Mierea, un aliment unic cu proprietăți nutritive deosebite

Institutul de cercetare și educație Earthwatch din Marea Britanie a declarat albina, în 2019, drept „cea mai importantă ființă vie de pe planetă”. Această afirmație are ca argument faptul că peste 70% din culturile agricole depind de polenizarea realizată de insecte, între care albina ocupă un loc de frunte. Fără harnicele albine, producția de legume, fructe, cereale, semințe și furaje ar scădea drastic, circa 35% din producția mondială de alimente fiind direct dependentă de polenizatori.

Cele mai afectate ar fi producțiile de mere, pere, cireșe, vișine, piersici, caise, prune, mango, kiwi, dovlecei, castraveți, roșii, vinete, ardei, floarea-soarelui, rapiță, migdale, alune, nuci, cacao și cafea. Unele dintre acestea depind exclusiv sau într-o măsură extrem de mare de polenizarea realizată de albine: migdalele și cacaua - 100%, merele și cireșele - peste 80%, cafeaua - circa 50%. Prin răspândirea polenului plantelor, albinele asigură echilibrul ecosistemelor și biodiversitatea, fiind totodată un indicator ecologic al sănătății mediului.

Pe lângă aceste aspecte vitale, albinele ne bucură și ne ajută inclusiv prin propria lor hrană, mierea, și, generic, produsele stupului. Deși nu sunt esențiale pentru supraviețuirea noastră - putem trăi toată viața fără să fi gustat măcar o dată mierea, ele ne sunt benefice. Cu un conținut de aproximativ 80% zaharuri simple (fructoză, glucoză, maltoză, zaharoză etc.), 18% apă și 2% enzime benefice pentru digestie, vitamina C, toate vitaminele din complexul B (cu excepția B12), vitaminele A și E, minerale (potasiu, magneziu, calciu, fier, zinc, fosfor), aminoacizi, polifenoli (în special flavonoide antioxidante, dar și acizi fenolici, lignani, stilbene), mierea este un aliment unic și cu proprietăți nutritive deosebite. Desigur, aceste procente variază în diferitele tipuri de miere, ceea ce face ca unele să cristalizeze mai repede, cum sunt mierea de rapiță și cea de floarea-soarelui, pe când altele rămân fluide timp îndelungat, cum sunt mierea de mană și cea de salcâm. Această caracteristică se datorează în special raportului dintre glucoză și fructoză: în mierea care cristalizează repede domină glucoza, aceasta fiind și mai puțin dulce, pe când în mierea fluidă (salcâm, tei) domină fructoza, aceasta fiind totodată mai dulce.

Efecte medicinale şi terapeutice

Deși noi privim mierea ca un aliment de post, în realitate ea nu este preparată doar din nectarul florilor. Albinele prepară mierea printr-un proces foarte laborios și fascinant, care presupune tratarea enzimatică a nectarului. În timpul colectării nectarului din flori, acesta este depozitat temporar într-o porțiune a tubului digestiv al albinei, numită gușă meliferă. O enzimă de aici, numită invertază, descompune zaharoza din nectar în glucoză și fructoză. Ajunse la stup, albinele culegătoare predau nectarul deja prelucrat albinelor „procesatoare”, care adaugă enzime și reduc treptat conținutul de apă de la 70-80% la 18%. Acest lucru este deosebit de important, împiedicând degradarea în timp a mierii prin procese fermentative. După deshidratare, mierea este depozitată în celulele fagurilor, unde continuă să se matureze. În final, albinele acoperă mierea cu un căpăcel de ceară, în această formă mierea putând fi păstrată ani buni.

Calitățile nutritive și gustul dulce nu ne atrag doar pe noi. Multe animale caută miere: ursul brun și ursul negru, ratonii, liliecii fructivori, maimuțele și oposumii, dintre mamifere. În Africa există o specie de pasăre, honeyguide sau pasărea indicator, pe care oamenii o folosesc de secole pentru a găsi stupii de albine. Este un exemplu rar, dar frumos de cooperare între animale și oameni. Papagalii, stârcii și corbii sunt alte exemple de animale iubitoare de miere, la care se adaugă, desigur, viespile, bondarii și furnicile.

Dincolo de proprietățile nutriționale, mierea este utilizată și pentru efectele medicinale și terapeutice. Astfel, mierea este antibacteriană, antiinflamatoare, antioxidantă, cicatrizantă și expectorantă. Un rol important îl are și ca prebiotic, hrănind microbiota intestinală saprofită, adică „bună”. Aceste proprietăți o fac să fie căutată nu doar pentru alimentație, ci și în industria cosmetică, fiind utilizată în producerea de creme, măști, șampoane etc.

Totuși, deși antibacteriană, mierea poate conține sporii unei bacterii periculoase, Clostridium botulinum. Inofensivi în sine, odată ajunși în intestinul incomplet dezvoltat al sugarilor, aceștia germinează. Bacteriile produc toxina botulinică, una dintre cele mai puternice toxine naturale, care blochează transmiterea impulsurilor nervoase către mușchi. Aceasta cauzează slăbiciune generalizată, dificultăți de ridicare a capului, paralizie facială, simp­tome digestive (constipație, gaze, balonare), somno­lență excesivă și, în cazuri severe, chiar dificultăți de respirație. Din aceste motive, mierea este contraindicată la copiii mai mici de 1 an. Ulterior, cu maturizarea tubului digestiv și dezvoltarea microbiotei intestinale, sporii de C. botulinum nu mai reprezintă un pericol, deoarece mediul intestinal nu le mai permite germinarea.

O varietate de tipuri de miere

În anul 2024, consumul mediu de miere în România a fost estimat la 1,3 kg pe an per cap de locuitor, ocupând locul al treilea în Uniunea Europeană, după Grecia și Belgia. La nivel mondial, țările cele mai iubitoare de miere sunt Uruguay, cu un consum mediu de 3 kg pe an, și Croația, cu un consum de circa 2,6 kg pe an per cap de locuitor. Alte țări în care mierea ocupă un loc important în alimentația de zi cu zi sunt Slovenia, Elveția, Austria, Turcia, Ucraina, Slovacia.

Există peste 300 de tipuri de miere recunoscute comercial în lume, dar dacă luăm în considerare toate varietățile locale, numărul poate depăși 1.000. Cele mai cunoscute la nivel mondial sunt mierea de manuka, produsă în Noua Zeelandă, mierea de Sidr, produsă în Yemen și Arabia Saudită, mierea de salcâm, foarte populară în Europa și Asia, mierea de tei, apreciată mai ales în Europa Centrală și de Est, și mierea de eucalipt, foarte răspândită în Australia și America de Sud. Dintre acestea, mierea de manuka și de Sidr ocupă locurile 2 și 3 în topul celor mai scumpe din lume. Locul 1 îi revine unei varietăți de miere din Turcia: mierea Elvish, provenită dintr-o peșteră adâncă de 1.800 m din Valea Saricayir din nord-estul Turciei; mierea este extrasă cu ajutorul alpiniștilor. Totuși, ca și calități medicinale validate în multiple studii științifice, mierea de manuka rămâne pe primul loc, datorită conținutului mare de metilglioxal (MGO), un compus cu efect antibacterian puternic.

Apicultura românească este, de asemenea, foarte variată și valoroasă, datorită biodiversității bogate de la noi. Albinele noastre produc miere de salcâm, miere de tei, recomandată mai ales în răceli, miere polifloră, miere de floarea-soarelui, bogată în lecitină, miere de rapiță, valoroasă mai ales pentru conținutul crescut de colină benefică pentru sănătatea ficatului, miere de castan, care, deși mai amăruie, are beneficii asupra aparatului circulator, dar și varietăți mai rare, precum mierea de zmeur, coriandru, mentă, lavandă, hrișcă.