Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Sănătate Rolul magneziului în buna funcţionare a organismului

Rolul magneziului în buna funcţionare a organismului

Data: 04 Aug, 2007

Magneziul este o substanţă minerală esenţială pentru buna funcţionare a organismului uman. Scheletul osos conţine jumătate sau chiar mai mult din cele 25 g de magneziu care sunt în organismul unui matur, aproximativ 1% aflându-se în lichidele din organism, iar restul în muşchi şi în ţesuturile moi.

Acest component mineral se asimilează dificil în intestine şi de la 60% până la 70% din magneziul obţinut din alimentaţie se elimină prin fecale. Dar aceste procente se modifică în funcţie de cantitatea de magneziu conţinută de alimentele consumate. În cazul unei alimentaţii sărace în magneziu, se asimilează până la 75%. Întrucât magneziul este un component al clorofilei din plante, el se întâlneşte în orice verigă a lanţului alimentar; astfel, orice aliment neprelucrat conţine o cantitate oarecare de magneziu, deşi aceste cantităţi sunt diferite. Cele mai bogate surse de magneziu sunt seminţele integrale, ca alunele, bobul, germenii de grâu şi cerealele nedecorticate (nedecojite). Măcinarea grâului (înlăturarea cojii şi a straturilor embrionului) înlătură până la 80% din cantitatea de magneziu.

Alte surse alimentare sunt legumele, spanacul, soia, melasa, făina de grâu, crevetele, moluştele, crabii. De asemenea, în cantităţi mai mici magneziul este conţinut în ficat şi în carnea de vită. Apa dură poate servi drept sursă suplimentară de magneziu şi calciu, însă concentraţia lor în apă diferă mult în funcţie de diferitele zone. Apa obişnuită, de obicei, conţine foarte puţine substanţe minerale de acest fel.

Funcţiile magneziului în organism

Magneziul participă, în calitate de cofactor, la peste 300 de reacţii enzimatice cunoscute, incluse în spectrul activităţii metabolice. Producerea energiei, metabolismul glucozei, oxidarea acizilor graşi şi activarea aminoacizilor, toate au nevoie de magneziu. Magneziul participă la biosinteza proteinelor (formarea proteinelor organismului), dar şi la transmiterea informaţiei genetice.

Concomitent, magneziul participă la transmiterea semnalelor nervoase, sporeşte adaptarea la frig, serveşte drept parte componentă a oaselor şi a smalţului dentar şi, de asemenea, participă la vasodilatare.

Interacţiuni posibile:

- calciul poate reduce cantitatea asimilată de magneziu, întrucât acestea împart între ele sistemul comun de transport în intestine. Raportul dintre cantitatea de calciu şi cea de magneziu în alimentaţie trebuie să fie 2:1;

- cantitatea mare a grăsimilor din alimentaţie poate reduce cantitatea asimilată de magneziu, întrucât acizii graşi formează, împreună cu magneziul, săruri asemănătoare cu săpunul, care nu se asimilează în tractul gastrointestinal;

- alimentele fibroase pot influenţa pierderea unor substanţe minerale, inclusiv a magneziului;

- administrarea suplimentară a acidului folic poate spori necesitatea calciului, din cauza creşterii activităţii enzimelor, care au nevoie de magneziu pentru o activitate normală;

- fierul poate reduce cantitatea de magneziu asimilată în intestine.

- calciferolul (vitamina D) stimulează, într-o măsură oarecare, asimilarea magneziului în intestine, dar, întrucât acest efect se referă în măsură mai mare la calciu, administrarea suplimentară a calciului poate provoca insuficienţă relativă de magneziu;

- deficitul vitaminei E poate reduce nivelul magneziului în ţesuturi;

- alcoolul, potasiul şi cofeina sporesc pierderea magneziului prin rinichi;

- consumarea cantităţilor mari de zahăr determină creşterea nevoii de magneziu;

- alimentaţia bogată în proteine impune o suplimentare a magneziului, îndeosebi în timpul construcţiei ţesuturilor noi, adică la copii, la cei care practică sportul, la gravide şi la mamele care alăptează;

- magneziul este necesar pentru activitatea normală a vitaminelor din grupul B, întrucât acesta este un cofactor necesar formării tiaminpirofosfatului, care se formează în organism înainte de a putea fi folosite tiamina şi alte vitamine din grupul B;

- unele preparate diuretice pot contribui la eliminarea magneziului prin rinichi. Această categorie de medicamente include furosemidul.

Mod de administrare

Conform normelor alimentare recomandate, dozele de magneziu recomandate sunt de 4,5 mg/kg corp pentru persoanele adulte de ambele sexe. Aceasta ar însemna aproximativ 280 mg zilnic pentru majoritatea femeilor şi 350 mg zilnic pentru majoritatea bărbaţilor. În timpul sarcinii, pentru buna dezvoltare a fătului, e bine să se consume suplimentar cel puţin 20 mg de magneziu. Mamele care alăptează trebuie să consume suplimentar 60 mg de magneziu zilnic pentru a completa cantitatea pierdută prin lapte.

Doza necesară copiilor de la 1 până la 15 ani este puţin mai mare decât doza pentru maturi, pentru că la această vârstă are loc formarea oaselor. Conform normelor alimentare recomandate, pentru a preveni deficitul de magneziu la copii, aceştia au nevoie zilnic de 6 mg de mineral pentru fiecare kg al corpului.

Pulberea şi pastilele de dolomit constituie o sursă accesibilă de magneziu. Doza obişnuită este de 1/2-1 linguriţă de pulbere (sau doza echivalentă sub formă de pastile) dizolvată în apă, de trei-patru ori pe zi.

Tratarea simptomelor serioase de insuficienţă, a dereglărilor profunde cronice ale tractului gastrointestinal ce împiedică asimilarea normală a componenţilor alimentari, sau, în cazul unor dereglări ereditare rare, a incapacităţii asimilării normale a magneziului din cauze congenitale, trebuie să se facă numai sub observaţia strictă a medicului. În aceste cazuri corectarea dereglării poate necesita administrarea intravenoasă a magneziului în doze foarte mari (3-4 g).

Simptomele insuficienţei

În cazul insuficienţei de magneziu pot apărea simptome ca: anemia (provocată de distrugerea celulelor roşii ale sângelui), pierderea poftei de mâncare, dereglările ritmului cardiac, inclusiv tahicardia, dereglările psihice, inclusiv excitaţia anxioasă, frica, confuzia mintală, depresia, dezorientarea, halucinaţiile, hiperactivismul, irascibilitatea, nervozitatea. De asemenea, este posibilă apariţia unor simptome neurologice: insensibilitatea, junghiurile, dificultăţile de menţinere a echilibrului în timpul deplasării, ameţelile şi crizele şi a unor simptome musculare: convulsiile, tremurul, durerile şi astenia, dereglările tensiunii arteriale, temperatura redusă a corpului, membrele reci.

Simptomele supradozării

În cazul funcţionării normale a rinichilor, simptomele toxice se manifestă foarte rar. În caz contrar, simptomele toxice ale surplusului de magneziu pot evolua mai mult la persoanele care administrează magneziul suplimentar. Aceste simptome includ reducerea pulsului, oboseala, miastenia, setea, voma şi senzaţia de greaţă.

Securitatea utilizării

Dacă suferiţi de maladii ale rinichilor, evitaţi administrarea suplimentară a magneziului fără supravegherea medicului. Unele pastile sau pulberi de dolomit, care sunt surse bune şi de magneziu şi de calciu, pot conţine şi metale grele, inclusiv arsenic, plumb, cadmiu, mercur. (sursa: www. sanatatea.com)