Terapia durerii sociale

În urmă cu câteva zile, în Bucureşti, într-o împrejurare festivă, am avut onoarea să mă adresez unei distinse adunări care cuprindea personalităţi remarcabile ale medicinei româneşti. Cu acest prilej, am reamintit auditoriului că în urmă cu câţiva ani aduceam în atenţie conceptul de "durere socială". Aşa cum au evoluat lucrurile pe capul acestui popor necăjit, iată că durerea socială a egalat, dacă nu chiar a întrecut, durerea fizică.

Societatea românească de astăzi a devenit o societate depresivă, la acest fapt contribuind măsurile luate de guvern şi câteva canale de televiziune, de unde se răspândesc numai ştiri negative. Nu este de mirare deci că, după datele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), România se situează pe locul cinci în Europa în privinţa tulburărilor psihice. Aproximativ 20% din populaţie, la noi, suferă de o formă de tulburare mentală.

Aflăm, din datele institutului European pentru Sănătatea Reproducerii, că în anul 2009 a treia cauză de moarte violentă în România a fost sinuciderea (23,5% dintre cazurile recenzate). Această cifră este cea mai ridicată din toată Europa de Est.

Psihologii consideră că măsurile şocante dezechilibrează sistemul nervos, favorizând tendinţa de sinucidere. Ţinând seama de faptul că după căderea comunismului au avut loc schimbări politice, economice şi sociale majore, care, iată, culminează şi cu criza actuală, nu este de mirare apariţia fenomenelor de depresie, care pot ajunge, în formele grave, la suicid.

Pentru a contracara această stare de lucruri (în absenţa unor măsuri sociale eficiente), medicina oferă două posibilităţi: utilizarea sub supravegherea medicului psihiatru a unor substanţe antidepresive şi anxiolitice, aceasta fiind cea mai utilizată formă de tratament în ţara noastră, sau psihoterapia, care se efectuează de către psihiatri şi psihologi.

Federaţia Română de Psihoterapie are peste 1.500 de practicieni, care folosesc metode moderne cum ar fi psihanaliza, terapia cognitivă, comportamentală, terapia de cuplu sau terapia familială.

Din păcate, există în populaţie percepţia complet eronată că, dacă te adresezi unui specialist pentru psihoterapie, înseamnă că admiţi că eşti nebun. De aceea, la noi, psihoterapia pare a fi rezervată doar unei minorităţi din partea superioară a clasei mijlocii.

Dincolo de aceste prejudecăţi, există şi câteva realităţi de ordin financiar, care stăvilesc accesul mai larg la psihoterapie. Dacă ţinem seama că o şedinţă de psihoterapie costă în jur de 80 de lei şi că aceşti bani nu sunt decontaţi de Casa de Asigurări de Sănătate, ne dăm seama că această metodă de tratament este percepută ca un lux.

De altfel, în unele ţări, asigurările decontează un număr de şedinţe, iar unele firme plătesc chiar pentru terapia angajaţilor lor. Din păcate, într-o ţară lipsită de resurse, cum este România de azi, o asemenea modalitate rămâne doar o poveste frumoasă.

Dacă ţinem seama că românii sunt un popor religios şi acceptă mai uşor sfaturile unui preot, se profilează astfel o modalitate de psihoterapie care face parte din tradiţia şi din istoria noastră. De altfel, există un curent, chiar în mediile academice, de a se realiza o colaborare armonioasă între psiholog, psihiatru sau altă categorie de medici cu preoţii, mai ales în cazul pacienţilor care sunt credincioşi. O astfel de colaborare ar optimiza rezultatele, ceea ce ar putea duce la scăderea semnificativă a sindroamelor depresive la români.