Sfaturi şi reţete vechi

Primim din ce în ce mai multe informaţii alarmante de peste Ocean, dar şi din ţările europene despre răspândirea cu rapiditate a epidemiei de gripă porcină sau „gripă nouă“. Prin peregrinările mele prin Europa din acest an, mi-a fost dat să văd destul de des multe persoane care circulau cu o mască de protecţie pe faţă. Este unul dintre mijloacele de apărare a cărui eficienţă este totuşi destul de îndoielnică. Pe de altă parte, pe ecranele televizoarelor, apar foarte des sfaturi privitoare la modul de comportament în caz de contact cu purtătorii de virus.

Credincios obiceiului meu de a răsfoi vechi tipărituri, am dat peste publicaţia „Curierul românesc“, în care Ion Eliade Rădulescu publica, în 1829, sfaturi de protecţie împotriva ciumei. Iată cum suna această recomandare:

„Cea mai bună pază împotriva acestei boale lipicioase este să fugă cineva din vreme din locul unde s-a vestit; dar dacă nu se poate, atunci trebuie să caute să se închiză într-un loc cu aer bun, unde să-şi aibă cele trebuincioase şi pă cât se va putea, să tae tot felul de adunare şi comunicaţie, să trăească fără frică, să obicinuiască lucruri tari şi mai vârtos lămâi, să se frece des cu oţet bun pă mâini, la tâmple şi peste tot trupul şi să-şi abureze hainele şi celelalte lucruri. Să curăţească aerul cu fumuri, să bea vin alb, mai cu deosebire din celelalte vinuri. Să se ungă când şi când pe trup cu untdelemn. Să tragă dimineaţa şi peste zi tutun, şi de nu-l obicinueşte, să aprinză numai în casă, care foarte mult curăţeşte aerul. În sfârşit, să-şi golească casa de calabalâc; pe cât se va putea, să fie slobodă şi aerisită. Când vine acasă, să se dezbrace şi, spălându-şi trupul cu oţet tare şi îmbrăcându-se cu alte haine, să se afume cu pucioasă şi să intre în casă... să se depărteze cât se va putea de orice lucruri lumeşti şi să fie înţelept şi îndestulat cu puţin din toate... îndată ce i se va ivi vreo bubă sau gâlcă, numai decât să-i puie deasupra, pe roşeaţa umflăturii opt sau zece lipitori“.

Douăzeci de ani mai târziu (1847), în rubrica „cunoştinţe medicale“ din publicaţia „Învăţătorul satului“ găsim şi o reţetă pentru guturai. Iat-o:

„Guturaiul, numit şi «troahnă», are leac sigur când cel bolnav stă la pat, într-o cameră bine încălzită şi îşi pune picioarele în apă caldă cu floare de fân, dimineaţa şi seara şi bea de mai multe ori pe zi o ceaşcă de ceai de soc sau de floare de tei îndulcit cu zahăr, făcându-şi apoi o fricţie pe tot corpul cu spirt de camfor“.

După cum se vede, chiar după un veac şi jumătate, tratamentul guturaiului la noi este cam acelaşi, cu deosebirea că, uneori, ceaiul este înlocuit cu vin fiert.

Interesantă mi se pare, pentru tratamentul guturaiului, şi o reţetă veche, scoţiană, care recomandă ca, atunci când o persoană este atinsă de această maladie, să meargă acasă să-şi atârne pălăria de colţul patului, să se bage în pat şi să bea whisky până când vede două pălării; apoi să adoarmă şi se va trezi sănătos.

Dacă se va mai trezi ...