Roșiile, remediul-aliment din grădina verii

Valoarea alimentară şi tera­peutică a tomatelor constă în primul rând în natura lor mine­ralizantă, vitaminizantă şi catalitică şi mai puţin în natura trofică şi energetică. Pe lângă conţinutul în apă, tomatele au zaharuri, sub­stanţe pectice, vitamine (C, A, B-uri, E, K, PP) şi multe săruri minerale (mai mult po­ta­siu, apoi fier, fosfor, mag­neziu, calciu, aluminiu, iod).

Îndrăznesc, cu toată con­vingerea, să recomand tuturor, de la nepoţei la străbunici, să consume zilnic tomate, acele minunății care, prin coloritul lor, în fiecare vară înveselesc grădinile de legume şi tarabele din pieţe. Indiferent de forme, sferice, alungite sau turtite, şi cu nuanţe diferite, fie roşii, roz, portocalii sau galbene, tomatele ne atrag prin gustul lor plăcut şi apetisant, datorat echilibrului din compoziţie între zaharuri, acizi organici şi unele arome specifice.

La originea acestor fructe mari, cărnoase şi zemoase, în urmă cu multe mii de ani, a existat o specie sălbatică, denu­mită Lycopersicon esculentum - varietatea cerasiforme, cu fructele de mărimea unor cireşe. Această plantă creştea în zonele înalte ale munţilor Anzi din Peru şi Ecuador, unde era folosită mai întâi ca plantă medicinală şi apoi ca plantă alimentară.

După descoperirea Americii de către Cristofor Columb, tomatele au fost aduse în Europa şi cultivate mai întâi în Spania, Portugalia, Italia şi ulterior în Anglia şi Franţa. Fiind considerate fructe toxice, în acea vreme se evita consumul lor în alimen­taţie şi erau folosite doar ca plan­te ornamentale şi medicinale, primind denumirea de îpomo dâoro“ - merele de aur (în Italia).

Abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea este consemnat consumul tomatelor ca legume alimen­tare, mai mult în Peninsula Iberică.

În România, tomatele au fost cunoscute foarte târziu, abia la sfârşitul secolului al XIX-lea când grădinarii bulgari şi sârbi produceau răsaduri de roşii pe paturi încălzite cu biocombustibili.

Condiţiile prielnice de climă şi sol din ţara noastră au permis extinderea rapidă a culturilor, astfel că, în scurt timp, au devenit cele mai populare dintre plantele legumicole.

Importanţa alimentară şi terapeutică a roşiilor este datora­tă conţinutului bogat în vitamine, glucide, acizi organici, să­ruri minerale şi elemente energetice.

Pe lângă conţinutul în apă (94%), tomatele au zaharuri solubile (glucoză, fructoză, zaharo­ză), acizi organici (malic, pectic, citric), substanţe pectice, vitamine (C, A, B-uri, E, K, PP) şi multe săruri minerale (mai mult potasiu, apoi fier, fosfor, magneziu, calciu, aluminiu, iod). Valoa­rea energetică este relativ redusă (20 kcal la 100 g fructe proaspete).

Culoarea fructelor este dată de combinaţia dintre pigmenţii carotenoizi (licopenul roşu şi carotenul portocaliu). În verile însorite şi calde se sintetizează mai mult licopen, iar fructele capătă o culoare roşie mai intensă.

Prospeţimea şi gustul plăcut sunt conferite de acizii liberi în echilibru cu aromatizanţii naturali şi cu zaharurile solubile. Fermitatea şi consistenţa fructelor, apte pentru transport şi păstra­re, sunt asigurate de conţinutul în proteine, aminoacizi, substan­ţe pectice, celuloză şi hemice­lu­loză.

Efectele nutritive şi terapeutice

Valoarea alimentară şi tera­peutică a tomatelor constă, în primul rând, în natura lor minerali­zantă, vitaminizantă şi catalitică şi mai puţin în natura trofică şi energetică.

Recoltate la maturitatea fi­ziologică, roşiile se consumă imediat în stare proaspătă, sub formă de salată simplă sau în amestec cu alte legume (ardei, castraveţi, ceapă, usturoi, mărar, pătrunjel).

În bucătării intră în compo­nenţa diferitelor preparate alimentare ca ciorbe, sosuri, tocane, ghiveci, roşii umplute, iar pentru conservare se prelucrează sub formă de sucuri, paste, bulion, conserve, ketchup, sosuri picante şi făină de tomate. Este adevărat că prin fierbere şi conservare se degradează o mare parte din vitamine, dar se păstrează sărurile minerale, şi mai ales licopenul, care este uşor absorbit de organismul uman.

Sucul de roşii este mult folosit în alimentaţie, datorită efectului său alcalinizant dat de conţinu­tul ridicat în săruri minerale, îndeosebi de potasiu şi magneziu. Sucul se poate consuma în stare simplă (două-trei pahare pe zi), eventual amestecat cu suc de ţelină, realizând o băutură ener­gizantă, reconfortantă şi de deto­xifiere, pentru toate persoane­le, indiferent de vârstă.

Proprietăţile tămăduitoare asupra multor afecţiuni sunt explicate prin bogăţia unor componente chimice din fructe. În primul rând trebuie menţionat conţinutul ridicat în antioxidanţi, cum sunt pigmenţii carotenoizi (licopen sau betacaroten) şi anu­mite vitamine (C, E, A). Pasta de tomate roşii este cea mai bo­ga­tă sursă de licopen, iar cea de tomate galbene este bogată în caroten. Acestea anihilează radi­calii liberi şi previn formarea de metaboliţi cancerigeni. Astfel, sucul şi pasta de roşii blochează oxidările din organism, care predispun corpul la îmbolnăvire pre­matură. Prin aceste efecte, pig­menţii carotenoizi reduc riscul apariţiei cancerului de prostată şi de colon, precum şi al altor forme de cancer (esofagian, pulmonar şi de limbă). Efectul anticancerigen creşte prin consumul zilnic al unei combinaţii de salată cu tomate şi usturoi.

De asemenea, sucul şi pasta de tomate protejează articula­ţiile, celulele nervoase şi căile circulatorii ale sângelui, cu efecte directe asupra presiunii sanguine ridicate şi în cazul unor boli vasculare (ateroscleroza co­ronariană, tromboză, hipervâscozitatea sângelui).

Prin alcalinizarea sângelui, tomatele sunt indicate în tratamentul bolilor reumatismale, în poliartroze şi gută.

Atât roşiile proaspete, cât şi formele prelucrate sunt eficiente în prevenirea şi comba­terea unor afecţiuni digestive (litiază bilia­ră, intoxicaţii, con­stipaţii, ente­rite, inflamaţii ale tractului digestiv). În cazul lipsei poftei de mâncare stimu­lează sucurile gastrice şi se­creţia pancreatică, cu efecte paralele în anemii, avitaminoze şi demineralizări.

Având un potenţial energetic scăzut (17-20 kcal la 100 g fructe proaspete), tomatele sunt indicate în curele de slăbire, pe lângă suprimarea senzaţiei de sete.

Pentru afecţiunile externe are efecte în acnee, înţepături de insecte şi în prevenirea cancerului de piele.

Contra acneei se tamponează faţa cu felii proaspete de tomate sau cu o loţiune specială formată din: 100 g suc de roşii, 40 ml alcool 900, 1 ml glicerină. După înţepături de insecte se face o frecţie intensă pe zonele afectate, cu frunze strivite de tomate. De altfel, frunzele de tomate, agă­ţate în şirag prin camere, pot în­depărta viespile şi ţânţarii.

După expunerea îndelungată la soarele arzător din sezonul de vară, tomatele sunt recomandate atât pentru rehidratarea organismului, cât şi pentru prevenirea cancerului de piele.