O istorie a anestezicelor

În afara combaterii durerii operatorii cu anestezicele generale, se poate obţine înlăturarea sensibilităţii dureroase şi cu anestezice locale. Aceste substanţe sunt capabile să întrerupă conducerea în fibrele nervoase, atunci când ele ajung la nivelul nervilor într-o concentraţie eficientă.

Primul anestezic local cunoscut a fost cocaina. Aceasta se găseşte în frunzele unui arbust denumit ştiinţific Erythroxylon coca, iar popular arborele de coca. Arbustul respectiv creşte în stare sălbatică în Munţii Anzi din America de Sud, dar şi în Ceylon şi Jamaica. Băştinaşii îl folosesc pentru faptul că, mestecând frunzele, se înlătură senzaţia de foame, sete şi oboseală. Un autor american observa chiar că băştinaşii măsoară distanţele între sate în frunze de coca. De exemplu, 3 frunze de coca ajung pentru 6 zile de marş. Din păcate însă, acest obicei, care exclude nevoia de hrană, face ca durata medie de viaţă a acestor băştinaşi să nu depăşească 35 de ani, deoarece mor prin epuizare.

Cocaina a fost izolată din frunze în 1860, de către Niemann. Aplicarea ei la nivelul limbii a determinat amorţeală şi lipsa aproape completă de sensibilitate. Injectată sub piele, cocaina a determinat insensibilitatea zonei la înţepătura cu un ac. Această observaţie nu a fost aplicată imediat, iar descoperirea efectului anestezic a fost atribuită câţiva ani mai târziu (în 1884) lui Karl Köller, prieten cu Sigmund Freud.

Este interesant cum Freud a pierdut paternitatea descoperirii, deoarece, deşi emisese ipoteza unei posibile acţiuni anestezice locale a cocainei, nu şi-a continuat cercetările, pentru că s-a dus să-şi viziteze logodnica, pe care nu o văzuse de doi ani. Când a revenit la Viena, a constatat că prietenul său, Köller, căruia îi împărtăşise ideile sale, efectuase experienţe decisive asupra acţiunii cocainei la animale şi le prezentase la Congresul de Oftalmologie de la Heidelberg. Freud a mărturisit mai târziu că prietenul Köller poate fi considerat pe bună dreptate descoperitorul anesteziei locale, care a devenit atât de importantă în mica chirurgie, dar că el nu a încercat nici o părere de rău, deoarece a avut ocazia fericită de a-şi întâlni logodnica.

Într-un interval relativ scurt după cele relatate, anestezia locală a fost introdusă în stomatologie şi chiar în chirurgia mare, atât sub forma blocurilor nervoase, cât şi sub forma anesteziei rahidiene. Din cauza faptului că alcaloidul cocaina provoca şi efecte secundare semnificative, dând chiar dependenţă, chimiştii au căutat preparate mai bine tolerate. Aşa au apărut, pe rând, procaina sau novocaina, care, deşi descoperită în 1905, se mai utilizează şi în prezent.

Bupivacaina, anestezicul care înlătură durerile naşterii

Ulterior, în 1948, a fost introdusă xilina sau lidocaina, cu acţiune mai rapidă şi mai intensă decât procaina şi, de asemenea, cu o eficacitate notabilă în terapia unor aritmii cardiace. Xilina a fost urmată, în 1952, de clorprocaină, care are însă un grad de neurotoxicitate, în 1957 de mepivacaină, cu acţiune ceva mai lungă decât a xilinei, şi de bupivacaină, introdusă în 1963. Acest din urmă anestezic local determină o anestezie prelungită şi este indicat a fi folosit pentru a înlătura durerea la naştere sau durerile postoperatorii. Administrată prin infuzie continuă, poate determina o analgezie eficientă timp de câteva zile. Din păcate, administrarea ei trebuie atent supravegheată, deoarece are efecte secundare la nivelul inimii.

Pentru anestezia pielii şi a mucoaselor s-au sintetizat ulterior şi alte anestezice locale. După câte se observă, cocaina, primul anestezic descoperit, a pierdut teren în faţa anestezicelor mai noi, aceasta şi datorită faptului că acest preparat prizat pe cale nazală determină o senzaţie de beţie şi de creştere a energiei fizice şi psihice, fenomene căutate cu aviditate de toxicomani. Utilizarea cronică în acest scop a cocainei determină însă fenomene de deteriorare somatică, individul consumator cronic prezentând o culoare galben pământie, fiind total lipsit de poftă de mâncare, epuizat fizic şi psihic, fenomene care pot conduce până la moarte. În clinică, cocaina se utilizează acum mai rar, doar pentru anestezia de suprafaţă a mucoasei oculare şi a celei nazofaringiene. Celelalte anestezice locale însă au multiple întrebuinţări în stomatologie, ORL, chirurgie şi obstetrică, constituind „arme“ foarte folositoare în lupta împotriva durerii.