Plante bune pentru tratamentul degerăturilor

Se apropie cu paşi repezi sezonul rece, cu zile în care temperaturile vor scădea mult sub pragul de îngheţ. De aceea, am considerat potrivit să prezentăm cititorilor „Ziarului Lumina“ câteva recomandări pentru tratamentul fitoterapeutic al degerăturilor, una dintre cele mai frecvente suferinţe în zilele friguroase de iarnă, în special la bătrâni, copii şi la persoanele cu organisme slăbite.

Uneori, din cauza gerurilor, sunt posibile degerături, mai ales la picioare, mâini, urechi şi nas, cu evoluţii dintre cele mai grave, ducând, adesea, la amputări. Nu trebuie uitat că, încercând să evite efectele gerurilor din timpul iernii şi ale ploilor reci de toamnă şi primăvară, multe persoane poartă încălţăminte neadecvată ca mărime şi formă, căpătând bătături, ciocuri şi monturi la picioare, care le fac viaţa de nesuportat în deplasările cotidiene.

Degerăturile sunt modificări locale şi generale ale ţesuturilor, produse sub acţiunea prelungită a temperaturilor excesiv de scăzute. Leziunile se produc, mai frecvent, la picioare, mâini, nas şi urechi, uneori destul de grave, în funcţie de intensitatea şi durata gerului, de alţi factori climatici (vânt rece, umezeală, variaţii termice), precum şi de lipsa de mişcare, oboseală, epuizare după un efort fizic intens, consumul excesiv de alcool şi tutun, încălţăminte şi îmbrăcăminte neadecvată şi rezistenţa scăzută a organismelor, mai ales la acelea cu circulaţie sanguină deficitară la periferia membrelor, cu referire specială la copii, bătrâni, bolnavi, persoane anemice.

În raport cu gravitatea afecţiunilor produse asupra organismului, degerăturile se pot grupa în:

- degerături de gradul 1, caracterizate de înroşirea pielii, însoţită de mâncărimi;

- degerături de gradul 2, cu învineţirea pielii, amorţeli graduale şi dureri, cu apariţia de băşici cu conţinut seros sau sangvinolent;

- degerături de gradul 3, cu necrozarea superficială a pielii şi a ţesutului subcutanat;

- degerături de gradul 4, cu gangrene adânci, uscate sau umede, în urma necrozărilor de profunzime.

Frecvenţa degerăturilor este mai mare la persoanele care lucrează în frig (mai ales cu obiecte metalice), care stau mult în picioare fără mişcare, la cei care călătoresc sau fac sporturi de iarnă, care cad în apă rece sau sunt în stare de ebrietate.

Degerăturile se pot agrava prin complicaţii cu reducerea vitezei de circulaţie a sângelui, arterite, mutilări de membre, incapacitate de funcţionare a picioarelor şi a mâinilor.

La asemenea suferinţe, fitoterapia recomandă utilizarea plantelor cu acţiuni hemostatice, astringente, calmante, cicatrizante şi antiseptice.

Regimul alimentar rămâne, în general, nemodificat, întrucât afecţiunea apare accidental şi evoluează într-un interval relativ scurt. Unele legume şi fructe se aplică în tratamente externe, care pot grăbi procesul de refacere şi vindecare a epidermei lezate.

Băi locale cu plante medicinale

Pentru degerăturile uşoare se pot utiliza unele specii medicinale aplicate sub formă de băi locale, comprese sau cataplasme, fără a strânge cu un bandaj care ar împiedica circulaţia sângelui.

Băile locale se fac cu infuzii sau decoct în care se ţin părţile degerate, cu repetare de 3 ori pe zi, folosind:

- flori de gălbenele (15-20 g la un litru apă clocotită), pentru refacerea circulaţiei sângelui;

- herba de schinel (20 g fierte 15 minute într-un litru de apă), cu proprietăţi cicatrizante şi antiseptice;

- scoarţă de stejar (25-30 g fierte 15 minute într-un litru apă), cu acţiune astringentă, cicatrizantă şi dezinfectantă;

- muguri de plop negru (25-30 g la litru apă), cu calităţi antiseptice şi cicatrizante;

- rădăcini şi frunze de ţelină tăiate mărunt şi fierte 45 minute în doi litri apă; în decoctul cald la 400C se introduc părţile degerate de trei ori pe zi, cu repetare timp de 3-5 zile, reîncălzind acelaşi decoct;

- rădăcini de obligeană (200 g macerate la rece timp de 10 ore în 5 litri apă şi apoi încălzire uşoară pentru îmbăierea locului afectat timp de 20 de minute);

- fructe de castane sălbatice (20 de bucăţi zdrobite şi fierte timp de o oră în 5 litri de apă); zilnic se face o baie locală timp de 30 de minute, cu repetare în 4-12 zile în funcţie de gravitatea degerăturii;

- amestec din plante (frunze de nuc, schinel şi frunze de gutui în părţi egale, câte 4 linguri din fiecare la 3 litri apă), cu care se face infuzie pentru îmbăierea părţii degerate timp de 10 minute;

- amestec din sunătoare, muşeţel, gălbenele şi coada calului (în părţi egale), din care se iau trei linguri, pentru prepararea unei infuzii în trei litri de apă clocotită;

- amestec din flori de arnică şi de fân, scoarţă de stejar şi rădăcini de obligeană, din care se iau câte trei linguri pentru infuzare în trei litri apă clocotită;

- amestec din rădăcini de tătăneasă (8 linguri), scoarţă de stejar (4 linguri), flori de fân (4 linguri), flori de arnică (două linguri) şi herba de coada calului (două linguri) fierte în 5 litri de apă;

- amestec din scoarţă de stejar, salcie şi arin (în părţi egale), din care se iau 200 g pentru fierbere 10 minute în 5 litri apă; se face o baie locală pe zi la temperatura de 20-250C;

- amestec cu infuzie din frunze de nuc şi flori de fân.

Cataplasme, comprese, tincturi

- cataplasme cu flori de gălbenele, flori şi frunze de lumânărică, fierte 5 minute în lapte şi seminţe de gutui macerate timp de 10 ore în apă clocotită;

- cataplasme cu foi de varză murată, hrean ras amestecat cu miere de albine, ridichi rase, cartofi zdrobiţi, ceapă tăiată în felii, frunze proaspete de aloe şi un strat de miere de albine acoperit cu o pânză curată;

- comprese cu infuzie de gălbenele, decoct din seminţe de gutui, muguri de brad, scoarţă de stejar şi sucuri din lămâi, castraveţi şi ceapă;

- comprese din amestec de plante: scoarţă de stejar (25 g), rădăcină de tătăneasă (25 g), flori de gălbenele (20 g), herba de mentă (20 g) şi flori de muşeţel (10 g); din amestec se iau două linguri la 250 ml apă, care se fierbe 10 minute la foc domol;

- comprese din amestec de plante: flori de arnică şi de fân, herba de coada calului, rădăcini de obligeană şi scoarţă de stejar, din care se infuzează două linguri la 250 ml apă clocotită;

- tincturi pentru badijonarea zonelor afectate cu flori de gălbenele (20 g flori macerate 8 zile în 100 ml alcool 70% şi diluate apoi cu apă fiartă şi răcită (1:10) ;

- unguente folosite la 1-2 zile după băile locale şi comprese. Sunt eficiente alifiile de gălbenele şi propolis (de tre-patru ori pe zi) sau din fructe de vâsc (100 g zdrobite şi omogenizate în 100 g untură încălzită);

- frecţii locale cu ulei de mentă şi lavandă.

Apiterapia recomandă unguent cu propolis (Propoderm) în doză de 20-30 % în vaselină, aplicat de trei ori pe zi.

Cum ne alimentăm?

Regimul alimentar are un rol important, cei afectaţi de degerături necesitând cantităţi sporite de calorii, din care să nu lipsească fructele şi legumele (morcov, ţelină, cartofi, gutui, portocale), bogate în săruri minerale, care asigură menţinerea rezistenţei locale şi generale a organismului.

Frecţionarea părţilor degerate cu zăpadă este contraindicată

O practică empirică destul de des folosită şi astăzi este frecţionarea părţilor degerate cu zăpadă; o asemenea practică este contraindicată, deoarece poate accentua leziunile cutanate, ducând chiar la necrozarea lor. În drumul spre casă, victima va fi trasportată bine învelită în blănuri sau pături groase, iar zonele degerate vor fi acoperite cu o blană sau o flanelă groasă, în acest timp trebuind să se consume numai băuturi calde şi dulci.

Pentru prevenirea degerăturilor este indicată călirea organismului în timpul iernii prin băi de soare, exerciţii fizice, mers cu picioarele goale prin iarbă umedă şi prin apa mării. Se va purta o îmbrăcăminte uscată şi călduroasă, încălţăminte largă, căptuşită cu blană, mănuşi groase, ciorapi de lână sau bumbac.

Nu se recomandă purtarea jartierelor sau bandajelor, care împiedică circulaţia normală a sângelui. Se va evita imobilizarea corpului prin statul prelungit în picioare sau în poziţii fixe. De asemenea, se va evita consumul de alcool şi de tutun.