Preparatele din frunze de mesteacăn, eficiente în litiaza renală

Cu multiple însușiri terapeutice, mesteacănul este folosit în scopuri medicale în toată perioada de vegetație. Proprietăți terapeutice de mare importanță sunt cele antiseptice, antimicrobiene, antibacteriostatice. Prin aceste însușiri, mesteacănul este un adevărat elixir pentru rinichi, vezică urinară și căi respiratorii.

Preparatele din mesteacăn pot fi utilizate cu mult succes în prevenirea și combaterea multor afecțiuni, atât interne, cât și externe.

Cele mai bune rezultate se corelează cu bolile renale și genitale, la care intervin cantitățile mari de flavonoide existente în frunze și scoarță. Prin efectele antiinflamatoare și antiseptice se curăță tractul renal și urinar de eventuale toxine sau de infecții bacteriene (în caz de cistită, nefrită și uretrită).

În plus, acționează direct prin eliminarea excesului de săruri minerale, separate sau compactate sub formă de nisip și calculi. De reținut că o eficiență deosebită prezintă tinctura de mesteacăn, amestecată, în părți egale, cu tinctura de ienupăr, pentru a evita îmbolnăvirile de cistită, pielită, nefrită cronică și pielonefrite.

Pe baza rezultatelor de până acum se poate aprecia că infuzia din frunze este cel mai bun remediu în tratarea litiazei renale, având efecte de dizolvare a calculilor din rinichi și din căile urinare. Efectul este mai intens în cazul prezenței uraților (săruri cu calciu ale acidului uric, format la o alimentație cu exces de proteine animale). Acțiunea de dizolvare a uraților se asociază excelent cu infuzia din frunze de merișor și flori de meșețel.

Acțiunea diuretică se exercită și prin eliminarea din sânge și urină a excesului de acid uric, uree și creatinină sau a excesului ionilor de clor și sodiu. Aceste cantități în exces sunt foarte periculoase prin declanșarea unor afecțiuni foarte grave, cum ar fi uremia, hiperazotemia, albuminuria, insuficiența renală și mitrală și chiar blocajul renal. Tot efectul diuretic al preparatelor din frunze și scoarță de mesteacăn poate interveni în edeme de origine renală și cardiacă (manifestate prin picioare umflate) și în diminuarea excesului de colesterol rău (LDL).

Alte afecțiuni în care s-au constatat efectele benefice ale preparatelor din mesteacăn sunt:

Combaterea hipertensiunii arteriale, a cardiopatiei ischemice și a aterosclerozei coronariene, evitând tulburările caracteristice (amețeli, dureri de cap, vertij și acufene-zgomote în urechi);

Combaterea durerilor reumatismale, a inflamațiilor articulare, artrite, artroze și gută, ca urmare a proprietăților antiinflamatoare, efectul fiind mai evident în cazul asocierii cu osul iepurelui, urzică și crețușcă;

Previne diabetul zaharat;

Stimulează secrețiile gastrice, biliare și intestinale și, implicit, pofta de mâncare în caz de anorexie;

Combaterea infecțiilor intestinale, enterite, enterocolite, colite de fermentație și de putre­facție (în asociere cu salvie și cu scoarță de stejar);

Combaterea ascitei (în asociere cu ienupăr), a dispepsiei și a anacidității gastrice;

Efecte bune în tratarea unor boli respiratorii ca bronșita cronică și acută, laringita, esofagita, guturaiul și gripa;

Combaterea obezității și a celulitei.

Seva de mesteacăn este eficientă în îmbunătățirea tonusului copiilor și a persoanelor cu tulburări de nutriție. Extractul din muguri evită înfundarea ganglionilor limfatici. Contra negilor și a rănilor este indicată o bucată din scoarță proaspătă, schimbată în fiecare zi, care se așază direct pe piele.

Formele de utilizare

Frunzele de mesteacăn au efecte diuretice și depurative, acționând prin eliminarea excesului hidric și a toxinelor din corp, stimulând schimburile de substanțe organice. Se folosesc sub diferite forme:

Infuzie din 10 g frunze tinere uscate la 250 ml apă clocotită; se infuzează două ore în vas acoperit și se bea, pe parcursul zilei, în porțiuni mici, urmate de puțină apă;

Infuzie concentrată din 20 g frunze tinere uscate la 200 ml apă în clocot, se adaugă un vârf de cuțit de bicarbonat de sodiu când infuzia a scăzut la temperatura de 400C; se infuzează șase ore și se beau două-trei cești pe parcursul zilei, la intervale de patru ore, cu efecte diuretice în edeme renale și cardiace și pentru eliminarea toxinelor și a acidului uric;

Infuzie din amestec de frunze de mesteacăn, coada calului și boabe de ienupăr (în părți egale) din care se ia o lingură cu vârf la 250 ml apă clocotită, se lasă să infuzeze 10 minute și se beau patru căni pe zi, cu efecte multiple;

Infuzie din amestec format din frunze de mesteacăn (trei părți), frunze de melisa (două părți), semințe pisate de fenicul (două părți), fructe uscate de măceș (o parte), flori de soc (o parte) și herba de trei-frați-pătați (o parte). Se ia o linguriță amestec la 250 ml apă clocotită, se infuzează acoperit 10 minute, se strecoară și se beau câte trei căni pe zi timp de patru-șase săptămâni, cu efecte de purificare și detoxifiere a organismului;

Scoarța de mesteacăn este bogată în acid betulinic și salicilați cu proprietăți antivirale. Se fo­losește în diferite forme de preparate:

Decoct dintr-o linguriță scoar­ță uscată și măcinată la 200 ml apă rece; se fierbe 5 minute și se beau câte două căni pe zi, înainte de mesele principale, mai ales de către bolnavii cu friguri intermitente și frisoane;

Tinctura din scoarță (20 g în 100 ml alcool 400), din care se iau câte 20-30 picături diluate în 50 ml apă, două-trei ori pe zi, pe o durată de 20-30 de zile;

Vin tonic preparat din 50 g scoarță uscată și măcinată la un litru vin roșu; se macerează timp de șapte zile, se strecoară și se bea câte un pahar înainte de mesele principale.
Mugurii de mesteacăn au pro­prietăți antibiotice și se folosesc sub diferite forme:

Decoct din 100-120 g muguri uscați, care se fierb în 750 ml apă, până scade lichidul la 500 ml; se adaugă 1 g bicarbonat de sodiu pentru dizolvarea rășinilor, se strecoară și se bea întreaga cantitate, fracționată în cursul zilei.

Seva de mesteacăn, obținută primăvara prin incizii în ramuri tinere sau în tulpini, are puternice acțiuni diuretice și se bea câte un pahar de 50 ml în fiecare dimi­neață, pe stomacul gol, pe o durată de 15-20 de zile. Are efecte de stimulare generală a funcțiilor vitale ale organismului și de dizolvare a calculilor renali.

Tratamente externe

Decoct concentrat din 30-50 g scoarță la un litru apă; se fierbe 10 minute și se aplică sub formă de comprese în dermatoze și răni.

Prin arderea scoarței se obține un dohot bun pentru tamponarea leziunilor de impetigo, pecingine sau râie.

Tinctură preparată din 20 g muguri uscați și mărunțiți, care se macerează timp de 14 zile în 100 ml alcool 700; se aplică local sub formă de cataplasme în diferite afecțiuni dermatice, inclusiv arsuri.

Seva se folosește la spălarea zilnică a zonelor cu pistrui și pete maronii și în tratamente care urmăresc să combată cuperoza, acneea, micozele cutanate, seboreea și alopecia.

Extractele din frunze se dovedesc un bun tonic capilar pentru stimularea creșterii părului și favorizarea revigorării firelor de păr. Pentru asta se masează regulat pielea capului cu sevă, ultima clătire a părului fiind făcută cu infuzie concentrată din frunze.

Băile pe cap cu infuzie din frunze au un rol important în calmarea iritațiilor pielii și în întărirea rădăcinii părului.

Atenție, în timpul tratamentelor cu produse de mesteacăn este necesar un consum mai mare de lichide, în special apă plată.