Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Sănătate Termoterapia şi kinetoterapia durerii

Termoterapia şi kinetoterapia durerii

Un articol de: Ostin Mungiu - 03 Feb, 2008

În multitudinea de mijloace medicamentoase şi nemedicamentoase utilizate pentru alinarea durerii un loc aparte îl ocupă şi termoterapia. Aceasta implică folosirea căldurii sau a frigului pentru obţinerea analgeziei. De asemenea, în calmarea durerii poate fi folosită şi kinetoterapia. Kinetoterapeuţii profesionişti folosesc masajul înainte de a trece la metode kinetoterapeutice mai solicitante.

Căldura acţionează asupra terminaţiilor nervoase, stimulând unele fibre cu rol în atenuarea durerii (fibre A) şi determină vasodilataţia şi relaxarea musculaturii striate şi netede. Se poate aplica atât local, cât şi general, prin folosirea recipientelor cu parafină caldă, băi sau duşuri, radiaţii infraroşii, unde ultrascurte.

De regulă, se fac şedinţe de 20-30 de minute, perioadă în care căldura îşi exercită rolul analgezic şi sedativ. Astfel, se obţin rezultate notabile în nevralgiile viscerale şi reumatismale, precum şi în unele boli vasculare.

Frigul este cunoscut de secole ca agent analgezic. De altfel, istoria medicinei a reţinut faptul ca Larey, medicul lui Napoleon, în campania din Rusia, îşi „anestezia“ pacienţii împachetându-le în gheaţă membrul care trebuia amputat (se menţionează că aceşti pacienţi primeau şi câteva înghiţituri de cognac în acelaşi scop). Frigul scade conductibilitatea nervoasă, reduce procesele inflamatorii şi scade şi circulaţia sanguină, ca urmare a contracţiei vaselor de sânge. Frigul se poate aplica prin imersia în băi a unor membre sau prin duşuri reci.

Frecvent, se utilizează pungi de gheaţă aplicate pe diverse suprafeţe.

De asemenea, se poate obţine analgezie prin refrigerare, proiectând pe piele clorură de etil. În acest caz, frigul se poate obţine cu clorură de etil, un lichid volatil, care se evaporă instantaneu la temperaturi mai mari de 14-16 grade C. O astfel de tehnică poate fi pusă în aplicare în unele dureri inflamatorii (cum ar fi incizia unor abcese sau flegmoane) sau în traumatismele acute ale sportivilor care acuză dureri foarte mari şi la care se proiectează clorură de etil sub formă de spray.

Compresele cu gheaţă mai sunt utilizate şi în durerea posttraumatică cu hematoame, precum şi în puseele dureroase din lombosciatică. O utilizare aparte a terapiei prin frig o constituie refrigerarea din intervenţiile chirurgicale pe cord deschis. La aceste cazuri, temperatura corpului este scăzută până la 32-33 de grade C, cu ajutorul unor medicamente, iar apoi pacientul este plasat într-o baie de gheaţă, care îi coboară temperatura până la 28 de grade C. În aceste condiţii, nu se urmăreşte atât efectul anlagezic, cât micşorarea consumului de oxigen al creierului, fapt necesar în perioada în care se înlocuieşte cordul bolnav cu cel transplantat şi când creierul este lipsit de sângele care aduce oxigenul necesar.

Kinetoterapia în durere

Se afirmă adesea că durerea este inamicul mişcării. De altfel, se ştie că o parte dintre dureri nu apar decât în timpul mobilizării membrelor sau a coloanei vertebrale, limitând amploarea mişcărilor. Astfel, pacientul se izolează într-un cerc vicios, întrucât nu se mişcă, deoarece se teme de durere, iar imobilizarea nu face altceva decât să favorizeze menţinerea fenomenului dureros. Pe lângă factorul osteo-musculo-articular, un rol important îl au şi factorii psihologici (teama de durere).

Pentru ruperea acestui cerc vicios, dincolo de posibilităţile farmacologice, există kinetoterapia (terapia prin mişcare).

Kinetoterapeutul este considerat un fel de regizor al mişcării umane, deoarece, prin cunoştinţele sale, el poate realiza, cu prudenţa necesară, mobilizările care duc în timp la vindecare şi, evident, la retrocedarea fenomenului dureros.

Tehnicile kinetoterapeutice cuprind masajul, kinetoterapia pasivă, tehnici de relaxare musculară şi tehnici de reeducare senzorială şi motorie. În cadrul acestui grup de tehnici se realizează mobilizări pasive ale articulaţiei, tehnici de întindere (stretching) şi tracţiuni. Prin aceste tehnici se realizează compresii şi decompresii ale articulaţiei, care realizează variaţii ale presiunii articulare şi care permit o mai bună hrănire a cartilajului articular. În urma acestor manevre se obţine o scădere a tensiunilor din articulaţie, ceea ce duce la ameliorarea durerii.

Un efect asemănător îl au şi tehnicile de elongaţie vertebrală, care, prin reducerea mecanismelor compresive, determină un efect antalgic.

Câteva dintre tipurile de masaj utilizate sunt: presopunctura, masajul reflex al spatelui, reflexoterapia plantară, auriculoterapia, masajul chinezesc.

Cum se realizează tehnicile de întindere

Tehnicile de întindere aplicate corect duc în final la creşterea amplitudinii articulaţiei blocată de scurtări musculo-tendinoase anormale, înlăturarea crampelor sau altor forme de spasticitate musculară, ceea ce, evident, are un efect de calmare a durerii.

Aceste tehnici se recomandă a fi efectuate de către specialist, deoarece trebuie respectate anumite grade de întindere şi un anumit timp de executare a manevrei. Efectuate neprofesionist, aceste manevre pot determina leziuni ale ţesutului, acumulare de substanţe iritante care întreţin durerea sau înrăutaţesc circulaţia în zona supusă manevrelor. Masajul zonelor dureroase este o tehnică cunoscuta încă din antichitate, dar ea a fost perfecţionată continuu, astfel că există numeroase tehnici de masaj terapeutic. Ele se adresează nu numai pielii şi ţesutului celular subcutanat, ci şi muşchilor, vaselor şi chiar acţionează la distanţă asupra sistemului nervos. Astfel, masajul profund declanşează influxuri care conduc la sistemul nervos central, iar de acolo, în sens descendent, se vor transmite mesaje chimice care pot conduce la calmarea durerii. Presopunctura, masajul reflex al spatelui, reflexoterapia plantară, auriculoterapia, masajul chinezesc sunt doar câteva dintre metodele care folosesc masajul profund.

De foarte multe ori, ca urmare a masajului, durerea se calmează, iar pacientul prezintă o stare de somnolenţă sau de euforie uşoară. De aceea, kinetoterapeuţii profesionişti folosesc masajul înainte de a trece la metode kinetoterapeutice mai solicitante. Ei susţin că starea de bine care este transmisă pacientului prin masaj, departe de a fi un efect placebo, este rezultatul mobilizării unor molecule din corpul uman capabile să calmeze durerea - endorfinele.