Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Sănătate Probleme acustice la nou-născuţi şi sugari

Probleme acustice la nou-născuţi şi sugari

Un articol de: Doina Dumitriu - 04 Iulie 2007

Din categoria sindroamelor acustice fac parte surditatea şi surdo-mutitatea, acufenele (senzaţia de zgomot în urechi) şi, mai rar la copii, hipoacuziile şi paracuziile.

Surditatea reprezintă greutatea sau imposibilitatea de percepe sunetele şi de a înţelege graiul articulat. În funcţie de momentul producerii, de tip, de grad şi de uni- sau bilateralitatea acesteia, scăderea sau absenţa auzului se poate însoţi la copii de întârzieri sau tulburări, care pot ajunge până la surdo-mutism.

Surditatea copilului poate apărea prenatal, intranatal sau postanatal, după momentul în care factorul patogenic a acţionat asupra aparatului cardiovascular. În viaţa intrauterină se pot produce aplazii sau dismorfii ale urechii, nervilor sau centrilor auditivi, urmate de surditate de cauze genetice sau embrionare, prin diverse noxe exercitate asupra femeii gravide, mai ales în primele trei luni de sarcină. Alte cauze sunt traumatismele, infecţiile (sifilisul, rubeola, toxoplasmoza), iradiaţii ionizante. În timpul naşterii, urechea poate fi afectată prin traumatismul obstetrical (contracţii prelungite, aplicarea de forceps, compresiunea cordonului), care poate determina hemoragii intracraniene, cu caracter compresiv, fracturi labirintice sau prin anorexie neonatală. După naştere, scăderea sau pierderea auzului pot fi provocată de: lipsa de igienă a mediului ambiant al copilului, inflamaţia diverselor segmente ale urechii, infecţii ale sistemului nervos central sau ale foselor nazale.

Alte cauze ale scăderii sau pierderii auzului după naştere sunt: intoxicaţiile endogene (diabet, carenţe în săruri minerale de K, Na, Ca) sau exogene, cu oxid de carbon, cele medicamentoase (streptomicina sau prin supradozarea oricărui medicament). Tot aici sunt incluse traumatismele craniene, parazitozele intestinale, tumori ale urechii.

Cum poate fi depistată boala

Surditatea poate fi depistată mai uşor sau mai greu în funcţie de vârsta la care s-a produs. În legătură cu vârsta, surditatea la sugar şi la copilul mic poate rămâne mult timp nedepistată, dacă nu există leziuni vizibile (malformaţii, inflmaţii sau tumori ale urechii externe) sau dacă nu există posibilitatea efectuării unei electrocohleografii sau chiar a unei audiometrii intrauterine. În aceste cazuri, doar supravegherea atentă din partea părinţilor şi întârzierea apariţiei vorbirii poate atrage atenţia asupra deficitului auditiv. La copiii mai mari, intraţi deja în colectivitate, scăderea auzului devine evidentă în special dacă este bilaterală. După intensitate, scăderea de auz poate fi uşoară, cu perceperea sunetelor până la 30 de decibeli, moderată, între 30-50 decibeli, accentuată, între 50-90 decibeli, sau totală (Cofoza).

În ceea ce priveşte tipul de surditate, acesta variază cu localizarea leziunii la aparatul de transmisie sau la cel de percepţie, asocierea leziunilor producând o surditatea mixtă.

Diagnostic dificil pentru copiii cu vârstă mică

Surdităţile accentuate, bilaterale şi precoce se însoţesc totdeauna de diverse tipuri şi grade de tulburări de vorbire (şi scris), care pot varia de la pronunţarea sau scrierea defectuoasă până la mutitatea totală (surdo-mutism), iar aceasta poate produce, la rândul ei, o insuficientă dezvoltare a intelectului copilului. Din cauza scăderii sau absenţei auzului şi dificultăţii exprimării, copilul surd se integrează greu în colectivitate, devine timid, retras, indiferent sau agresiv, de aceea se impune educarea şi instruirea lor cu o deosebită răbdare şi bunăvoinţă din partea anturajului şi internarea lor în grădiniţe şi şcoli generale la vârsta indicată.

Diagnosticul de surditate este cu atât mai dificil cu cât vârsta copilului este mai mică. În elaborarea unui diagnostic corect este necesară colaborarea între un orelist, radiolog, logoped, neuropsihiatru.

Tratamentul surdităţii infantile are trei componente: restabilirea integrităţii anatomice şi funcţionale a aparatului acustico-vestibular, folosirea la maximum a resturilor auditive şi educarea vorbirii.

Profilaxia surdităţii copiilor, la îndemâna oricui, constă într-o corectă igienă generală şi auriculară şi în prevenirea şi tratamentul precoce şi corect al bolilor urechii. O atenţie deosebită trebuie acordată prevenirii surdităţii infantile de igiena medicamentoasă. Pentru aceasta se va evita pe cât posibil administrarea la gravidă şi copil a unor medicamente, cum ar fi streptomicina, gentamicina.

Foarte important este a se evita iradiaţiile în scop diagnostic sau terapeutic în primele luni de sarcină, precum şi traumatismele pre-, intra-, postnatale.