Terapia de grup, esenţială în recuperarea dependenţilor de nicotină

Experienţele de viaţă comune, sprijinul reciproc, comunicarea prin intermediul unui limbaj comun şi identificarea cu modelele de abstinenţă oferite de alţi membri din grup ajută persoana care doreşte să se recupereze din dependenţa de nicotină să obţină importante beneficii terapeutice. În cadrul terapiei de grup, persoanele dependente învaţă să îşi asume responsabilitatea pentru sine şi pentru acţiunile lor, să îşi gestioneze răspunsurile emoţionale la probleme cum ar fi depresia, vinovăţia, agresivitatea şi, nu în ultimul rând, dependenţa.

În tratamentul celor ce suferă de dependenţă de o substanţă, comportament sau persoană (alcool, tutun, jocuri de noroc etc.), terapia de grup este una din cele mai recomandate tehnici, deoarece abordează multiple aspecte ale dependenţei (aspectul biologic, psihologic, social, spiritual etc.). Fiecare dependenţă are specificul său. Terapia de grup se derulează într-un cadru securizant, guvernat de principul confidenţialităţii, în care membrii grupului îşi împărtăşesc unii altora problemele comune, experienţele de viaţă, descoperind astfel, că nu sunt singuri, aşa cum credeau, că nu mai este nevoie să se lupte cu boala în tăcere, ruşine şi izolare. Membrii grupului se ajută unii pe alţii să îşi depăşească problemele, să îşi menţină abstinenţa de la drog şi să se simtă mai bine şi mai împăcaţi cu sine şi cu alţii.

În terapia dependenţei de tutun precum şi în alte dependenţe, temelia o constituie ideea de libertate şi responsabilitate. La acestea se adaugă maturitatea de a conştientiza libertatea şi de a acţiona responsabil. Fiecare persoană are libertatea interioară de a decide dacă va consuma sau nu drogul, însă este responsabilă de consecinţele deciziei sale, precum şi de obiectivele pe care şi le propune dependentul (spre exemplu, un obiectiv ar fi cel al sănătăţii sale). Important este ca fiecare membru al grupului de terapie să devină conştient că are puterea de a alege şi că are puterea de a se schimba.

Terapia de grup pentru recuperarea din dependenţă îşi dovedeşte în mod deosebit eficienţa mai ales atunci când persoana dependentă îşi manifestă dorinţa sinceră de recuperare, arată un grad crescut de implicare în procesul de autoanaliză, introspecţie şi transformare psiho-comportamentală, participă activ la schimburile care au loc în cadrul grupului, manifestând asumare, altruism, empatie şi respect. În mod firesc, nu toţi participanţii la grupul de terapie vor manifesta deschidere sau disponibilitate de a recepta mesajele psihoterapeutului sau ale altor membri din grup, deoarece există o serie de factori interiori sau exteriori persoanei care acţionează ca blocaje în calea recuperării acesteia. De pildă, efectele de scurtă durată ale tutunului asupra sănătăţii fizice şi psihice nu sunt foarte îngrijorătoare ca în cazul altor droguri, ceea ce determină consumatorul să ignore efectele de lungă durată, şi anume: boli cardiovasculare, ulcerul gastric, enfizemul pulmonar, bronşita cronică, cancerul pulmonar etc. Ignorarea de către consumator a efectelor sus-amintite îl face pe acesta să accepte mai greu ideea de boală, de dependenţă, precum şi ideea de a primi ajutor din partea unui specialist. Opiniile pro şi contra fumatului, precum şi marketingul agresiv, practicat de marile companii producătoare de tutun, au determinat şi mai multă confuzie în rândul populaţiei, fapt ce a condus la o creştere alarmantă a numărului de fumători în întreaga lume. Din cauza confuziei create, mesajele de avertizare privind riscurile consumului de tutun lansate de instituţiile de sănătate publică au rămăs fără ecou sau au avut o influenţă nesemnificativă asupra populaţiei. Din acest punct de vedere, medicul, psihologul sau consilierul adicţie încă întâmpină dificultăţi în dialogul cu pacientul, deoarece acesta din urmă manifestă adesea reacţii de rezistenţă, respingere a mesajului venit din partea specialistului.

La toate acestea se adaugă şi o serie de mituri vehiculate în rândul fumătorilor ("Fumez, dar cel puţin nu iau droguri", "Nu mi se va întâmpla mie", "Nu sunt dependent", "Eu fumez ţigări uşoare, deci nu o să-mi fie atât de rău", "Cancerul pulmonar este singura boală de care trebuie să-mi fac griji" etc.) care pot acţiona ca piedici în calea renunţării la fumat. Aceste mituri există din cauza unei insuficiente informări a consumatorului, a unei atitudini lipsite de respect faţă de sine şi viaţă, în general, precum şi din cauza lipsei reperelor şi valorilor morale şi spirituale.