Dacă urmăm un tratament cu antibiotice și ne dorim ca el să fie eficient, trebuie să îl urmăm cu strictețe, exact așa cum ne-a recomandat medicul, fără să-l întrerupem, altfel riscăm să luăm degeaba
Sweetie şi beneficiile sale pentru o alimentaţie echilibrată
În ultimii ani au apărut şi pe piața românească tot felul de fructe exotice, pe care puţini dintre noi le cumpărăm fie pentru că nu le cunoaştem, fie nu ştim ce gust au, ce conțin, care sunt beneficiile pentru organism şi cum le putem folosi în bucătăria noastră, de aceea ne-am oprit atenţia asupra unui astfel de fruct, cunoscut sub denumirea de sweetie sau oroblanco (aurul alb). Este obținut prin încrucișarea grepfrutului cu pomelo, aşadar, este un citric hybrid, mai mare și mai dulce decât un grepfrut și cu mai puține semințe.
Marele avantaj al fructului sweetie constă în aciditatea mai scăzută faţă de portocale, lămâi sau grepfrut, ca atare poate fi consumat fără grijă şi de către persoanele care suferă de gastrită. Este bogat în vitamine şi minerale, C, B1, B2, B5, B6, B9, E, acid folic, calciu, fier, licopeină, potasiu, fosfor, sodiu, magneziu și antioxidanți, care previn apariția inflamațiilor și, implicit, a mai multor tipuri de cancer.
Se recomandă ca sweetie să fie consumat dimineața, deoarece este un bun energizant şi împiedică obezitatea. În plus, este considerat un excelent antidepresiv, cu efect benefic asupra activității creierului și memoriei, are şi efecte antivirale, regeneratoare, antiseptice, antihistaminice, antibacteriale, imuno-modulatorii etc. Având un indice glicemic scăzut, specialiştii îl recomandă şi diabeticilor.
Acest fruct poate fi consumat proaspăt sau gătit. În cea din urmă variantă, poate fi folosit la prepararea unor salate fie cu carne, fie cu legume și fructe. De asemenea, poate constitui materie primă pentru marmeladă, dulcețuri, gemuri, sosuri, înghețată, sufleuri și băuturi.
Rețete
Salată de post cu sweetie şi tofu
Ingrediente: 50 g de crutoane sau biscuiți sărați, 1 fruct sweetie, 100 g tofu, 2 linguri maioneză de post, rucola, ierburi proaspete, sare și piper după gust. Preparare: Se taie tofu cuburi potrivite, dacă biscuiții sunt mari, se rup bucăți mai mici, se curăță sweetie și se taie în bucăți mici, apoi se combină toate ingredientele, se adaugă maioneză și se amestecă, se așază salata pe o farfurie și se asezonează cu ierburi proaspete.
Smoothie cu sweetie
Ingrediente: 2 morcovi potriviți, 1 bucățică rădăcină de ghimbir, 1 castravete, 1 avocado, 1 sweetie, 500 ml lapte de migdale, 1 lingură semințe de chia, 1 lingură miere de albine, 1 lingură polen. Preparare: Se pun toate ingredientele în blender şi se omogenizează până se ajunge la consistența dorită. Poate fi consumat ca mic dejun sau gustare.