre deosebire de oameni, nu se confruntă cu riscul de a face diabet, iar rezistența la insulină care apare în perioadele de hibernare crește, de fapt, capacitatea organismului lor de a consuma rezervele în exces de grăsime. Cercetătorii americani au descoperit că acest lucru se datorează unui complex de opt proteine care joacă un rol esen­țial în reglarea nivelului de insulină și care acționează după principiul unui comutator care le „comandă” celulelor să-și blocheze răspunsul la acest hormon în perioadele de hibernare și apoi să-l reactiveze primăvara, când urșii se trezesc din hibernare și au nevoie să-și refacă resursele.

Unele dintre aceste opt proteine care îi protejează pe urși de diabet sunt prezente și în sângele uman, contribuind la reglarea nivelului de insulină în organism și a răspunsului la insulină. Unii oameni se nasc cu rezistență la insulină, dar în cele mai multe cazuri factorul principal de risc este obezitatea. Înțelegerea mecanismului prin care aceste proteine determină schimbarea metabolismului urșilor ar putea contribui la descoperirea unor tratamente noi împotriva diabetului și a rezistenței la insulină. (I. M.)