Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Puteţi face gimnastica medicală şi la domiciliu
Deoarece nu există tabletă sau unguent medicamentos care să refacă mişcarea în parametrii ei minimi (amplitudine şi forţă), ci doar prin mişcare, organismul se poate antrena spre mobilitate, gimnastica medicală fiind un remediu de neînlocuit pentru aparatul locomotor şi nu numai.
Prin antrenare susţinută, adică prin punerea în mişcare a articulaţiilor în angrenajul lor osos şi a părţilor moi înconjurătoare, de mai multe ori, în mod repetat, la amplitudine tot mai mare, cu o forţă progresiv crescută, la un om normal se poate ajunge la performanţe sportive, iar un om bolnav, căzut la pat, se poate ridica la obligaţiile zilnice obişnuite, putându-se auto-întreţine şi auto-deplasa. Articulaţiile, cu muşchii ce se inserează pe extremitatea oaselor apropiate, se mobilizează numai la comanda creierului, transmisă prin nervii periferici, încât şi integritatea sistemului nervos şi periferic trebuie guvernată de voinţa de a face mişcare şi de dorinţa de a ajunge la un rezultat bun. Dotările pentru gimnastica la domiciliu sunt minime: un spaţiu liber de 2,5/2,5 m, de obicei în camera de zi, sufragerie sau hol, departe de vitrine, lustre sau geamuri, ce pot fi lovite din greşeală. Pe jos nu trebuie mai mult de un covor, saltea subţire sau pătură pentru gimnastica din poziţia culcat, un scaun cu spătar pentru poziţia de lucru stând în şezut şi este foarte bine dacă se poate utiliza oglinda din hol pentru urmărirea şi corectarea mişcărilor. Ca „aparate“ de lucru pentru coordonarea mişcărilor sunt bune o coadă de mătură sau ciocanul de bătut carnea şi maşina de râşnit cafea în loc de greutăţile de mâini. Tehnica de lucru Dacă nu ne instruieşte un specialist, analizăm singuri care încheietură este bolnavă, care mişcare nu poate fi făcută din cauză că libertatea încheieturii este limitată de durere, pentru că este blocată sau pentru că muşchii nu au putere să facă mişcarea. Apoi, aşezaţi în poziţia cea mai comodă şi naturală, preferabil în faţa oglinzii, încercăm să facem liber mişcarea limitată, eventual primele 10-15 minute ajutaţi cu mâna. După ce am descoperit sensul normal al mişcării, facem mobilizările tot mai ample, de un număr de ori cât să nu ne obosească. După o pauză de odihnă de câteva minute, reluăm mişcarea ceva mai repede, mai amplu şi de un număr de ori mai mare. Şedinţa de lucru durează între 20 şi 60 de minute, crescând progresiv. După apariţia oboselii, ne odihnim 12-24 de ore pentru a face o nouă şedinţă de gimnastică. Eventual, dacă s-au obţinut unele progrese, îngreunăm mişcarea cu o greutate simplă. Răbdarea şi repetiţia sunt secretele succesului şi, dacă tinerii găsesc aceste calităţi pentru a-şi întări muşchii pectorali şi ai braţelor, pentru a poza în artişti de cinema sau culturişti, de ce un suferind nu ar avea dorinţa şi ambiţia de a se reîntoarce cât mai repede la o viaţă normală? Gimnastica la domiciliu este recomandată celor care suferă de boli reumatismale ce restrâng mobilitatea osteoarticulară şi care luptă cu durerea şi anchilozarea. Statisticile arată că un adult din cinci are o boală reumatismală. De asemenea, este recomandată celor care desfăşoară o muncă sedentară, la birou, în şcoală, la o maşină de cu-sut. În cazul acestora, este indicată măcar acasă, dacă nu pot sta, în pauzele din cursul zilei, să mobilizeze toate încheieturile, ajutând astfel inima, plămânii, tubul digestiv să lucreze normal. Nu în ultimul rând, gimnastica se recomandă muncitorilor care fac eforturi fizice mari, din poziţii grele şi incomode. Agricultorii, betoniştii, forjorii trebuie să-şi relaxeze muşchii contractaţi o zi întreagă şi să armonizeze mişcările întregului corp. Bolnavii cu insuficienţă cardiacă, insuficienţă respiratorie, boli digestive, venoase îşi îmbunătăţesc sănătatea prin mişcarea generală osteoarticulară.