Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Răspundem cititorilor: Legumele şi fructele, scut de protecţie în faţa cancerului
Călin G., jud. Bihor: „Mă adresez prof. Constantin Milică cu rugămintea de a indica cum poate fi prevenit cancerul prin metode naturiste“
Prof. Constantin Milică: Pentru prevenirea cancerului este obligatoriu să ţinem cont de câteva reguli alimentare şi de viaţă. Iată care sunt cele mai importante: - adoptarea unei diete vegetariene, bogate în fructe, legume şi cereale; - limitarea consumului de carne roşie sub 80 g/zi şi înlocuirea cu peşte şi carne de pui; - interzicerea consumului de grăsimi animale şi înlocuirea lor cu cantităţi moderate de uleiuri vegetale (măsline sau floarea-soarelui); - evitarea consumului de alimente prăjite, afumate sau arse; - reducerea la minimum a alimentelor preparate termic; - limitarea consumului de zahăr şi de dulciuri concentrate; - limitarea consumului de alimente sărate; - evitarea consumului de alimente alterate, cu termen depăşit de conservare şi cu pericol de contaminare cu micotoxine; - controlul riguros al procentului de aditivi chimici, coloranţi şi conservanţi din alimente şi băuturi; - folosirea plantelor aromatice autohtone pentru condimentarea alimentelor; - fracţionarea alimentaţiei zilnice în 4-5 mese; - interzicerea consumului de băuturi alcoolice; - evitarea stărilor ponderale extreme (anemie sau obezitate); - respectarea zilnică a unui program de exerciţii fizice, sporturi moderate şi plimbări în aer liber. Lunar se va ţine o dietă de curăţire pe o durată de 3-7 zile, în timpul căreia se vor consuma numai sucuri de legume şi fructe, produse apicole (miere, propolis, păstură care vor înlocui zahărul), complex vitaminic natural (E, C, B, beta-caroten), unele săruri minerale (Zn, Mg, Se) şi ceaiuri medicinale. În casa unui bolnav, înainte de intrare în iarnă, trebuie să se facă o bună aprovizionare cu legume şi fructe pentru prepararea sucurilor naturale. Dintre legume să nu lipsească pătrunjel, spanac, sfeclă roşie, ţelină, morcov, varză albă, conopidă, castraveţi, fasole păstăi, mazăre boabe, tomate, ceapă, usturoi, praz, ridichi şi cartofi (de preferat copţi), iar dintre fructe sunt recomandate mere roşii, struguri, cireşe, vişine, piersice, gutui, lămâi, portocale, zmeură, căpşuni, afine, coacăze şi alte fructe de pădure. Nu trebuie să fie neglijat somnul profund. S-a stabilit că în timpul somnului se sintetizează un hormon special, melatonina, care acţionează ca un antioxidant cu rol în păstrarea integrităţii moleculei de ADN şi în reducerea secreţiei de estrogen ce alimentează creşterea tumorilor mamare şi ovariene.